SATIRIC², -Ă, satirici, -e, adj. Cu caracter de satiră; care ține de satiră. V. epigramatic. Anton Bacalbașa... vrea să ne arate fondul său de lirism senin, care desigur ne va surprinde, ca și însemnatele sale produceri satirice. DEMETRESCU, O. 190. Și, pentru a sfîrși printr-o trăsătură satirică: «prostul găsește oricînd unul mai prost ca el care să-l admire». BOLINTINEANU, O. 253. ♦ Înclinat spre satiră. Spirit satiric. ♦ (Substantivat) Autor de satire. Caragiale e un satiric. IBRĂILEANU, SP. CR. 219. Publicul romîn s-a învățat așa de mult să rîză de spiritualele producțiuni ale mult talentatului nostru satiric. GHEREA, ST. CR. II 132. Acei vestiți satirici... nu numai nu avură din scrieri neplăceri, Ci cîștigară încă nemuritoare slavă. NEGRUZZI, S. II 215.