11 definiții pentru remarcă


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

remarcă sf [At: HELIADE, D. J. 22/23 / Pl: ~rce, ~mărci / E: fr remarque] Observație.

REMÁRCĂ, remarci, s. f. Observație, constatare; notă, însemnare. [Pl. și: remarce] – Din fr. remarque.

REMÁRCĂ, remarce, s. f. Observație, constatare; notă, însemnare. – Din fr. remarque.

REMÁRCĂ s.f. Observație; notă, însemnare. [< fr. remarque].

REMÁRCĂ s. f. observație, comentariu. (< fr. remarque)

REMÁRCĂ ~ce f. Observație cu caracter explicativ; enunț care conține un comentariu; notă. [G.-D. remarcei] / fr. remarque

*remárcă f., pl. e saŭ ărcĭ (fr. remarque. V. marcă). Observațiune, băgare de samă: a face o remarcă. V. notă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

remárcă s. f., g.-d. art. remárcii; pl. remárci

remárcă s. f., g.-d. art. remárcei; pl. remárce


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

REMARCĂ s. considerație, considerent, constatare, idee, observare, observație, opinie, părere, reflecție, reflexie. (Cîteva ~ asupra...)

Intrare: remarcă
remarcă1 (pl. -i) substantiv feminin
substantiv feminin (F46)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • remarcă
  • remarca
plural
  • remarci
  • remarcile
genitiv-dativ singular
  • remarci
  • remarcii
plural
  • remarci
  • remarcilor
vocativ singular
plural
remarcă2 (pl. -e) substantiv feminin
substantiv feminin (F4)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • remarcă
  • remarca
plural
  • remarce
  • remarcele
genitiv-dativ singular
  • remarce
  • remarcei
plural
  • remarce
  • remarcelor
vocativ singular
plural