16 definiții pentru sfadă svadă

SFÁDĂ, sfezi, s. f. (Pop.) Ceartă, gâlceavă. ♦ Conflict, neînțelegere, divergență; zâzanie. [Var.: svádă s. f.] – Din sl. sŭvada.

SVÁDĂ s. f. v. sfadă.

SFÁDĂ, sfezi, s. f. (Pop.) Ceartă, gâlceavă. ♦ Conflict, neînțelegere, divergență; zâzanie. [Var.: svádă s. f.] – Din sl. svada.

SFÁDĂ, sfezi, s. f. 1. Ceartă. Mai bine orice sărăcie decît necontenită zarvă și sfadă și inimă grea. REBREANU, R. I 150. După multă sfadă și ciorovăială, fiecare cap de familie cu copiii lui își găsise vatra. ANGHEL-IOSIF, C. L. 55. Și-nlănțuindu-mi gîtul cu brațe de zăpadă, Îmi întindeai o gură deschisă pentru sfadă. EMINESCU, O. I 92. ◊ (În construcție cu verbele «a căuta»,«a se lua») Slujitorii s-au fost luat la sfadă. NEGRUZZI, S. I 157. Acum toți v-ați strîns grămadă, Ca cum ați căuta sfadă. TEODORESCU, P. P. 170. ◊ Fig. Doi cocoși se iau la sfadă Nu știu din ce cauză. TOPÎRCEANU, P. 224. În cîteva minute porni o sfadă și o gălăgie în neamul păsăresc, de credeai c-a dat gaia în ele. DUNĂREANU, CH. 71. Din a valurilor sfadă prorociri se aridic. EMINESCU, O. I 45. 2. Conflict, neînțelegere, divergență (de opinii sau de interese); zîzanie. De ce bagi tu sfadă între noi, Ioanie ? DUMITRIU, N. 202. – Variantă: svádă (ODOBESCU, S. III 67) s. f.

sfádă (pop.) s. f., g.-d. art. sfézii; pl. sfezi

sfádă s. f., g.-d. art. sfézii; pl. sfezi

SFÁDĂ s. v. animozitate, ceartă, conflict, controversă, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discuție, disensiune, dispută, divergență, dușmănie, gâlceavă, învrăjbire, litigiu, neînțelegere, ostilitate, pornire, ură, vorbă, vrajbă, vrăjmășie, zarvă, zâzanie.

sfádă (-fézi), s. f. – Ceartă, dispută, neînțelegere, zîzanie. – Var. înv. svadă. Sl. svada (Miklosich, Slaw. Elem., 47; Cihac, II, 337; Conev 94). Nu se folosește în Munt.Der. sfădi, vb. refl. (a se certa, a se dojeni, a se hărțui), din sl. sŭvaditi sę; sfădălie, s. f. (ceartă); sfădalnic (var. sfădicios, sfadnic, sfadăuș), adj. (certăreț, gîlcevitor), ultima var. prin contaminare cu bătăuș.

SFÁDĂ sfezi f. 1) Schimb de vorbe răstite, adesea ofensatoare (între două sau mai multe persoane); ceartă. ◊ A se lua la ~ a începe a se certa. 2) Schimb de păreri contradictorii; controversă. [G.-D. sfezii] /<sl. suvada, svada

sfadă f. Mold. ceartă: o gură deschisă pentru sfadă EM. [Și svadă = slav. SŬVADA].

svadă f V. sfadă: a valurilor svadă EM.

sfádă f., pl. sfezĭ și (vechĭ) sfade, sfăzĭ (vsl. sŭvada, svada, sfadă). Est. Rar vest Ceartă. Ps. S. 40, 10. Sedițiune.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

sfádă s. v. ANIMOZITATE. CEARTĂ. CONFLICT. CONTROVERSĂ. DEZACORD. DEZBINARE. DIFEREND. DISCORDIE. DISCUȚIE. DISENSIUNE. DISPUTĂ. DIVERGENȚĂ. DUȘMĂNIE. GÎLCEAVĂ. ÎNVRĂJBIRE. LITIGIU. NEÎNȚELEGERE. OSTILITATE. PORNIRE. URĂ. VORBĂ. VRAJBĂ. VRĂJMĂȘIE. ZARVĂ. ZÎZANIE.

sfádă, s.f. – Ceartă, gâlceagă, conflict: „La cealaltă casă, soții se băteau întruna și întruna o țineau în certuri și în sfadă” (Bilțiu, 1999: 360). – Din vsl. sǔvada, svada “ceartă„ (Șăineanu, Scriban; Miklosich, Cihac, Conev, cf. DER; DEX, MDA).

Intrare: sfadă
substantiv feminin (F67)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular sfa sfada
plural sfezi sfezile
genitiv-dativ singular sfezi sfezii
plural sfezi sfezilor
vocativ singular
plural
svadă
substantiv feminin (F67) nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular sva svada
plural svezi svezile
genitiv-dativ singular svezi svezii
plural svezi svezilor
vocativ singular
plural