SĂVÎRȘIRE, săvîrșiri, s. f. Acțiunea de a (se) săvîrși și rezultatul ei. 1. Îndeplinire, înfăptuire, realizare. Crezură în apropiata săvîrșire a minunii. IORGA, L. I 441. 2. Terminare, sfîrșit, capăt. Nici lucrările lor nu erau ajunse la săvîrșire... Mai era puțin de lucru: o zi, cu toate brațele. SADOVEANU, P. M. 254. Apropiind săvîrșirea gardului, au socotit să facă și o scară de frînghie. DRĂGHICI, R. 53. 3. Fig. (Învechit) Perfecțiune, desăvîrșire. A-și croi planul cu deplină săvîrșire. CONACHI, P. 260.