RIDICĂTURĂ, ridicături, s. f. 1. Înălțime, proeminență; loc ridicat, dîmb. Nu era chiar un deal, căci nicăiri ridicătura de pămînt nu trecea de înălțimea unui copac mare. CAMIL PETRESCU, O. I 27. 2. Ridicare (I 1) de lucruri grele. (Cu pronunțare regională) Moș Nichifor fugea de cărăușie, de-și scotea ochii; el se ferea de rădicături, pentru că se temea de surpătură. CREANGĂ, P. 107.