SCAFANDRU, (1) scafandri, s. m., (2) scafandre, s. n. 1. S. m. Persoană specializată în lucrări sub apă cu ajutorul unui aparataj special; scafandrier. 2. S. n. Costum special, impermeabil, închis ermetic, prevăzut cu aparat respirator, cu care se îmbracă scafandrii (1) când coboară sub apă, aviatorii care zboară la altitudini mari și cosmonauții. – Din fr. scaphandre.

scafandru [At: BARCIANU / Pl: ~re sn, ~ri sm / E: fr scaphandre] 1 sn Echipament special de protecție, impermeabil de forma unui combinezon, prevăzut cu o cască metalică cu vizor, cu mănuși și bocanci speciali, cu aparat respirator (autonom sau în legătură cu suprafața apei), care permite unui scufundător să rămână mai mult timp sub apă, pentru explorarea fundului apelor, pentru efectuarea anumitor lucrări subacvatice etc. Si: (rar) scafandrier (1). 2 sm Costum special de zbor, izolat față de mediul exterior, cu care se îmbracă aviatorii sau cosmonauții pentru a fi protejați împotriva condițiilor nefavorabile vieții din atmosfera superioară sau din spațiul cosmic. 3 sm Persoană calificată care, cu ajutorul unui echipament special, efectuează lucrări la anumite adâncimi dub apă Si: scafandrier (2). 4 sm Persoană specializată care cu ajutorul unui echipament special, efectuează zboruri și cercetări în spațiul cosmic.

SCAFANDRU, (1) scafandri, s. m., (2) scafandre, s. n. 1. S. m. Persoană specializată în lucrări sub apă cu ajutorul unui aparataj special; scafandrier. 2. S. n. Costum special, impermeabil, închis ermetic, prevăzut cu aparat respirator, cu care se îmbracă scafandrii (1) când coboară sub apă, aviatorii care zboară la altitudini înalte și cosmonauții. – Din fr. scaphandre.

SCAFANDRU, (1) scafandri, s. m., (2) scafandre, s. n. 1. Muncitor specializat în lucrări sub apă. Acei care au văzut vreodată... Scafandrii povestind neagra pățanie. BOUREANU, S. P. 26. Era numai un pachet de pansamente, cu două găuri oribile la gură și la nări, ca într-o mască de scafandru. C. PETRESCU, Î. II 47. 2. Costum special de pînză cauciucată, impermeabil, închis ermetic, cu care se îmbracă scafandrii (1) cînd se coboară sub apă.

SCAFANDRU², -Ă, scafandri, -e, s. m. și f. Persoană specializată în lucrări sub apă. – Fr. scaphandre (< gr.).

SCAFANDRU s.m. Muncitor calificat pentru a executa coborîri și lucrări sub apă cu ajutorul scafandrului; scafandrier. [< it. scafandro].

SCAFANDRU I. s. m. 1. marinar specializat în lucrări sub apă cu ajutorul scafandrului (II, 1); scafandrier. 2. persoană specializată care, cu ajutorul unui scafandru (II, 2), efectuează zboruri sau cercetări în spațiul cosmic. II. s. n. 1. costum închis ermetic care permite coborârea sub apă pentru executarea anumitor lucrări. 2. echipament izolant purtat de cosmonauți. (< fr. scaphandre)

SCAFANDRU² ~i m. Persoană specializată în efectuarea diverselor lucrări sub apă. /<fr. scaphandre

*scafándru m. (fr. scaphandre, it. scafandro, îmbrăcăminte de scafandru, d. vgr. skaphe, albie, luntre, și aner, andros, bărbat. Omu în îmbrăcămintea de cufundător se numește pe fr. scaphandrier, și it. palómbaro). Om care se scufundă în apă într’o îmbrăcăminte impermeabilă. – Parte care acopere capu omuluĭ îmbrăcat așa se compune dintr’un coĭf perfect închis, cu ochĭurĭ de cristal și cu țeavă care aduce aer curat trimes de afară cu pompa. Inventatoriĭ acestuĭ aparat sînt Francejiĭ Denayrousse, locotenent de marină, și Rouquayrol, inginer. Astăzĭ, cu acest aparat, se poate ajunge pînă la 300 m supt apă.

arheolog-scafandru s. m. ◊ „Arheologii-scafandri în adâncurile Mării Negre.” Mag. 11 VIII 73 p. 1. ◊ „Arheologii-scafandri au descoperit în largul coastei ligurice, în fața localității Diano Marino, epava unei nave comerciale romane din primul secol al erei noastre.” Sc. 21 I 77 p. 5 (din arheolog + scafandru)

scafandru-biolog s. m. Biolog care lucrează sub apă, ca scafandru ◊ „O serie de specii de mici varietăți marine, descrise în urmă cu 7080 de ani și care nu mai fuseseră studiate între timp [...] au fost redescoperite de scafandrii-biologi.” Sc. 12 IV 65 p. 1 (din scafandru + biolog)

scafandru² (persoană) s. m., art. scafandrul; pl. scafandri, art. scafandrii

scafandru¹ (persoană) s. m., art. scafandrul; pl. scafandri, art. scafandrii

scafandru (persoană) s. m., art. scafandrul; pl. scafandri, art. scafandrii

SCAFANDRU s. cufundător, scafandrier, (rar) plonjor. (~ de mare adâncime.)

SCAFANDRU s. cufundător, scafandrier, (rar) plonjor. (~ de mare adîncime.)

SCAFÁNDRU (< fr.; {s} gr. skaphe „barcă” + andrós „bărbat”) s. n., s. m. 1. Marinar specializat în executarea lucrărilor (de durată) sub apă, cu ajutorul unor aparate speciale. Costum de s. = costum de protecție etanș, de tip combinezon, confecționat din pânză cauciucată și prevăzut cu o cască metalică cu vizor de sticlă (legată cu exteriorul printr-un tub flexibil prin care se pompează aer), mănuși, bocanci speciali și o centură cu greutăți. Primul model a fost construit în 1819 de germanul Augustus Siebe. ◊ S. autonom = s. prevăzut cu butelii de oxigen purtate pe spate și cu labe de cauciuc pentru a ușura deplasarea în apă. Primele încercări de s. autonom au fost executate de francezii Rouqerol și Denayrousse în 1865. S. de mare adâncime = aparat constituit dintr-o carcasă din oțel închisă la partea superioară cu un capac demontabil, picioare articulate și brațe terminate cu clești manevrabili din interior, cu care se poate lucra până la adâncimi de 110 m. 2. S. n. Costum de protecție etanș și izolat față de mediul exterior, purtat de aviatorii care zboară la altitudini mari.