1) raz n., pl. urĭ (sîrb. râz, cormană, care răstoarnă pămîntu). Unealtă de răzuit zăpada saŭ gheața de pe lespezĭ, răzuitoare (o lopățică de fer în vîrfu unuĭ băț). Răzuitoarea cu care măcelariĭ răzuĭe trunchĭurile orĭ dogariĭ doagele. Pîrghie, ghin, rangă, lom, drug cu un capăt lățit ca o daltă de scos petrele din pavaj, de urnit greutățile (V. manelă și țapin) saŭ de făcut găurĭ înguste în pămînt. Bucată de lemn cu care se rad banițele umplute cu vîrf (V. răzătoare). Acțiunea de a rade vîrfu banițelor cu acest lemn: sporu ce-ĭ ĭeșea de la raz cînd îșĭ umplea dubla cu dichis (CL. 1910, 3, 77). V. răzătură.