RĂZUITOR, -OARE, (1) răzuitoare, s. n. (2, 3) răzuitori, s. f. 1. S. n. Unealtă folosită la răzuirea lemnului sau a unor piese de metal. 2. S.f Râzătoare. 3. S. f. Unealtă cu care se răzuiesc diferite obiecte (pentru a le curăța). ♦ Mașină cu care se îndepărtează radiculele de pe bobul de orez încolțit. ♦ Unealtă în formă de târnăcop mic sau de sapă cu care se curăță noroiul, gheața etc. adunate între șinele și contrașinele unui pasaj de nivel. [Pr.: -zu-i-] – Răzui + suf. -itor.

răzuitor sn [At: ORBONAȘ, MEC. 227 / Pl: ~oare / E: răzui + -tor] 1 (Rar) Răzătoare (4). 2 (Reg) Otic (4). 3 (Reg) Răzătoare (1).

RĂZUITOR, -OARE, (1) răzuitoare, s. n. (2, 3) răzuitori, s. f. 1. S. n. Unealtă folosită la răzuirea lemnului sau a unor piese de metal. 2. S. f. Răzătoare. 3. S. f. Unealtă cu care se răzuiesc diferite obiecte (pentru a le curăța). ♦ Mașină cu care se îndepărtează radiculele de pe bobul de orez încolțit. ♦ Unealtă în formă de târnăcop mic sau de sapă cu care se curăță noroiul, gheața etc. adunate între șinele și contrașinele unui pasaj de nivel. [Pr.: -zu-i-] – Răzui + suf. -itor.

RĂZUITOR, răzuitoare, s. n. Unealtă folosită la răzuirea lemnului sau a diferitelor piese de metal.

RĂZUITOR ~oare n. 1) Unealtă folosită în operațiile de curățare sau de netezire (a unor obiecte); racletă. ~ pentru suprafețe lemnoase. 2) Unealtă de uz casnic folosită pentru ras produse alimentare (legume, fructe, brânză etc.); răzătoare. [Sil. -zu-i-] /a răzui + suf. ~itor

răzăitoare sf vz răzuitor

răzuitor (desp. -zu-i-) s. n., pl. răzuitoare

răzuitor (-zu-i-) s. n., pl. răzuitoare

răzuitor s. n. (sil. -zu-i-), pl. răzuitoare

RĂZUITOR s. (TEHN.) 1. racletă, raclor. (~ pentru suprafețe lemnoase.) 2. raz, șabăr. (~ din oțel-crom pentru suprafețe metalice.)

RĂZUITOR s. v. otic.

RĂZUITOR s. (TEHN.) 1. racletă, raclor. (~ pentru suprafețe lemnoase.) 2. raz. (~ din oțel-crom pentru suprafețe metalice.)

răzuitor s. v. OTIC.