13 definiții pentru ridicătură arădicătură


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ridicătu sf [At: N. COSTIN, FET. II, 13/20 / V: (înv) răd~, arăd~, ard~ / Pl: ~ri / E: ridica + ~(ă)tură] 1-2 Ridicare (1, 3). 3 (Îvr; ccr) Povară. 4 (Ccr) Parte mai înaltă a unui teren, a unei clădiri etc. Si: proeminență. 5 (Îvr) Stăvilar. 6 (Înv; fig) Scutire de bir. 7 (Înv; fig) Înlesnire. 8 (Înv) Mutare. 9 (Înv) Înălțare în rang.

RIDICĂTÚRĂ, ridicături, s. f. 1. Înălțime, proeminență. ♦ Loc ridicat; dâmb. 2. Faptul de a ridica (lucruri grele). – Ridica + suf. -ătură.

RIDICĂTÚRĂ, ridicături, s. f. 1. Înălțime, proeminență. ♦ Loc ridicat; dâmb. 2. Faptul de a ridica (lucruri grele). – Ridica + suf. -ătură.

RIDICĂTÚRĂ, ridicături, s. f. 1. Înălțime, proeminență; loc ridicat, dîmb. Nu era chiar un deal, căci nicăiri ridicătura de pămînt nu trecea de înălțimea unui copac mare. CAMIL PETRESCU, O. I 27. 2. Ridicare (I 1) de lucruri grele. (Cu pronunțare regională) Moș Nichifor fugea de cărăușie, de-și scotea ochii; el se ferea de rădicături, pentru că se temea de surpătură. CREANGĂ, P. 107.

RIDICĂTÚRĂ ~i f. Parte mai ridicată; proeminență; convexitate; protuberanță. ◊ ~ de pământ movilă; dâmb. /a se ridica + suf. ~ătura

arădicătu sf vz ridicătură

rîdicătúră (est) și ri- (vest) f., pl. ĭ (d. rîdicat). Mold. Înălțătură, proeminență, dîmb, loc maĭ rîdicat: trupa aștepta pe o rîdicătură.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

ridicătúră s. f., g.-d. art. ridicătúrii; pl. ridicătúri

ridicătúră s. f., g.-d. art. ridicătúrii; pl. ridicătúri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

RIDICĂTÚRĂ s. 1. v. dâmb. 2. v. ieșitură.

RIDICĂTU s. 1. (GEOGR.) dîmb, înălțime, (rar) înălțătură, (reg.) dîlmă. (Înaintea dealului se afla o ~.) 2. ieșind, ieșitură, proeminență, protuberanță, (reg.) bolfă, (înv.) scosătură, scoțătură. (O ~ pe suprafața unui obiect.)

Ridicătură ≠ adâncitură, depresiune, lăsătură


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

RIDICĂTURĂ DE TEREN. Subst. Ridicătură, înălțătură (rar), înălțime, proeminență. Movilă, moviliță (dim.), moviluță (reg.), moviloi (augm., rar), mușuroi (reg.), gorgan; dîmb, dîmbuleț (dim.), dîmbușor, gîlmă (pop.), colină, colnic, colnicel (dim., pop.), colniță (reg.), grui (reg.), gruieț (dim., reg.); deal, delușor (dim.), deluleț (rar), deluț (pop.), dîlmă (reg.), măgură, măgurică (dim.); muscel, munte, munticel (dim.), muntișor (rar), masiv (muntos). Vîrf, vîrfuleț (dim.), vîrfușor, vîrfuț, pisc, pisculeț (dim., rar), piscușor (rar), piscan (reg.), grui (reg.), gruieț (dim., reg.); culme, culmiță (dim.), culmiș (pop.), coamă, creastă, greabăn; obcină. Adj. Deluros; muntos. Montan. Vb. A se înălța; a vîrfui (fig.). V. înălțime, pantă, vîrf.

Intrare: ridicătură
ridicătură substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ridicătu
  • ridicătura
plural
  • ridicături
  • ridicăturile
genitiv-dativ singular
  • ridicături
  • ridicăturii
plural
  • ridicături
  • ridicăturilor
vocativ singular
plural
arădicătură
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.