SATIRIC, -Ă, satirici, -ce, adj. Cu caracter de satiră; care ține de satiră. ♦ Înclinat spre satiră. Spirit satiric. ♦ (Substantivat, m.) Persoană care satirizează; autor de opere satirice. ♦ (Substantivat, n.) Conținut, caracter specific satirei. – Din fr. satirique, lat. satiricus.

satiric¹, ~ă a [At: VALIAN, V. / Pl: ~ici, ~ice / E: fr satyrique] 1 (Ca) de satir (1) Si: (înv) satiricesc¹ (1). 2 Specific satirilor (1) Si: (înv) satiricesc¹ (2). 3 Privitor la satiri (1) Si: (înv) satiricesc¹ (3).

satiric², ~ă [At: BUDAI-DELEANU, LEX / Pl: ~ici, ~ice / E: lat satiricus, ngr σατυρικός, fr satirique] 1 a Care aparține satirei (1) Si: (înv) satiricesc² (1). 2 a Privitor la satiră (1) Si: (înv) satiricesc² (2). 3 a Care are caracter de satiră (1) Si: (înv) satiricesc² (3). 4 a Specific satirei (1) Si: (înv) satiricesc² (4). 5 a Care constituie o satiră (1) Si: (înv) satiricesc² (5). 6 a (D. oameni) Înclinat spre satiră (1) Si: (înv) satiricesc² (6). 7 a (D. oameni) Căruia îi place să satirizeze. 8 sna Conținut satiric² (1). 9-10 sm, a (Scriitor) care compune satire (1).

SATIRIC, -Ă, satirici, -ce, adj. Cu caracter de satiră; care ține de satiră. ♦ Înclinat spre satiră. Spirit satiric. ♦ (Substantivat, m.) Persoană care satirizează; autor de opere satirice. ♦ (Substantivat, n.) Conținut, caracter specific satirei. – Din fr. satirique, lat. satiricus.

SATIRIC¹ s. n. Conținut, caracter specific satirei. [Artiștii] au simțit nevoia unor completări, a unor adăugiri, care să adîncească satiricul piesei. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 108, 10/3.

SATIRIC², -Ă, satirici, -e, adj. Cu caracter de satiră; care ține de satiră. V. epigramatic. Anton Bacalbașa... vrea să ne arate fondul său de lirism senin, care desigur ne va surprinde, ca și însemnatele sale produceri satirice. DEMETRESCU, O. 190. Și, pentru a sfîrși printr-o trăsătură satirică: «prostul găsește oricînd unul mai prost ca el care să-l admire». BOLINTINEANU, O. 253. ♦ Înclinat spre satiră. Spirit satiric. ♦ (Substantivat) Autor de satire. Caragiale e un satiric. IBRĂILEANU, SP. CR. 219. Publicul romîn s-a învățat așa de mult să rîză de spiritualele producțiuni ale mult talentatului nostru satiric. GHEREA, ST. CR. II 132. Acei vestiți satirici... nu numai nu avură din scrieri neplăceri, Ci cîștigară încă nemuritoare slavă. NEGRUZZI, S. II 215.

SATIRIC, -Ă adj. Specific satirei; care ține de satiră; ironic, batjocoritor, mușcător. // s.m. Autor de satire. // s.n. Conținutul, caracterul specific al unei satire. [Cf. lat. satiricus, fr. satirique].

SATIRIC², -Ă adj. referitor la satiri. ♦ dansuri ~e = dansuri licențioase executate în reprezentațiile de drame satirice; dramă ~ă = (la greci) poem dramatic, patetic și comic, în care corpul era compus din satiri. (< fr. satyrique, lat. satiricus)

SATIRIC¹, -Ă I. adj. specific satirei; care ține de satiră; ironic, batjocoritor, mușcător. II. s. m. autor de satire. III. s. n. conținut, caracter specific satirei. (< fr. satirique, lat. satiricus)

SATIRIC² ~ci m. Autor de satire. /<lat. satiricus, ngr. satyrikos, fr. satirique

SATIRIC¹ ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de satiră; propriu satirei. Roman ~. 2) Care scrie satire. Scriitor ~. 3) Care are înclinație spre satiră. Spirit ~. /<lat. satiricus, ngr. satyrikos, fr. satirique

satiric a. 1. ce ține de satiră: stil satiric; 2. pornit la batjocură: spirit satiric. ║ m. autor de satire.

1) *satíric, -ă adj. (lat. satiricus, d. sátira). De satiră: stil satiric, poemă satirică. Pornit spre satiră, spre ironie: spirit satiric. Care scrie satire: poet satiric. Subst. Scriitor satiric. Adv. A scrie satiric.

2) *satíric, -ă adj. (vgr. satyricós, d. sátyros, satir). De satir, al sátirilor: dans satiric. Dramă satirică, la vechiĭ Grecĭ, poemă dramatică patetică și comică tot odată (tragi-comedia) în care coru era compus din sátirĭ.

satiric³ (persoană) (rar) s. m., pl. satirici

satiric¹ adj. m., pl. satirici; f. satirică, pl. satirice

satiric² (categorie estetică) s. n.

satiric³ (conținut specific satirei) s. n.

satiric² (persoană) (rar) s. m., pl. satirici

satiric¹ adj. m., pl. satirici; f. satirică, pl. satirice

satiric (conținut specific satirei) s. n.

satiric adj. m., (persoană) s. m., pl. satirici; f. sg. satirică, pl. satirice

SATIRIC adj., s. 1. adj. sarcastic, (livr.) acrimonios, (înv.) satiricesc, (fig.) biciuitor, caustic, incisiv, înțepător, mușcător, pișcător, șfichiuitor, tăios, usturător. (Ton ~.) 2. adj. epigramatic, (fig.) caustic, incisiv, înțepător, mușcător, usturător. (Poezie cu caracter ~.) 3. s. (rar) satirist. (Gr. Alexandrescu a fost un mare ~.)

SATIRIC adj., s. 1. adj. sarcastic, (înv.) satiricesc, (fig.) biciuitor, caustic, incisiv, înțepător, mușcător, pișcător, șfichiuitor, tăios, usturător. (Ton ~.) 2. adj. epigramatic, (fig.) caustic, incisiv, înțepător, mușcător, usturător. (Poezie cu caracter ~.) 3. s. (rar) satirist. (Gr. Alexandrescu a fost un mare ~.)

CÎNTEC SATIRIC Specie a poeziei lirice populare, nu prea mare ca număr de versuri, și avînd un caracter satiric. Ex. La pîrîu cu tufele Spală lelea rufele Și le-ntinde pe surcele, Cîinii hîrîie la ele. Strînge-ți, lele, rufele, Că-mi turbează cîinele Și apucă văile Și-mi prăpădesc oile! (Doine, cîntece, strigături)