13 definiții pentru săvârșire săvrășire sevârșire


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SĂVÂRȘIRE s. f. Acțiunea de a (se) săvârși și rezultatul ei. – V. săvârși.

săvârșire sf [At: URECHE, LET. I, 145/31 / V: (înv) ~vrăș~, ~vrâș~, sevârș~ / Pl: ~ri / E: săvârși] 1 (Înv) Terminare, isprăvire a unei activități, a unei lucrări în curs de executare. 2 (Înv; pex) Sfârșit (1). 3 (Îlav) Fără de ~ În mod continuu Si: perpetuu, veșnic. 4 (Îlv) A lua ~ A se sfârși (1). 5 (Spc) Încheiere a vieții, a zilelor cuiva. 6 (Jur) Prescriere a unei infracțiuni. 7 (Îrg) Moarte. 8 Realizare, înfăptuire a ceva în urma unei activități prestate în acest scop. 9 (Spc) Elaborare (4). 10 (Spc) Creare (13). 11 (Spc) Comitere (a unei infracțiuni). 12 (Înv; pex; ccr) Ceea ce (s-)a realizat, (s-)a înfăptuit, (s-)a creat etc. Si: (înv) săvârșit1 (7). 13 (Înv; îlv) A aduce la (sau în, întru) ~ A săvârși (8). 14 (Înv; îe) A pune la ~ A pune în practică. 15 (Înv) Scop2 (15). 16 (Îvp) Oficiere a unor ritualuri, ceremonii etc.

SĂVÂRȘÍRE, săvârșiri, s. f. Acțiunea de a (se) săvârși și rezultatul ei. – V. săvârși.

săvârșire f. desăvârșire, perfecțiune: posedă săvârșirea făpturilor divine AL.

săvrășire sf vz săvârșire

sevârșire sf vz săvârșire

SĂVÎRȘÍRE, săvîrșiri, s. f. Acțiunea de a (se) săvîrși și rezultatul ei. 1. Îndeplinire, înfăptuire, realizare. Crezură în apropiata săvîrșire a minunii. IORGA, L. I 441. 2. Terminare, sfîrșit, capăt. Nici lucrările lor nu erau ajunse la săvîrșire... Mai era puțin de lucru: o zi, cu toate brațele. SADOVEANU, P. M. 254. Apropiind săvîrșirea gardului, au socotit să facă și o scară de frînghie. DRĂGHICI, R. 53. 3. Fig. (Învechit) Perfecțiune, desăvîrșire. A-și croi planul cu deplină săvîrșire. CONACHI, P. 260.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

săvârșíre s. f., g.-d. art. săvârșírii

săvârșíre s. f., g.-d. art. săvârșírii; pl. săvârșíri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SĂVÂRȘÍRE s. 1. v. executare. 2. v. comitere. 3. v. celebrare. 4. v. oficiere.

SĂVÂRȘÍRE s. v. decedare, deces, desăvârșire, destinație, dispariție, funcție, isprăvire, isprăvit, încheiere, moarte, perfecțiune, pieire, prăpădire, prescriere, răposare, scop, sfârșire, sfârșit, stingere, sucombare, terminare, terminat.

SĂVÎRȘIRE s. 1. efectuare, executare, execuție, facere, împlinire, îndeplinire, înfăptuire, realizare, (înv.) săvîrșit. (~ unei lucrări.) 2. comitere, facere, făptuire. (~ unei crime.) 3. celebrare, oficiere. (~ căsătoriei.) 4. (BIS.) celebrare, oficiere, slujire, slujit, (înv.) serbare. (~ liturghiei.)

săvîrșire s. v. DECEDARE. DECES. DESĂVÎRȘIRE. DESTINAȚIE. DISPARIȚIE. FUNCȚIE. ISPRĂVIRE. ISPRĂVIT. ÎNCHEIERE. MOARTE. PERFECȚIUNE. PIEIRE. PRĂPĂDIRE. PRESCRIERE. RĂPOSARE. SCOP. SFÎRȘIRE. SFÎRȘIT. STINGERE. SUCOMBARE. TERMINARE. TERMINAT.

Intrare: săvârșire
săvârșire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • săvârșire
  • săvârșirea
plural
  • săvârșiri
  • săvârșirile
genitiv-dativ singular
  • săvârșiri
  • săvârșirii
plural
  • săvârșiri
  • săvârșirilor
vocativ singular
plural
săvrășire
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
sevârșire
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.

săvârșire săvrășire sevârșire

etimologie:

  • vezi săvârși
    surse: DEX '98 DEX '09