8 definiții pentru semănat (însămânțare)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SEMĂNÁT, semănaturi, s. n. Semănare1; însămânțare. – V. semăna1.

SEMĂNÁT, semănaturi, s. n. Semănare1; însămânțare. – V. semăna1.

SEMĂNÁT s. n. Acțiunea de a semăna1; însămînțare. La Pănoiu începuse semănatul porumbului și al floarei-soarelui. MIHALE, O. 439. Nu se vorbește decît despre... semănatul cu avionul. SAHIA, U.R.S.S. 93.

semănat n. 1. acțiunea de a semăna; 2. semănătură; 3. timpul când se seamănă.

semănát n., pl. urĭ. Acțiunea de a semăna (v. tr.). Timpu acesteĭ acțiunĭ. – în est să-.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

semănát (însămânțare) s. n., pl. semănáturi

semănát (însămânțare) s. n., pl. semănáturi


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SEMĂNÁT s. (AGRIC.) 1. v. semănătură. 2. însămânțare, însămânțat, punere, pus, semănare. (~ul porumbului.)

SEMĂNAT s. 1. însămînțare, însămînțat, semănare, semănătură, (reg.) sămînțare. (Vremea ~.) 2. punere, pus, semănare. (~ porumbului.)

Intrare: semănat (însămânțare)
semănat1 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • semănat
  • semănatul
  • semănatu‑
plural
  • semănaturi
  • semănaturile
genitiv-dativ singular
  • semănat
  • semănatului
plural
  • semănaturi
  • semănaturilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

semănat (însămânțare)

etimologie: