14 definiții pentru solfegiu


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SOLFÉGIU, solfegii, s. n. Mică piesă muzicală fără cuvinte, compusă în vederea exercițiilor; exercițiu vocal executat fără cuvinte, menit să dezvolte auzul și deprinderea de a citi notele muzicale. – Din it. solfeggio.

SOLFÉGIU, solfegii, s. n. Mică piesă muzicală fără cuvinte, compusă în vederea exercițiilor; exercițiu vocal executat fără cuvinte, menit să dezvolte auzul și deprinderea de a citi notele muzicale. – Din it. solfeggio.

SOLFÉGIU, solfegii, s. n. Mică piesă muzicală fără cuvinte, compusă exclusiv în vederea exercițiilor; exercițiu vocal pentru dezvoltarea auzului și a deprinderii de a cînta pe note.

SOLFÉGIU s.n. Mică piesă muzicală compusă pentru exerciții; exercițiu vocal fără cuvinte. [Pron. -giu. / < it. solfeggio, cf. fr. solfège].

SOLFÉGIU s. n. (muz.) 1. mică piesă vocală fără cuvinte, creată pentru exerciții. 2. exercițiu în intonarea notelor cu pronunțarea denumirilor lor silabice, să dezvolte auzul, simțul melodic și ritmic. (< it. solfeggio)

SOLFÉGIU ~i n. Scurtă piesă muzicală care servește pentru exerciții. [Sil. -giu] /<it. solfeggio, fr. solfege

solfegiu n. lecțiune de muzică vocală.

*solfégiŭ n. (it. solfeggio). Acțiunea de a solfegia. Culegere gradată de note și de bucățĭ muzicale p. studiu muziciĭ. V. paralaghie.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

solfégiu [giu pron. giu] s. n., art. solfégiul; pl. solfégii, art. solfégiile (-gi-i-)

solfégiu s. n. [-giu pron. -giu], art. solfégiul; pl. solfégii, art. solfégiile (sil. -gi-i-)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SOLFÉGIU s. (MUZ.) (înv.) paralaghie.

SOLFEGIU s. (MUZ.) (înv.) paralaghie.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

solfegiu (< it. solfeggio < it. solfa „note* muzicale”) 1. Compoziție* didactică creată pentru exerciții vocale de citire a muzicii și a notării ei pentru dicteu*. 2. Disciplină de bază pentru descifrarea melodiilor și pentru a dezvolta auzul și simțul frazării (2) în elementele sale esențiale (ritm*, dinamică (1), culoare și stil*), cu ajutorul solfegierii*. Presupune o bună cunoaștere a teoriei* generale a muzicii și cuprinde două părți: a) intonarea notelor pronunțând denumirile silabelor în măsura* indicată la cheie* sau numai scandând aceste denumiri, fără a le cânta, și b) dictarea muzicală (dicteul) și notarea respectivă, după auz. Se deosebește de vocaliză*, care se execută pronunțând numai vocale, în general pe un număr mare de note. Există o vastă literatură cuprinzând s., compuse de specialiști vechi și moderni în învățământul cântului (N. Vaccai, P. Concone, G. Crescentini, F. Abt, G. Duprez, Luetgen, I. Dumitrescu ș.a.).

Intrare: solfegiu
  • pronunție: -giu pr. -gĭu
substantiv neutru (N54)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • solfegiu
  • solfegiul
  • solfegiu‑
plural
  • solfegii
  • solfegiile
genitiv-dativ singular
  • solfegiu
  • solfegiului
plural
  • solfegii
  • solfegiilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)