27 de definiții pentru sceptru (pl. sceptre) scheptru schiptru scriptru


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SCÉPTRU, sceptre, s. n. Toiag, baston (împodobit) purtat de suverani ca simbol al autorității. ♦ Fig. Demnitate, putere, mărire, autoritate de suveran; domnie, conducere. – Din fr. sceptre, lat. sceptrum.

SCÉPTRU, sceptre, s. n. Toiag, baston (împodobit) purtat de suverani ca simbol al autorității. ♦ Fig. Demnitate, putere, mărire, autoritate de suveran; domnie, conducere. – Din fr. sceptre, lat. sceptrum.

sceptru sn [At: URECHE, ap. LET I, 118/7 / V: (înv) schep~, schip~ (Pl: schiptruri), scrip~, șchip~ (Pl: șchiptruri) / Pl: ~re / E: lat sceptrum, fr sceptre, it scettro, cf ngr σκῆπτρον] 1 Obiect în formă de baston, de obicei încrustat cu metale și cu pietre prețioase, purtat de suverani, de înalții demnitari bisericești, ca simbol al autorității lor. 2 (Pex) Autoritate a unui suveran, a unui prelat (simbolizate de sceptru (1)). 3 (Îs) ~ de fier Autoritate, domnie despotică Si: tiranie. 4 (Fig; de obicei urmat de determinări care indică domeniul) Superioritate, autoritate necontestată a cuiva într-un anumit domeniu Si: supremație. corectată

SCÉPTRU, sceptre, s. n. Toiag sau baston frumos împodobit, purtat (mai ales odinioară) de suverani, ca semn al autorității supreme. Pe sceptre și steme și tronuri sfărmate, Trufașă tu calcă. NECULUȚĂ, Ț. D. 40. ◊ (Metaforic) În mînă cu sceptru de flori, Cu stea de lumină pe frunte, Treci mîndră cu pașii ușori Din vale în munte. NECULUȚĂ, Ț. D. 56. ♦ Demnitate, putere, autoritate; conducere, domnie. Mîna care-a dorit sceptrul universului și gînduri Ce-au cuprins tot universul încap bine-n patru scînduri. EMINESCU, O. I 134. A uni, subt un singur sceptru, provințiile romîne. NEGRUZZI, S. I 271.

SCÉPTRU s.n. Un fel de baston împodobit, care se poartă ca semn al autorității. ♦ (Fig.) Demnitate, putere, mărime, domnie. [Pl. -re, -ruri (s.m.) -ri. / cf. fr. sceptre, lat. sceptrum, gr. skeptron – baston].

SCÉPTRU s. n. baston împodobit, purtat de suverani, ca însemn al puterii lor. ◊ (fig.) demnitate, putere, mărire; domnie. (< fr. sceptre, lat. sceptrum)

SCÉPTRU ~e n. 1) Baston încrustat cu metal și cu pietre scumpe, purtat de un suveran ca simbol al puterii supreme. 2) fig. Autoritate suverană; putere supremă. /<lat. sceptrum, fr. sceptre, it. scettro

sceptru n. 1. baston de comandă, semn al puterii supreme; 2. fig. autoritate suverană, regalitate: a ambiționa un sceptru; 3. superioritate: Englezii posed sceptrul mărilor.

* scéptru n., pl. e (lat. sceptrum, vgr. skêptron). Un fel de baston saŭ măcĭucă care e insigna suveranitățiĭ. Fig. Suveranitate, domnie: a ambiționa sceptru. Superioritate: Anglia ține sceptru mărilor. Sceptru de fer, domnie aspră și despotică. – Vechĭ schiptru (ngr. skiptron, vsl. skiptrŭ). V. buzdugan, topuz.

SCHÍPTRU, schiptre, s. n. (Înv.) Sceptru. – Din sl. skiptru.

SCHÍPTRU, schiptre, s. n. (Înv.) Sceptru. – Din sl. skiptru.

SCHÍPTRU, schiptre, s. n. (Învechit și arhaizant) Sceptru. Trestia își legăna spicul uriaș, pufos și auriu, ca pe un prea înalt schiptru împărătesc. DUMITRIU, P. F. 220. În mîna dreaptă purta schiptrul voievozilor, în cap cucă și peste hainele scumpe cabanița împărătească. SADOVEANU, O. VII 72. Mîna-mi dreaptă abia poate schiptrul țării a-l mai ține. EFTIMIU, Î. 10.

schiptru n. sceptru (formă arhaică): cu schiptru ’n mână EM. [Gr. mod.].


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

scéptru s. n., art. scéptrul; pl. scéptre

scéptru s. n., art. scéptrul; pl. scéptre

schíptru (înv.) s. n., art. schíptrul; pl. schíptre

schíptru s. n., art. schíptrul; pl. schíptre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SCÉPTRU s. (înv. și reg.) toiag, (înv.) schiptru. (~ domnitorului.)

SCEPTRU s. (înv. și reg.) toiag, (înv.) schiptru. (~ domnitorului.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

scéptru (-re), s. n. – Baston, simbol al autorității. – Var. înv. schiptru. Mr. schiptru. Lat. sceptrum (sec. XIX), și var. din mgr. σϰήπτρον (Murnu 50), cf. sl. skiptrŭ (Vasmer, Gr., 133). Sec. XVII.

Intrare: sceptru (pl. sceptre)
sceptru (pl. sceptre) substantiv neutru
substantiv neutru (N37)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sceptru
  • sceptrul
  • sceptru‑
plural
  • sceptre
  • sceptrele
genitiv-dativ singular
  • sceptru
  • sceptrului
plural
  • sceptre
  • sceptrelor
vocativ singular
plural
scheptru
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
substantiv neutru (N37)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • schiptru
  • schiptrul
  • schiptru‑
plural
  • schiptre
  • schiptrele
genitiv-dativ singular
  • schiptru
  • schiptrului
plural
  • schiptre
  • schiptrelor
vocativ singular
plural
scriptru
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)