PUMNAL, pumnale, s. n. Armă albă cu lamă scurtă, cu două tăișuri și cu vârful ascuțit; stilet, jungher. – Pumn + suf. -al (după it. pugnale).

pumnal sn [At: ASACHI, S. L. I, 207 / Pl: ~e, (înv) ~uri / E: pumn + -al cdp it pugnale] 1 Armă albă cu lamă scurtă, cu două tăișuri și cu vârful ascuțit Si: jungher, (înv) pumnar (1), stilet. 2 Lovitură dată cuiva cu un pumnal (1).

PUMNAL, pumnale, s. n. Armă cu lamă scurtă, cu două tăișuri și cu vârful ascuțit; stilet, jungher. – Pumn + suf. -al (după it. pugnale).

PUMNAL, pumnale, s. n. Armă cu lamă scurtă, ascuțită la vîrf și tăioasă pe ambele margini; jungher. Puse mîna pe pumnalul care-i atîrna la coapsa dreaptă, SADOVEANU, O. VII 15. ◊ Fig. Și păstrăvi din cotloane de prund, Pumnale de argint, – se-nfig în apă. CAZIMIR, L. U. 27. – Variantă: (învechit) pumnar (ALECSANDRI, T. I 423) s. n.

PUMNAL s.n. Armă cu o lamă scurtă, ascuțită și tăioasă ca de cuțit. [Var. pumnar s.n. / < pumn, după it. pugnale, fr. poignard].

PUMNAL s. n. armă cu o lamă scurtă, ascuțită și tăioasă. (după it. pugnale)

PUMNAL ~e n. Armă albă în formă de cuțit cu lamă scurtă, cu două tăișuri și cu vârful ascuțit; stilet; junghi. /pumn + suf. ~al

pumnal n. armă scurtă, ascuțită și tăioasă, compusă dintr’o lamă și un mâner. [Modelat după it. PUGNALE].

*pumnál n., pl. e (it. pugnale, după rom. pumn). Junghĭ, cuțit de împuns p. a ucide oamenĭ saŭ feare.

PUMNAR s.n. v. pumnal.

pumnal s. n., pl. pumnale

pumnal s. n., pl. pumnale

pumnal s. n., pl. pumnale

pumnal, pl. pumnale

PUMNAL s. stilet, (înv. și pop.) jungher, junghi, (înv. și reg.) șiș, (înv.) pumnar, (arg.) șuriu. (Lovitură de ~.)

PUMNAL s. stilet, (înv. și pop.) jungher, junghi, (înv. și reg.) șiș, (înv.) pumnar, (arg.) șuriu. (Lovitură de ~.)

PUMNAR s. v. pumnal, pumnaș, stilet.

pumnar s. v. PUMNAL. PUMNAȘ. STILET.