păcătoșenie sf [At: GHEREA, ST. CR. I, 82 / Pl: ~ii / E: păcătos + -enie] 1-4 Însușire de a fi păcătos (1-4) Si: păcătoșie (1-4). 5 Faptă de om păcătos Si: păcătoșie (5), (îvr) păcătuință. 6 Stare de decădere Si: nemernicie, ticăloșie. 7-8 (Rar) Boală gravă (care duce la degradarea fizică).

PĂCĂTOȘENIE, păcătoșenii, s. f. (Rar) Faptul de a fi păcătos (2); ticăloșie, nemernicie; mizerie. Pricina de frunte a curentului decepționist în literatura noastră este păcătoșenia civilizației burgheze, introdusă la noi după 1848. GHEREA, ST. CR. I 82.

PĂCĂTOȘENIE ~i f. fam. 1) Caracter păcătos. 2) Lucru sau ființă păcătoasă. /păcătos + suf. ~enie

păcătoșíe f. (d. păcătos). Starea omuluĭ saŭ lucruluĭ păcătos: păcătoșia unuĭ ziar. – Și -oșénie.

păcătoșenie (desp. -ni-e) s. f., art. păcătoșenia (desp. -ni-a), g.-d. art. păcătoșeniei; pl. păcătoșenii, art. păcătoșeniile (desp. -ni-i-)

păcătoșenie (-ni-e) s. f., art. păcătoșenia (-ni-a), g.-d. art. păcătoșeniei; pl. păcătoșenii, art. păcătoșeniile (-ni-i-)

păcătoșenie s. f. (sil. -ni-e), art. păcătoșenia (sil. -ni-a), g.-d. art. păcătoșeniei; pl. păcătoșenii, art. păcătoșeniile (sil. -ni-i-)

PĂCĂTOȘENIE s. păcătoșie, (înv.) păcătuință.

PĂCĂTOȘENIE s. păcătoșie, (înv.) păcătuință.