opțiuni
  • info

14 definiții pentru ironic

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

IRONIC, -Ă, ironici, -ce, adj. Căruia îi place să facă ironii, să ia în râs; zeflemist, batjocoritor; care conține, care exprimă o ironie; înțepător. – Din fr. ironique, lat. ironicus.

IRONIC, -Ă, ironici, -ce, adj. Căruia îi place să facă ironii, să ia în râs; zeflemist, batjocoritor; care conține, care exprimă o ironie; înțepător. – Din fr. ironique, lat. ironicus.

ironic, ~ă a [At: STAMATI, D. / Pl: ~ici, ~ice / E: fr ironique] 1 (D. oameni) Căruia îi place să facă ironii, să ia în râs Si: batjocoritor, zeflemist. 2-3 Care (conține sau) exprimă o ironie (1) Si: înțepător, (înv) ironicesc (1-2).

IRONIC, -Ă, ironici, -e, adj. Care ironizează, căruia îi place să facă ironii; care conține ironii, care exprimă ironia; zeflemitor. V. sarcastic, caustic. I se păruse că zărește zîmbete ironice la cei din jur. DUMITRIU, N. 114. S-a-nțeles de mai nainte C-o ironică grimasă să te laude-n cuvinte. EMINESCU, O. I 134. Englezul era ironic, după cum văzui în urmă. BOLINTINEANU, O. 307.

IRONIC, -Ă adj. Care face ironii, care exprimă o ironie; înțepător. [Cf. fr. ironique].

IRONIC, -Ă adj. care ironizează, care exprimă ironie; înțepător. (< fr. ironique, lat. ironicus)

IRONIC1 adv. Cu ironie; batjocoritor. /<fr. ironique, lat. ironicus

IRONIC2 ~că (~ci, ~ce) Care conține sau exprimă o ironie; batjocoritor; zeflemitor. Surâs ~. /<fr. ironique, lat. ironicus

ironic a. cu ironie: ton ironic.

*irónic, -ă adj. (vgr. eironikós, lat. irónicus). Plin de ironie: om, discurs, surîs, gest ironic. Adv. Cu ironie: a surîde ironic.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

ironic adj. m., pl. ironici; f. ironică, pl. ironice

ironic adj. m., pl. ironici; f. ironică, pl. ironice

ironic adj. m., pl. ironici; f. sg. ironică, pl. ironice

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

IRONIC adj. persiflant, persiflator, zeflemist, zeflemitor, (fig.) înțepător. (Ton ~.)

IRONIC adj. persiflant, persiflator, zeflemist, zeflemitor, (fig.) înțepător. (Ton ~.)

Intrare: ironic
ironic adjectiv
adjectiv (A10)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ironic
  • ironicul
  • ironicu‑
  • ironică
  • ironica
plural
  • ironici
  • ironicii
  • ironice
  • ironicele
genitiv-dativ singular
  • ironic
  • ironicului
  • ironice
  • ironicei
plural
  • ironici
  • ironicilor
  • ironice
  • ironicelor
vocativ singular — —
plural — —
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

ironic, ironicăadjectiv

  • 1. Căruia îi place să facă ironii, să ia în râs; care conține, care exprimă o ironie. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    sinonime: batjocoritor persiflant persiflator zeflemist zeflemitor înțepător
    • format_quote I se păruse că zărește zîmbete ironice la cei din jur. DUMITRIU, N. 114. DLRLC
    • format_quote S-a-nțeles de mai nainte C-o ironică grimasă să te laude-n cuvinte. EMINESCU, O. I 134. DLRLC
    • format_quote Englezul era ironic, după cum văzui în urmă. BOLINTINEANU, O. 307. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.