14 definiții pentru sfruntare

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SFRUNTÁRE, sfruntări, s. f. (Rar) Acțiunea de a sfrunta și rezultatul ei; p. ext. nerușinare, obrăznicie, impertinență. – V. sfrunta.

SFRUNTÁRE, sfruntări, s. f. (Rar) Acțiunea de a sfrunta și rezultatul ei; p. ext. nerușinare, obrăznicie, impertinență. – V. sfrunta.

sfruntare sf [At: NEGULICI / Pl: ~tări / E: sfrunta] 1 Sfidare (1). 2 (Pex) Lipsă de rușine, de respect Si: aroganță, impertinență, insolență, neobrăzare, nerușinare, obrăznicie, semeție , sfidare (2), trufie, (pop) țâfnă, (înv) sfrunterie.

SFRUNTÁRE, sfruntări, s. f. Acțiunea de a sfrunta și rezultatul ei; înfruntare, provocare; p. ext. nerușinare, obrăznicie. Ceea ce spui acum este o nouă sfruntare. CAMIL PETRESCU, T. II 602. Mă mir că nu vi-i rușine să mințiți cu atîta sfruntare. REBREANU, I. 88. Durerea mea cumplită De oarba ta sfruntare acum e-năbușită. MACEDONSKI, O. II 274.

SFRUNTÁRE s.f. Acțiunea de a sfrunta și rezultatul ei; înfruntare, provocare; (p. ext.) nerușinare, obrăznicie. [< sfrunta].

SFRUNTÁRE ~ări f. rar 1) v. A SFRUNTA. 2) Atitudine obraznică și disprețuitoare. /v. a sfrunta

*sfruntáre f. (d. sfruntat). Nerușinare obraznică: a minți cu sfruntare.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

sfruntare (rar) s. f., g.-d. art. sfruntării; pl. sfruntări

sfruntare (rar) s. f., g.-d. art. sfruntării; pl. sfruntări

sfruntáre s. f., g.-d. art. sfruntării; pl. sfruntări

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

SFRUNTÁRE s. 1. provocare, sfidare. (Aruncă cuiva o ~.) 2. aroganță, impertinență, insolență, măgărie, necuviință, neobrăzare, nerușinare, obrăznicie, trufie, tupeu, (rar) semeție, (livr.) morgă, prezumție, (pop. și fam.) țâfnă. (E de o ~ revoltătoare.)

SFRUNTÁRE s. v. înfruntare, sfidare.

SFRUNTARE s. 1. provocare, sfidare. (Aruncă cuiva o ~.) 2. aroganță, impertinență, insolență, măgărie, necuviință, neobrăzare, nerușinare, obrăznicie, trufie, tupeu, (rar) semeție, (livr.) morgă, prezumție, (pop. și fam.) țîfnă. (E de o ~ revoltătoare.)

sfruntare s. v. ÎNFRUNTARE. SFIDARE.

Intrare: sfruntare
sfruntare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sfruntare
  • sfruntarea
plural
  • sfruntări
  • sfruntările
genitiv-dativ singular
  • sfruntări
  • sfruntării
plural
  • sfruntări
  • sfruntărilor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

sfruntare, sfruntărisubstantiv feminin

  • 1. rar Acțiunea de a sfrunta și rezultatul ei. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Ceea ce spui acum este o nouă sfruntare. CAMIL PETRESCU, T. II 602. DLRLC
    • format_quote Durerea mea cumplită De oarba ta sfruntare acum e-năbușită. MACEDONSKI, O. II 274. DLRLC
etimologie:
  • vezi sfrunta DEX '09 DEX '98 DN

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.