11 definiții pentru spârc (persoană) spârci


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SPÂRC, (1) spârcuri, s. n., (2) spârci, s. m. 1. S. n. (Pop.) Bucată mică (și nefolositoare) din ceva. 2. S. m. (Fam.) Epitet dat unui tânăr sau unui copil. [Var.: spârci s. m.] – Cf. ucr. špyrka, pol. szperka.

SPÂRC, (1) spârcuri, s. n., (2) spârci, s. m. 1. S. n. (Pop.) Bucată mică (și nefolositoare) din ceva. 2. S. m. (Fam.) Epitet dat unui tânăr sau unui copil. [Var.: spârci s. m.] – Cf. ucr. špyrka, pol. szperka.

spârc2 [At: POGOR. HENR. 232/19 / V: (reg) ~rci sm / Pl: ~uri sn, ~rci sm / E: ucr шпирка] 1 sn (Mol; Buc) Bucată de slănină. 2 sn (Mol; Buc) Șorici fript. 3 sn (Îrg) Bucățică de carne (de proastă calitate, slabă), de piele sau de pieliță. 4 sn (Reg; șîs ~ul nasului) Cartilajul nasului. 5 sm (Pop; dep) Copilandru (1). 6 sm (Pop; dep; pex) Persoană lipsită de importanță.

spârc m. copilandru: spârci cu cașul la gură. [Buc. spârc, slănină = pol. SZPYRKA].

SPÂRCI s. m. v. spârc.

SPÎRC1, spîrci, s. m. (Familiar) Copilandru, pici, puști, prichindel; mucos. Spîrci cu cașul la gură, care fac pe deziluzionații și pe săturații de viață. VLAHUȚĂ, O. A. I 188. – Variantă: spîrci (C. PETRESCU, A. R. 19) s. m.

spîrc n., pl urĭ (cp. cu spîrcuĭ și pîrcĭ). Nord. Fășie (bucățică) de carne, de pele (V. jarcă). S.m. Pîrcĭ, picĭ, prichindel.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

spârc1 (fam.) (persoană) s. m., pl. spârci

spârc (persoană) s. m., pl. spârci


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

spârc2, spấrcuri, s.n. și spârci, s.m. 1. (s.n.) bucată de slănină; șorici fript. 2. (înv.) bucată mică de carne de proastă calitate, slabă, de piele sau de pieliță. 3. (în sintagmă) spârcul nasului = cartilagiul nasului. 4. (s.m.; deprec.) copilandru; persoană lipsită de importanță.

Intrare: spârc (persoană)
substantiv masculin (M13)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • spârc
  • spârcul
  • spârcu‑
plural
  • spârci
  • spârcii
genitiv-dativ singular
  • spârc
  • spârcului
plural
  • spârci
  • spârcilor
vocativ singular
  • spârcule
plural
  • spârcilor
substantiv masculin (M73)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • spârci
  • spârciul
  • spârciu‑
plural
  • spârci
  • spârcii
genitiv-dativ singular
  • spârci
  • spârciului
plural
  • spârci
  • spârcilor
vocativ singular
  • spârciule
  • spârce
plural
  • spârcilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

spârc (persoană) spârci

etimologie: