sfârlă [At: DONICI, F. 24/16 / Pl: ~le / E: ns cf sfâr] (Reg) 1 sf Bobârnac (1). 2 sf (Îe) A-i merge (cuiva) norocu-n ~ A avea ghinion. 3 sf Rât¹ (1) . 4 sf (Îe) A-i da (cuiva) peste ~ A face observatii cuiva care exagerează, devine obraznic etc. 5 sf (Prt) Gură (1). 6 sf (Îrg) Sfârlează (4). 7-8 a, av (D. rapiditatea unei mișcări) (Care este) ca o sfârlează. 9 sf (Pfm) Persoană (de obicei femeie) slabă și iute în mișcări. 10 sf Prâsnel. 11 sf Obiect de dimensiuni reduse. 12 sf Băț prevăzut cu două găuri și cu o sfoară, care se fixează în burta unui cal ca să nu se miște la potcovit. 13 Opincă ruptă. 14 Colibă de lemn într-o pădure. 15 sf (Iht) Zvârlugă (Cobitis aurata balcanica).

SFÂRLĂ ~e f. Lovitură dată cu degetul (mai ales cu cel mijlociu) îndoit și sprijinit de cel mare și apoi eliberat brusc; bobârnac. /cf. sfâr, a azvârli

sfârlă f. bobârnac. [Abstras din *fârli, asvârli = bulg. FĂRLITI, a asvârli: lit. (lovitură) dată repede].

SFÎRLĂ, sfîrle, s. f. 1. Bobîrnac. Eu, om al dracului! Dau o sfîrlă în cozoroc, îmi pun mînile în șolduri, mă dau pe spate și răcnesc cît pot. SADOVEANU, O. VI 298. Zoe îi hohotea în nas, cînd trecea pe dinaintea lui îi arunca o sfîrlă în batjocoră. C. PETRESCU, Î. II 227. 2. (Regional) Gură, bot, rît. [Pe porci] i-am văzut cu capetele ridicate, cu urechile lor ascuțite, ciulite, și întorcîndu-se cu sfîrlele unul cătră altul. SADOVEANU, O. V 458.

sfîrlă f., pl. e (din zvîrl. Cp. și cu cr. zverčka, id. V. sfîrlează). Est. Bobîrnac.

sfârlă (reg.) s. f., g.-d. art. sfârlei; pl. sfârle

sfârlă (reg.) s. f., g.-d. art. sfârlei; pl. sfârle

sfârlă s. f., g.-d. art. sfârlei; pl. sfârle

sfîrlă, sfîrlează În dicționarele noastre, aceste cuvinte nu au găsit un tratament convenabil. DU vede în sfîrlă un derivat de la fîrli < bg. fărliti „a azvîrli” (literalmente „lovitură dată repede”), iar sfirlează ar fi un diminutiv de la sfîrlă. TDRG trimite la azvîrli, ceea ce cu greu s-ar putea numi o etimologie (totuși pe linia aceasta a mers și Scriban, care vede în sfârlează un derivat de la sfîrlă sau de la sfîr, cu sufixul -lează !). După Pușcariu, DR, VI (1931), p. 307, sfîrlă ar avea rl simbolice. Cît despre sfârlează, TDRG trimite la gr. φοῦρλα, -λος, σßοῦρλος, -ρνος, σßοῦρα, cu același înțeles; dar este evident că aceste cuvinte nu sînt de origine grecească, astfel că și ele au nevoie de o etimologie. Mi se pare foarte probabil că ele provin din aceeași sursă cu cele romînești. Această sursă nu poate fi decît slavă. În vechea slavă găsim pe свръдлъ „sfredel”, provenit din свръбѣти. Înțelesul de „a învirti” nu e asigurat pentru verb, dar e făcut foarte verosimil de existența derivatului, al cărui înțeles este bine asigurat. Din aceeași rădăcină trebuie să presupunem un derivat cu sufixul instrumental -dlo, care în slava de sud devine -lo Sensul de „a învîrti” nu apare în romînește la sfîrlă (nu ar fi totuși greu să-l derivăm din „a învîrti” pe cel existent; vezi și sfîrlă „rît de porc”, la Bogrea, DR, IV (1927), p. 852, n.4), dar apare la derivatul sfîrlează, format cu un sufix a cărui origine nu este destul de bine lămurită în romînește, dar a cărui existență este totuși asigurată în cuvinte ca spetează. Finala a în grecește este normală, vezi σίτα față de v.sl. сито.

SFÂRLĂ s. v. bobârnac, bot, câră, prâsnel, rât, sfârlează, titirez.

sfîrlă s. v. BOBÎRNAC. BOT. CÎRĂ. PRÎSNEL. RÎT. SFÎRLEAZĂ. TITIREZ.

sfârlă, sfârle, s.f. (reg.) 1. bobârnac. 2. bot, rât. 3. (peior.) gură. 4. (înv. și reg.) jucărie mică de copii care se învârtește pe o suprafață plană; sfârlează, titirez, prâsnel. 5. (pop.) femeie slabă și iute în mișcări. 6. (reg.) obiect de dimensiuni reduse. 7. (reg.) băț prevăzut cu două găuri și cu o sfoară, care se fixează în buza unui cal, ca să nu se miște la potcovit. 8. (reg.) colibă din lemn într-o pădure. 9. (reg.) peștișor de râu; zvârlugă.

sfấrlă, sfârle, s.f. (reg.) Titirez, sfârlează, jucărie pentru copii. – Cf. sfâr (MDA).

sfârlă, sfârle, s.f. – (reg.) Titirez, sfârlează, jucărie pentru copii. – Et. nec. (DEX); cf. sfâr (MDA).