SFÎRLĂ, sfîrle, s. f. 1. Bobîrnac. Eu, om al dracului! Dau o sfîrlă în cozoroc, îmi pun mînile în șolduri, mă dau pe spate și răcnesc cît pot. SADOVEANU, O. VI 298. Zoe îi hohotea în nas, cînd trecea pe dinaintea lui îi arunca o sfîrlă în batjocoră. C. PETRESCU, Î. II 227. 2. (Regional) Gură, bot, rît. [Pe porci] i-am văzut cu capetele ridicate, cu urechile lor ascuțite, ciulite, și întorcîndu-se cu sfîrlele unul cătră altul. SADOVEANU, O. V 458.