17 definiții pentru pumnal pumnar


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PUMNÁL, pumnale, s. n. Armă albă cu lamă scurtă, cu două tăișuri și cu vârful ascuțit; stilet, jungher. – Pumn + suf. -al (după it. pugnale).

PUMNÁL, pumnale, s. n. Armă cu lamă scurtă, cu două tăișuri și cu vârful ascuțit; stilet, jungher. – Pumn + suf. -al (după it. pugnale).

PUMNÁL, pumnale, s. n. Armă cu lamă scurtă, ascuțită la vîrf și tăioasă pe ambele margini; jungher. Puse mîna pe pumnalul care-i atîrna la coapsa dreaptă, SADOVEANU, O. VII 15. ◊ Fig. Și păstrăvi din cotloane de prund, Pumnale de argint, – se-nfig în apă. CAZIMIR, L. U. 27. – Variantă: (învechit) pumnár (ALECSANDRI, T. I 423) s. n.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

pumnál s. n., pl. pumnále


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

PUMNÁL s. stilet, (înv. și pop.) jungher, junghi, (înv. și reg.) șiș, (înv.) pumnar, (arg.) șuriu. (Lovitură de ~.)

PUMNÁL s.n. Armă cu o lamă scurtă, ascuțită și tăioasă ca de cuțit. [Var. pumnar s.n. / < pumn, după it. pugnale, fr. poignard].

PUMNÁL s. n. armă cu o lamă scurtă, ascuțită și tăioasă. (după it. pugnale)

PUMNÁL ~e n. Armă albă în formă de cuțit cu lamă scurtă, cu două tăișuri și cu vârful ascuțit; stilet; junghi. /pumn + suf. ~al

pumnal n. armă scurtă, ascuțită și tăioasă, compusă dintr’o lamă și un mâner. [Modelat după it. PUGNALE].

*pumnál n., pl. e (it. pugnale, după rom. pumn). Junghĭ, cuțit de împuns p. a ucide oamenĭ saŭ feare.

PUMNÁR s. n. v. pumnal.

PUMNÁR s. n. v. pumnal.

PUMNÁR s. v. pumnal, pumnaș, stilet.

pumnál s. n., pl. pumnále

PUMNAL s. stilet, (înv. și pop.) jungher, junghi, (înv. și reg.) șiș, (înv.) pumnar, (arg.) șuriu. (Lovitură de ~.)

pumnar s. v. PUMNAL. PUMNAȘ. STILET.

Intrare: pumnal
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pumnal
  • pumnalul
  • pumnalu‑
plural
  • pumnale
  • pumnalele
genitiv-dativ singular
  • pumnal
  • pumnalului
plural
  • pumnale
  • pumnalelor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pumnar
  • pumnarul
  • pumnaru‑
plural
  • pumnare
  • pumnarele
genitiv-dativ singular
  • pumnar
  • pumnarului
plural
  • pumnare
  • pumnarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

pumnal pumnar

  • 1. Armă albă cu lamă scurtă, cu două tăișuri și cu vârful ascuțit.
    exemple
    • Puse mîna pe pumnalul care-i atîrna la coapsa dreaptă, SADOVEANU, O. VII 15.
      surse: DLRLC
    • figurat Și păstrăvi din cotloane de prund, Pumnale de argint, – se-nfig în apă. CAZIMIR, L. U. 27.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Pumn + sufix -al
    surse: DEX '09 DEX '98 DN