REPLICĂ, replici, s. f. 1. Răspuns (prompt și energic) la afirmațiile cuiva; ripostă. ◊ Loc. adj. Fără replică = definitiv. ◊ Expr. A fi tare în replici = a găsi prompt răspunsul cel mai potrivit într-o discuție. A avea replică = a răspunde prompt și răspicat. (Jur.) A vorbi în replică = a răspunde, în cursul unei dezbateri, combătând afirmațiile și atacurile părții adverse. 2. Porțiune din rolul unui actor, constituind un răspuns la cele spuse de partener. ♦ Parte finală a unui fragment de dialog, care solicită intervenția interlocutorului. 3. Copie a unei opere de artă executată de autorul operei originale sau sub supravegherea lui. 4. (Fiz.) Mulaj al suprafeței unui corp, realizat sub forma unei pelicule care pe o parte este plană, iar pe cealaltă reproduce structura superficială a corpului, utilizat în microscopia electronică pentru studiul corpurilor groase, netransparente pentru electroni. – Din fr. réplique.

replică sf [At: RÂND. JUD. 5/9 / Pl: ~ici, (rar) ~ice / E: lat replica, fr réplique] 1 (Jur) Concluzii opuse de reclamant celor formulate de pârât. 2 (Jur) Răspuns dat părții adverse. 3 (Îe) A da (sau a vorbi în) ~ A răspunde (în cursul unor dezbateri) combătând afirmațiile și atacurile părții adverse Si: (îvr) a replicălui. 4 Răspuns (prompt și energic) la afirmațiile cuiva Si: ripostă (1). 5 Acțiune hotărâtă care respinge un atac. 6 (Îla) Fără ~ La care nu se mai poate răspunde Si: definitiv (3). 7 (Îlv) A da (o) ~ (sau ~ca) A replica (1). 8 (Îe) A fi tare în ~ci A găsi prompt răspunsul cel mai potrivit într-o discuție. 9 Porțiune din rolul unui actor, constituind un răspuns la cele spuse de partenerul său. 10 Partea finală a unui fragment de dialog, care solicită intervenția interlocutorului. 11 Copie a unei opere de artă, executată de autor sau sub supravegherea lui și care poate fi de dimensiuni sau din materiale diferite de cele ale originalului și poate prezenta unele mici modificări de formă.

REPLICĂ, replici, s. f. 1. Răspuns prompt și energic care combate afirmațiile cuiva; ripostă. ◊ Loc. adj. Fără replică = definitiv. ◊ Expr. A fi tare în replici = a găsi prompt răspunsul cel mai potrivit într-o discuție. A avea replică = a răspunde prompt și răspicat. (Jur.) A vorbi în replică = a răspunde, în cursul unei dezbateri, combătând afirmațiile și atacurile părții adverse. 2. Porțiune din rolul unui actor, constituind un răspuns la cele spuse de partener. ♦ Parte finală a unui fragment de dialog, care solicită intervenția interlocutorului. 3. Copie a unei opere de artă executată de autorul operei originale sau sub supravegherea lui directă. 4. (Fiz.) Mulaj al suprafeței unui corp, realizat sub forma unei pelicule care pe o parte este plană, iar pe cealaltă reproduce structura superficială a corpului, utilizat în microscopia electronică pentru studiul corpurilor groase, netransparente pentru electroni. – Din fr. réplique.

REPLICĂ, replici, s. f. 1. Răspuns (care comentează sau combate cele spuse anterior de altcineva); ripostă. A da o replică. ▭ Apăsa pe cuvîntul «specială», cu un drept care nu admitea replică. C. PETRESCU, Î. II 49. Se gîndea la o replică zdrobitoare, nu-i venea nimic în minte și se enerva. REBREANU, R. I 224. ◊ Loc. adj. Fără replică = la care nu se mai poate răspunde; definitiv. N-am umor s-ascult dascălii; răspunsul meu ar fi fără replică. NEGRUZZI, S. III 155. ◊ Expr. A fi tare în replici = a găsi prompt răspunsul cel mai potrivit într-o discuție. (Jur.) A vorbi în replică = a răspunde (în cursul unor dezbateri) combătînd afirmațiile și atacurile părții adverse. 2. Porțiune din rolul unui actor, constituind un răspuns la cele spuse de partenerul său. Un rol de două duzini de replici îl ținuse prizonier la teatru toată seara. C. PETRESCU, C. V. 48. Vine actul al patrulea; replica se apropie. CARAGIALE, O. III 7. ♦ Partea finală a unei fraze sau a unei tirade, pe care o rostește pe scenă un actor și care arată interlocutorului său momentul cînd trebuie să ia cuvîntul. – Pl. și: replice (SEBASTIAN, T. 177).

REPLICĂ s.f. 1. Răspuns (la un alt răspuns); răspuns la ceea ce s-a spus sau s-a scris. ♦ Ceea ce are de spus un actor după ce interlocutorul său a terminat de vorbit. ♦ Fără replică = definitiv; a vorbi în replici = a răspunde în cursul unor dezbateri, combătînd afirmațiile și atacurile părții adverse. ♦ (Jur.) Concluzii opuse de reclamant celor formulate de pîrît. ♦ Răspuns dat de o voce sau de un instrument într-un duet, într-un terțet etc. 2. Copie a unui original executată de autor. 3. Mulaj al unui corp obținut prin depunerea pe suprafața acestuia a unei pelicule maleabile, care apoi se desprinde. [Pl. -ci, -ce. / < fr. réplique, it. replica].

REPLICĂ s. f. 1. răspuns la ceea ce s-a spus sau s-a scris; ripostă. 2. ceea ce are de spus un actor după ce interlocutorul său a terminat de vorbit. ♦ fără ~ = definitiv. ◊ (jur.) concluzii opuse de reclamant celor formulate de pârât. 3. răspuns dat de o voce sau de un instrument într-un duet, terțet etc. 4. reproducere a unei opere de artă, executată chiar de autor. ◊ (arheol.) copie veche. 5. mulaj al unui corp obținut prin depunerea pe suprafața acestuia a unei pelicule maleabile, care apoi se desprinde. 6. repetare (mai slabă) a unui cutremur de pământ. (< fr. réplique, lat. replica)

replică s. f. ♦ 1. (artă) Copie, reproducere a unui original ◊ „Statuile respective urmează să fie înlocuite cu replici în curs de realizare în atelierele din Londra ale lui British Museum, unde se dețin mulaje ale originalelor [...]” Sc. 23 X 76 p. 5; v. și R.l. 15 XII 80 p. 6. ♦ 2. (geol.) ◊ „[Cutremurele] au fost urmate de replici în general slabe, replici care s-au înregistrat și de această dată în noaptea de 4 spre 5 martie.” Sc. 6 III 77 p. 2. ◊ „Replicile – mișcări tectonice ulterioare acestor seisme de mare adâncime și foarte puternice – apar la scurt interval, în succesiune, având o mică intensitate.” Sc. 10 III 77 p. 5. ◊ „În urma principalului cutremur înregistrat duminică dimineață au avut loc replici cu intensitate de peste 5 grade pe scara Mercalli până în dimineața zilei de 16 aprilie.” Sc. 17 VI 77 p. 6; v. și R.lit. 16 VI 77 p. 8 (sensul 1 din fr. réplique, engl. replica; DEX, DN3 – sensul 1)

REPLICĂ ~ci f. 1) Răspuns scurt și prompt în contradictoriu la spusele agresive ale cuiva; ripostă. ◊ Fără ~ la care nu se poate obiecta nimic; categoric. A fi tare în ~ci a găsi repede răspunsurile cele mai potrivite în cursul unei convorbiri (în contradictoriu). 2) Parte din rolul scenic, care constituie răspunsul unui actor la cele spuse anterior de partener. 3) jur. Răspuns al unei părți la cele susținute de cealaltă parte într-un proces. 4) Operă de artă, care reproduce originalul și este executată de autor sau sub supravegherea acestuia; copie; reproducere. /<fr. réplique, lat. replica

replică f. ultima vorbă ce zice un actor într’un dialog înainte ca întrevorbitorul său să ia cuvântul: a da replica (= fr. réplique).

*réplică f., pl. e și ĭ (it. réplica, fr. réplique. V. su-plică). Răspuns, obĭecțiune: avocat tare în replică. Răspunsu pe care un actor îl dă altuĭ actor cînd joacă: a da replica.

replică (desp. re-pli-) s. f., g.-d. art. replicii; pl. replici

replică (re-pli-) s. f., g.-d. art. replicii; pl. replici

replică s. f. (sil. -pli-), g.-d. art. replicii, pl. replici

replică, -ci.

REPLICĂ (< fr. réplique; it. replica; lat. replicatio, de la replicare, a îndoi, a întoarce) 1 Răspunsul pe care un actor îl dă interlocutorului său. Prin schimbul de replici dintre personajele unei piese de teatru se realizează dialogul, care face posibilă reprezentarea scenică a unei opere dramatice. Pentru un autor dramatic, stăpinirea artei replicilor este o condiție esențială, deoarece de firescul și vioiciunea replicilor depinde și ritmul antrenant al acțiunii și impresia de veridic a celor ce se aud și se văd pe scenă. 2 În retorică, răspuns oral sau în scris în care se comentează și se resping argumentele adversarului.

REPLICĂ s. 1. v. ripostă. 2. (ARTE PLAST.) copie, reproducere. (~ a unui tablou.)

REPLICĂ s. răspuns, ripostă, (înv.) spunere. (La obrăznicia lui, i-a dat ~ cuvenită.)