38 de definiții pentru sare


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SÁRE, (2, 4) săruri, s. f. 1. Substanță cristalină, sfărâmicioasă, solubilă în apă și cu gust specific, care constituie un condiment de bază în alimentație și este folosită în industria conservelor, în tăbăcărie, în industria chimică etc.; clorură de sodiu. ◊ Expr. Sarea pământului = ceea ce este mai de preț, mai valoros. Marea cu sarea sau sarea și marea = ceva exagerat de mult, imposibil de realizat. A-i fi (cuiva) drag ca sarea în ochi sau a-i sta (cuiva) ca sarea în ochi = a-i fi (cuiva) nesuferit. A-i fi cuiva de ceva (sau a-i veni cuiva să facă ceva) cum îi este câinelui a linge sare = a nu dori deloc (să facă) un anumit lucru. A primi pe cineva (sau a ieși înaintea cuiva) cu pâine și sare = a primi pe cineva cu deosebită cinste. ♦ Fig. Spirit, farmec, haz. 2. Substanță chimică formată de obicei prin reacția unui acid cu o bază. 3. (În sintagmele) Sare amară = substanță chimică sub formă de praf alb, folosită în medicină ca purgativ; sulfat de magneziu. Sare de lămâie = acid citric; săricică. 4. (La pl.) Lichid volatil preparat din carbonat de amoniu și substanțe puternic mirositoare (fenol, camfor etc.), folosit, în trecut, pentru trezirea din leșin. – Lat. sal, salis.

sare sf [At: CORESI, EV. 411 / Pl: (reg) săruri, (înv) sări, sărure, sari / E: ml sal, salis] 1 (Șîs ~ de bucătărie, ~ de bucate) Substanță chimică naturală alcătuită din clor și sodiu, care se prezintă sub formă de cristale cubice incolore, solubile în apă, cu gust specific, extrasă din saline sau din apele marine ori lacustre și folosită la condimentarea și la conservarea alimentelor, ca materie primă pentru fabricarea produselor clorosodice (soda caustică, acidul clorhidric, clorul) etc. Si: clorură de sodiu. 2 (Spc) Sare (1) gemă. 3 Drob de sare (1) gemă. 4 (Îs) ~ și piper Numele unor stofe a căror țesătură, în două culori, dă impresia unui amestec de cristale de sare (1) cu boabe de piper (1) pisat. 5 (Îlav; construit cu verbe ca „a pune”, „a fi” etc.) La ~ În saramură (1). 6 (Îal; construit cu verbe ca „a trimite”, „a aduce” etc.) La muncă silnică în saline. 7 (Îlv) A da (sau a pune) ~ A săra (1). 8-9 (Îlv) A pune (ceva) la ~ A saramura (1, 3). 10 (Rar; îe) ~a și marea Lume foarte multă. 11 (Reg; îe) A (nu)-i fi cuiva de ceva sau a (nu)-i veni cuiva să facă ceva cum (nu) îi este câinelui a linge ~ A nu avea chef de (a face) un lucru (necesar). 12 (Îe) A fi ca ~a-n bucate A fi potrivit, adecvat. 13 (Îe) A-i fi (sau, reg, a-i avea, a-i sta etc.) cuiva (drag) ca ~a-n ochi A-i fi cuiva antipatic, nesuferit. 14 (Îe) A primi pe cineva (sau a ieși înaintea cuiva) cu pâine și cu ~ A primi pe cineva cu mare cinste. 15 (Îe) A pune (sau a turna) ~ pe rană A provoca (cuiva) o durere sufletească sau iritare, reactualizând o problemă delicată, insistând asupra ei etc. 16 (Îe) A-i pune (sau parcă i-a pus) ~ pe coadă Se spune despre cineva care s-a (ori a fost) enervat. 17 (Îe) A se amesteca în toate ca ~a-n bucate A se amesteca în numeroase probleme, treburi etc. care nu îl privesc. 18 (Îs) ~a pământului (sau, rar, a lumii, a poporului etc.) Element esențial (al unei comunități sociale). 19 (Îae) Ceea ce este mai prețios. 20 (Reg; îe) A(-i) fi cu mâna (sau mâinile) de ~ A avea ghinion. 21 (Reg; îc) ~a-caprei Specie de lichen (Cladomia rangiferian). 22 (Fig) Finețe spirituală. 23 (Fig) Farmec (7). 24 (Fig) Haz (3). 25 (Adesea urmat de determinări care indică felul, natura) Compus chimic rezultat de obicei din reacția dintre un acid și o bază. 26 (Îs) ~ amară (sau de Seidlitz) Sare (25) de magneziu a acidului sulfuric, sub formă de praf alb, cristalizat, solubil în apă, care se întrebuințează în industrie și în medicină (ca purgativ) Si: sulfat de magneziu. 27 (Îs) ~ de lămâie Acid citric Si: săricică (5) de lămâie. 28 (Îs) ~ de măcriș Substanță chimică rezultată prin combinarea moleculară a acidului oxalic cu oxalatul acid de potasiu, sub formă de cristale mărunte, folosită ca decolorant în industria textilă. 29 (Reg; îs) ~ acră (sau amară) Alaun (de aluminiu și de potasiu). 30 (Pop; îs) ~a pisicii (sau mâței) (Sulfură de) antimoniu. 31 (Înv; îs) ~ de cenușă (sau de leșie) Carbonat de potasiu. 32 (Înv; îs) ~ de prunel(ă) Azotat de potasiu lichid. 33 (Spc; mpl; de obicei urmat de determinări care arată felul) Nume dat unor substanțe folosite pentru a parfuma apa de baie și în scopuri curative. 34 (Lpl) Nume dat unor substanțe (volatile) cu miros puternic (pe bază de fenol, camfor etc.), întrebuințate (în trecut) pentru trezirea din leșin ori pentru prevenirea acestuia.

SÁRE, (2, 4) săruri, s. f. 1. Substanță cristalină, sfărâmicioasă, solubilă în apă și cu gust specific, care constituie un condiment de bază în alimentație și este folosită în industria conservelor, în tăbăcărie, în industria chimică etc.; clorură de sodiu. ◊ Expr. Sarea pământului = ceea ce este mai de preț, mai valoros. Marea cu sarea sau sarea și marea = ceva exagerat de mult, imposibil de realizat. A-i fi (cuiva) drag ca sarea în ochi sau ca sarea în ochi = a-i fi (cuiva) nesuferit. A-i fi cuiva de ceva (sau a-i veni cuiva să facă ceva) cum îi este câinelui a linge sare = a nu dori deloc (să facă) un anumit lucru. A primi pe cineva (sau a ieși înaintea cuiva) cu pâine și sare = a primi pe cineva cu deosebită cinste. ♦ Fig. Spirit, farmec, haz. 2. Substanță chimică formată de obicei prin reacția unui acid cu o bază. 3. (În sintagmele) Sare amară = substanță chimică sub formă de praf alb, întrebuințată în medicină ca purgativ; sulfat de magneziu. Sare de lămâie = acid citric; săricică. 4. (La pl.) Lichid volatil preparat din carbonat de amoniu și substanțe puternic mirositoare (fenol, camfor etc.), întrebuințat, în trecut, pentru trezirea din leșin. – Lat. sal, salis.

SÁRE, (2) săruri, s. f. 1. Substanță cristalină, fărîmicioasă, solubilă în apă și cu gust specific, care constituie un condiment de bază în alimentația oamenilor; clorură de sodiu. A fost odată un moș și o babă. Ei erau săraci... Cînd mălai aveau, n-aveau sare; cînd aveau sare și mălai, n-aveau legumă. ISPIRESCU, L. 313. Mama v-aduce vouă... Drob de sare în spinare. CREANGĂ, P. 20. Cel mai departe drum Făceam la iarmaroace, cînd sare-mi cumpăram. NEGRUZZI, S. II 249. ◊ (În proverbe și zicători) Nimeni nu-ți pune sare-n mămăligă. Nu e meșteșug a găti mîncare, ci e meșteșug a o potrivi din sare. Sarea-i bună la fiertură, însă nu peste măsură. Sarea nu e bună în toate bucatele. Cine are sare multă pune și în chiseliță. Trebuie să mănînci un car de sare cu cineva ca să-l poți cunoaște.Expr. Sarea pămîntului = reprezentanții de frunte, de bază ai unei societăți sau ai unui grup social. Cei mulți cari robotesc sînt sarea pămîntului. SADOVEANU, N. P. 11. Marea cu sarea sau sarea și marea = a) cantitate foarte mare, lucru imposibil de obținut, de realizat. Dați-ne doi-trei leișori... Că doar nu-i marea Cu sarea. TEODORESCU, P. P. 156; b) (neobișnuit) mulțime imensă. Însoțisem pe tatăl-meu la băile de la Balta-Albă, unde se adunase în acel an sarea și marea. ODOBESCU, S. III 21. A-i fi (cuiva) drag ca sarea în ochi sau a-i sta (cuiva) ca sarea în ochi = a-i fi cuiva nesuferit. Neveste-sei îi stau acești copilași ca sarea-n ochi. Nu era dimineață, nu era seară, nu era clipă... să nu-i amărască. ISPIRESCU, L. 333. Fetele împăratului însă priveau la verișor cum privește cînele pe mîță și li era drag ca sarea-h ochi. CREANGĂ, P. 231. A nu-i fi cuiva de ceva cum nu-i este cîinelui a linge sare = a nu-i veni cuiva să facă un lucru, a nu dori de loc, a nu avea nicidecum poftă. Fie vorba între noi, nu ne era a învăța cum nu-i e cînelui a linge sare. CREANGĂ, A. 110. A face (pe cineva) cu sare și piper = a mustra rău pe cineva; a face cu ou și cu oțet. A nu avea sare de mămăligă = a fi foarte sărac. Cu mîna de sare = fără noroc. Cîte flori pe iaz în sus, Toate cu mîndra le-am pus... Le-am pus cu mîna de sare Și nici una nu răsare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 154. (Familiar) A pune (cuiva sau la ceva) sare pe coadă, se zice despre cineva care a plecat și care nu mai poate fi prins sau despre ceva care a fost luat și nu mai poate fi găsit. ◊ (În corelație cu pîine, ca expresie a alimentului strict necesar pentru viață) Fără pită, fără sare, Numai cu pușca-n spinare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 317. Decît mămăligă cu unt Și să mă uit la pămînt, Mai bine pîine cu sare Și să mă uit la soare.Expr. A nu mai mînca pîine și sare (cu cineva) v. mînca. A mînca pîinea și sarea cuiva = a se hrăni la masa cuiva, a se bucura de ospitalitatea, de îngrijirea cuiva. Că la el am fost băgat... Pîine, sare i-am mîncat. TEODORESCU, P. P. 547. (Cu altă construcție) Că sfîntă e vorba bătrînilor noștri: adu-ți aminte de pîinea și sarea care ai mîncat la mine. ȚICHINDEAL, F. 153. A primi pe cineva (sau a ieși înainte cuiva) cu pîine și sare = a primi pe cineva cu deosebită cinste. ◊ Sare gemă (sau fosilă) sau (popular) sare bulgăr (mare sau vînătă) = sare de bucătărie cristalizată, extrasă din mine. Se scurge sucul într-o căldare și se împietrește cu 2 părți calacan și o parte sare mare. PAMFILE-LUPESCU, CROM. 150. (Regional) Sare huscă = sare extrasă din apele sărate, prin evaporare. ♦ Fig. Spirit, farmec, haz. Anecdotă fără sare.Expr. Sare atică v. atic. ♦ Muncă silnică în saline. Toate faptele astea încîlcite au fost descurcate de judecători, și tîlharii au fost trimiși la sare. PAS, Z. I 162. 2. Substanță chimică în care unul sau mai mulți atomi de hidrogen din molecula unui acid sînt înlocuiți cu atomi de metale. ◊ Sare acidă = sare în care numai o parte dintre atomii de hidrogen din molecula unui acid sînt înlocuiți cu atomi de metale. Sare neutră = sare în care toți atomii de hidrogen din molecula unui acid sînt înlocuiți cu atomi de metale. Sare amară = substanță chimică sub forma unui praf alb, întrebuințată în medicină ca purgativ; sulfat de magneziu. Sare de lămîie = substanță chimică cristalizată, folosită în bucătărie drept condiment, (Mold.) săricică; acid tartric. Sare de aur = substanță întrebuințată la băile galvanice de aurire, la pictura pe sticlă și pe porțelan etc. ♦ (La pl.) Lichid volatil preparat din carbonat de amoniu, o sare de aur și substanțe puternic mirositoare (fenol, camfor, ulei de levănțică etc.), întrebuințat odinioară pentru trezirea din leșin.

SÁRE săruri f. 1) Substanță albă, cristalizată, solubilă în apă, cu gust specific, întrebuințată în alimentație drept condiment și în industrie; clorură de sodiu. ~ de bucătărie.~ gemă clorură naturală de sodiu. ~ de mare sare obținută prin evaporare din apa de mare. ~ea pământului ceea ce este mai de preț, mai valoros. A fi cuiva drag ca ~ea în ochi a fi nesuferit pentru cineva. A pune cuiva ~ pe coadă a nu putea pedepsi pe cineva, deși s-ar cuveni. A nu avea (nici) ~ de mămăligă a fi foarte sărac. ~ea-i bună în fiertură, însă nu peste măsură un lucru este util când este folosit la locul lui și în mod cumpătat. 2) fig. Finețe de spirit. 3) Compus chimic format din reacția unui acid cu o bază. ◊ ~ amară praf alb, cristalin, întrebuințat ca purgativ; sulfat de magneziu. ~ea (lui) Glauber sulfat de sodiu. ~ de lămâie acid citric. ~ea (lui) Berthollet clorat de potasiu, întrebuințat la fabricarea chibriturilor și în pirotehnică. [G.-D. sării] /<lat. sal, salis

sare f. 1. substanță dură și friabilă, solubilă în apă, de un gust înțepător, servind de condiment: sarea de bucate e o clorură de sodiu; sarea amară, sulfat de magnezie; sare gemă, cea cristalizată și scoasă din mine; sare de lămâie, acid extras din zeamă de lămâie; sarea pisicii, antimoniu; 2. substanță formată prin combinarea unui acid cu o bază: săruri chimice; 3. fig. fineță și delicateță: sare atică. [Lat. SALE = SAL].

sáre f., pl. sărĭ, sărurĭ (lat. sal și sale, vgr. sals, vsl. solĭ; it. sale, fr. sel, pv. sp. pg. sal. V. solniță). O substanță cristalizată care se află în marĭ zăcăminte în pămînt saŭ se obține din apa marină și care e principalul condiment în bucătărie. Fig. Spirit, fineță, calitatea de a plăcea: o vorbă plină de sare. Chim. compus care rezultă din înlocuirea idrogenului unuĭ acid pintr’un metal: turnînd acid sulfuric peste fer, feru se combină cu sulfu, și formează o sare de sulf numită „sulfat de fer”, iar idrogenu dispare în aer. Pl. Sărurĭ volatile care, respirate, îĭ deșteaptă pe ceĭ leșinațĭ. Sare amară, sulfat de magnezie. Sare gemă, sare cristalizată pură scoasă din salină. Pop. Sare (saŭ săricică) de lămîĭe, acid citric cristalizat. Pop. Sarea pisiciĭ, stibiu. Sarea de bucătărie, numită în chimie clorură de sodiŭ, se află în abundanță în natură în marĭ zăcăminte de pămînt (une-orĭ amestecată cu argilă). În soluțĭune cu apa măriĭ (25-26 de grame la litru). Celebre saline sînt: Wielickza (Galiția), Strassfurth (Prusia), Dax (Francia), Cardona (Spania). Uĭoara, Tîrgu Ocnei Vrancea, Slănicu din Prahova și Ocnele Marĭ (România). Sarea din apa măriĭ se obține făcînd să se evaporeze apa marină aruncată pe niște legăturĭ de ramurĭ (cum se face în Francĭa pe malurile Bretaniiĭ, Vendeiĭ și Languedoculuĭ). – Sarea e solidă, incoloră, transparentă și sărată, adică provoacă setea, fiind-că e foarte solubilă în apă, și decĭ se combină cu apa din corp. Ĭa e foarte întrebuințată la bucate, maĭ ales la cele de carne, fiind-că le dă un gust maĭ bun și le apără de putrezire. Se topește la 772 de grade. Se cristalizează în cuburĭ. Constitue principala materie primă a sodiuluĭ, cloruluĭ, aciduluĭ clorhidric, sulfatuluĭ și carbonatuluĭ de sodiŭ și altora. Pisată și amestecată cu gheață, produce frig, și de aceĭa de întrebuințează la făcut înghețată.

antimoniu n. metal alb lucitor, asemenea arsenicului, numit și sarea pisicei; formează împreună cu plumbul compozițiunea literelor de tipar.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

sáre s. f., g.-d. art. sắrii; (chim.) pl. sắruri

sáre s. f., g.-d. art. sării; (chim.) pl. săruri

sắruri (substanțe volatile) s. f. pl.

sárea-pisícii (mineral.) s. f.

săruri (lichid pentru trezire din leșin) s. f. pl.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SÁRE s. 1. (CHIM.) clorură de sodiu, (prin Maram.) slatină. (A pune ~ în mâncare.) 2. (MIN.) sare gemă = halit. 3. (CHIM.) sare de lămâie v. acid citric; sare Seignette = tartrat mixt (sau dublu) de sodiu și potasiu. 4. (FARM.) sarea lui Glauber v. sulfat de sodiu; sare amară v. sulfat de magneziu; sare de Seidlitz v. sulfat de magneziu.

SÁRE s. v. duh, haz, spirit, umor.

sare s. v. DUH. HAZ. SPIRIT. UMOR.

SARE s. 1. (CHIM.) clorură de sodiu, (prin Maram.) slatină. (A pune ~ în mîncare.) 2. (MIN.) sare gemă = halit. 3. (CHIM.) sare de lămâie = acid citric, acid tartric, (pop.) săricică. 4. (FARM.) sarea lui Glauber = mirabilit, sulfat de sodiu; sare amară = sare de Seidlitz, sulfat de magneziu; sare de Seidlitz = sare amară, sulfat de magneziu.

SARE DE CENÚȘĂ s. v. carbonat de potasiu, potasă.

SARE DE LEȘÍE s. v. carbonat de potasiu, potasă.

SARE DE MĂCRÍȘ s. v. oxalat acid de potasiu.

SPIRT DE SÁRE s. v. acid clorhidric.

sare de cenușă s. v. CARBONAT DE POTASIU. POTASĂ.

sare de leșie s. v. CARBONAT DE POTASIU. POTASĂ.

sare de măcriș s. v. OXALAT ACID DE POTASIU.

spirt de sare s. v. ACID CLORHIDRIC.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

sáre (sắruri), s. f. – Clorură de sodiu. – Mr. sare, mr., megl. sari, istr. sore. Lat. sale, forma vulgară de la săl (Pușcariu 1524; REW 7521), cf. it. sale, prov., cat., sp., port. sal, fr. sel. Pl. are valoare colectivă și uz în general științific. – Der. săra, vb. (a pune sare), mr. ansar, ansărare, megl. sar, sărari, din lat. sālāre (Pușcariu 1524; REW 7521); sărat, adj. (cu multă sare; excesiv de scump); sărărit, s. n. (înv., impozit plătit de locuitorii regiunilor învecinate cu ocnele de sare pentru a le folosi); sărătură, s. f. (calitatea de a fi sărat; apă sărată, apă de mare; pămînt sărat, impropriu culturilor), mr. nsărătură; sărăturos, adj. (înv., sărat); sărar, s. m. (vînzător de sare); sărărie, s. f. (depozit de sare); sărăriță, s. f. (Trans., rar, solniță); sărui, vb. (Banat, a săra); desăra, vb. (a îndepărta sarea; a înmuia); nesărat, adj. (fără sare; insipid, searbăd, fad; greoi, molîu, dizgrațios); presăra, vb. (a împrăștia); sănină, s. f. (loc în ocol unde se pune sare la oi), din lat. sālῑna (Candrea), sau în loc de *sărină, cu suf. -ină, ca pescuină, vizuină; sărune (var. sănune), s. f. (Trans., loc unde se pune sarea oilor), din lat. *salōnae (Candrea); săricică, s. f. (arsenic; Mold., acid tartric); sarniță, s. f. (solniță; plantă, Salsola kali); salin, adj., din fr. salin; salină, s. f., din fr. saline; salinitate, s. f., din fr. salinité. Din expresia rom. a făgădui marea cu sarea provine expresia ngr. ἠ σάρα ϰαἰ ἠ μάρα.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

SÁRE (lat. sal) s. f. 1. Combinație chimică care rezultă din reacția dintre un acid și o bază. S. sunt, în general, substanțe cristaline, solubile în apă. Se mai pot obține în reacțiile dintre un acid și o altă sare, dintre metale, oxizii lor și acizi sau prin combinarea unui metal cu un metaloid. S. pot fi: neutre, rezultate prin combinarea unor cantități echivalente de acid și de bază, bazice, care conțin mai mulți echivalenți de bază la un echivalent de acid și acide, care conțin mai mulți echivalenți de acid la un echivalent de bază. 2. Denumire uzuală a clorurii de sodiu; se mai numește s. de bucătărie. ◊ S. gemă = clorură naturală de sodiu, cristalizată în sistemul cubic. Este incoloră sau divers colorată de incluziuni, are luciu sticlos și este ușor solubilă. Se utilizează în ind. chimică pentru extragerea sodiului și a clorului, în ind. alim., în tăbăcărie, medicină etc. Este un aliment important cu rol fiziologic însemnat în menținerea echilibrului osmotic al organismului uman și animal. Sin. halit.Fig. Spirit; farmec, haz. 3. S. de lămâie = substanță chimică acră, cristalizată, folosită drept condiment; acid citric, acid tartric. ◊ S. de măcriș = combinație moleculară între o moleculă de acid oxalic și o moleculă de oxalat acid de potasiu, folosită ca decolorant în industria textilă. ◊ S. dublă = sare rezultată prin cristalizarea împreună, în proporții definite, a două săruri simple. ◊ Sarea lui Glauber = sulfat de sodiu; mirabilit. ◊ S. Seignette = tartrat mixt de sodiu și potasiu; este o substanță cristalină incoloră, cu proprietăți piezoelectrice, folosită la prepararea soluției Fehling, ca medicament în tulburările digestiei etc. ◊ Săruri de diazoniu = denumire generică pentru diazoderivații aromatici. ◊ S. cuaternară de amoniu = combinație organică cu formula generală (R4N)X, obținută prin reacția dintre amine terțiare și derivați halucinogenați reactivi. 4. (La pl.) Preparat (lichid) din substanțe puternic mirositoare, folosit în trecut pentru trezirea din leșin.

CUM GRANO SALIS (lat.) cu un grăunte de sare – Pliniu cel Bătrân, „Naturalis historia”, XXIII, 8. Mod de a sugera că cele spuse trebuie luate, într-o oarecare măsură, în glumă.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a da curului sare expr. (vulg.) a face un lucru în mod superficial / de mântuială.

a da la sare expr. (intl., înv.) a trimite (un deținut) la ocnă.

a promite (cuiva) luna de pe cer / marea cu sarea expr. a promite (cuiva) ceva irealizabil sau intangibil, a promite (cuiva) tot ce își dorește.

a pune sare pe coadă (cuiva) expr. a nu mai putea prinde (pe cineva), a nu mai putea găsi (pe cineva).

a se avea ca sarea-n ochi expr. a se antipatiza

a-i fi (cuiva de ceva) cum îi este câinelui a linge sare expr. a nu dori deloc să se facă un anumit lucru.

drag ca sarea-n ochi expr. nesuferit.

marea cu sarea expr. ceva exagerat, imposibil de realizat.

Intrare: sare
substantiv feminin (F126)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sare
  • sarea
plural
  • săruri
  • sărurile
genitiv-dativ singular
  • sări
  • sării
plural
  • săruri
  • sărurilor
vocativ singular
plural