RAZ, razuri, s. n. 1. Rangă. 2. Unealtă formată dintr-o bară rotundă și scurtă de oțel, cu tăiș lățit și ascuțit la un capăt, folosită de tâmplari, dulgheri etc. – Din sb. raz.

raz¹ sn [At: SLAVICI, V. P. 103 / Pl: -uri / E: srb raz] 1 Bară de oțel cu un capăt lățit și ascuțit, folosită la săpat gropi în pământ, la spart piatră etc. 2 Unealtă constând dintr-o bară scurtă de oțel cu tăiș la un capăt, folosită de tâmplari, dulgheri etc. Si: răzătoare (6). 3 (Reg) Otic la plug. 4 (Reg) Bucată de lemn cu care se nivelează grăunțele în baniță. 5 (Reg) Băț crestat cu care se frământă la stână urda sau cașul dospit Si: răvar (1). 6 (Reg) Par.

RAZ, razuri, s. n. 1. Rangă. 2. Unealtă formată dintr-o bară rotundă și scurtă de oțel, cu tăiș lățit și ascuțit la un capăt, folosită de tâmplari, dulgheri etc. – Din scr. raz.

RAZ, razuri, s. n. 1. Bară de oțel cu un capăt lățit și ascuțit, cu care se sparg blocuri de piatră, se fac găuri în pămînt etc. Zamfir scosese căngile și razurile la îndămînă, pentru ca să fie gata cînd se vor porni sloiurile. SLAVICI, V. P. 98. 2. Unealtă constînd dintr-o bară scurtă de oțel cu tăiș la un capăt, folosită de tîmplari, dulgheri etc.; răzuitor. Frecau noroiul podelelor cu razul. I. BOTEZ, ȘC. 88.

RAZ s. n. curent foarte violent într-o traversare îngustă care face legătura între două mări. (< fr. raz)

RAZ ~uri n. 1) Unealtă constând dintr-o bară de oțel (teșită la un capăt), folosită ca pârghie la ridicarea sau la deplasarea unor corpuri grele; rangă. 2) Unealtă formată dintr-o bară scurtă de oțel, lățită și ascuțită la un capăt, folosită în tâmplărie. /<sb. raz

raz n. răzătoare de dulgher. [V. rade].

1) raz n., pl. urĭ (sîrb. râz, cormană, care răstoarnă pămîntu). Unealtă de răzuit zăpada saŭ gheața de pe lespezĭ, răzuitoare (o lopățică de fer în vîrfu unuĭ băț). Răzuitoarea cu care măcelariĭ răzuĭe trunchĭurile orĭ dogariĭ doagele. Pîrghie, ghin, rangă, lom, drug cu un capăt lățit ca o daltă de scos petrele din pavaj, de urnit greutățile (V. manelă și țapin) saŭ de făcut găurĭ înguste în pămînt. Bucată de lemn cu care se rad banițele umplute cu vîrf (V. răzătoare). Acțiunea de a rade vîrfu banițelor cu acest lemn: sporu ce-ĭ ĭeșea de la raz cînd îșĭ umplea dubla cu dichis (CL. 1910, 3, 77). V. răzătură.

raz... răz... V. ras... răs...

raz s. n., pl. razuri

raz s. n., pl. razuri

raz s. n., pl. razuri

RAZ s. v. otic, răvar.

RAZ s. v. răzuitor.

RAZ s. (TEHN.) răzuitor. (~ din oțel-crom.)

raz s. v. OTIC. RĂVAR.

raz (razuri), – 1. Unealta cioplitorului de piatră. – 2. Răzuitoare. Sl. razŭ „tăiș” (Tiktin), cf. sb. raz. S-a contaminat cu a arde „a răzui”, schimbînd într-un anumit fel semantismul cuvîntului sl., în așa fel încît der. exprimă mai curînd ideea de „a răzui” sau „a nivela” decît cea de „a tăia”. Der. răzui, vb. (a îndepărta un strat; a nivela); răzuitoare, s. f. (unealtă de ras); răzuitură, s. f. (radere); răzătoare, s. f. (unealtă cu care se rade); răzuș, s. n. (daltă, otic, răzuitoare, frînă la războiul de țesut; sapă); răzușe, s. f. (Trans., răzuitor); răzălui, vb. (a răzui), din mag. reszelni (Cihac, II, 623; Gáldi, Dict., 154); răzălău, s. m. (Mold., Banat, răzător).