SFRUNTARE, sfruntări, s. f. Acțiunea de a sfrunta și rezultatul ei; înfruntare, provocare; p. ext. nerușinare, obrăznicie. Ceea ce spui acum este o nouă sfruntare. CAMIL PETRESCU, T. II 602. Mă mir că nu vi-i rușine să mințiți cu atîta sfruntare. REBREANU, I. 88. Durerea mea cumplită De oarba ta sfruntare acum e-năbușită. MACEDONSKI, O. II 274.