12 definiții pentru pronunța


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PRONUNȚÁ, pronunț, vb. I. 1. Tranz. A emite, a rosti sunete, silabe, cuvinte, propoziții, fraze; a articula. ♦ A ține un discurs, o cuvântare etc. 2. Tranz. A da o hotărâre, o sentință judecătorească; a declara ceva în virtutea autorității cu care este învestit. 3. Refl. A-și spune părerea, a-și da avizul; a lua atitudine. – Din lat. pronuntiare, fr. prononcer.

PRONUNȚÁ, pronunț, vb. I. 1. Tranz. A emite, a rosti sunete, silabe, cuvinte, propoziții, fraze; a articula. ♦ A ține un discurs, o cuvântare etc. 2. Tranz. A da o hotărâre, o sentință judecătorească; a declara ceva în virtutea autorității cu care este învestit. 3. Refl. A-și spune părerea, a-și da avizul; a lua atitudine. – Din lat. pronuntiare, fr. prononcer.

PRONUNȚÁ, pronúnț, vb. I. 1. Tranz. (Cu privire la sunete, silabe, cuvinte) A exprima articulat; a rosti, a spune. Felul de a pronunța sunetele vorbirii omenești nu este același la diversele popoare. IORDAN, L. R. 175. Norocul tău că n-ai pronunțat vorba întreagă! EMINESCU, N. 70. ◊ Refl. pas. Silabă numim un sunet deplin, simplu sau compus... care însă să se pronunțe cu o scoatere de voce. CREANGĂ, A. 88. ♦ (Cu privire la discursuri, cuvîntări etc.) A ține, a rosti în fața unui public. A pronunțat un discurs. 2. Tranz. (Jur.; cu privire la sentințe, hotărîri) A face cunoscut, a comunica. Președintele pronunță sentința.Refl. pas. Fig. Iată adevăratul drum pe care a mers și merge estetica metafizică. Aici e precizată metoda ei, drumul istoric pe care a mers, și tot aici, în cîteva cuvinte, se pronunță și condamnarea ei. GHEREA, ST. CR. II 27. 3. Refl. A-și spune părerea, a-și da avizul. Urmează să se constituie o comisiune de medici care să-l examineze și să se pronunțe. BOGZA, A. Î. 357. Pentru a doua chestie vezi singur că nu ne puteam pronunța curat. BĂLCESCU, la GHICA, A. 555.

PRONUNȚÁ vb. I. 1. tr. A articula, a rosti (sunete, silabe, cuvinte). ♦ A ține, a rosti (un discurs). 2. tr., refl. (Jur.) A face cunoscut, a comunica o sentință, o hotărâre etc. 3. refl. A-și spune părerea; a lua atitudine. [P.i. pronúnț. / < lat. pronuntiare, cf. it. pronunziare, fr. prononcer].

PRONUNȚÁ vb. I. tr. a articula, a rosti (sunete, silabe, cuvinte). ◊ a ține, a rosti (un discurs). II. tr., refl. (jur.) a decide în urma unor dezbateri, a comunica o sentință, o hotărâre etc. III. refl. a-și spune părerea; a opina. (< lat. pronuntiare, fr. prononcer)

A PRONUNȚÁ pronúnț tranz. 1) (sunete, silabe, cuvinte etc.) A emite cu ajutorul organelor vorbirii; a rosti; a articula. 2) (sentințe, hotărâri etc.) A declara potrivit prevederilor legii; a aduce la cunoștința publicului după dezbaterile legale. /<lat. pronuntiare, fr. prononcer

A SE PRONUNȚÁ mă pronúnț intranz. A-și spune părerea; a se rosti. /<lat. pronuntiare, fr. prononcer

pronunțà v. 1. a emite prin graiu, a articula neted: a pronunța vorbe; 2. a rosti: a pronunța un discurs; 3. a declara cu autoritate: a pronunța o sentință; 4. a-și da părerea: nu mă pronunț.

*pronúnț, a v. tr. (lat. pronuntiare. V. a-nunț). Rostesc, articulez: a pronunța un cuvînt străin. Rostesc, dezvolt: a pronunța un discurs. Declar bazat pe lege: tribunalu a pronunțat deciziunea. V. refl. Mă exprim, îmĭ manifest părerea saŭ intențiunea: el s’a pronunțat pentru acțiune.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

pronunțá (a ~) vb., ind. prez. 3 pronúnță

pronunțá vb., ind. prez. 1 sg. pronúnț, 3 sg. și pl. pronúnță


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

PRONUNȚÁ vb. 1. a articula, a emite, a rosti. (A ~ deslușit sunetele.) 2. a rosti, (înv.) a proforisi. (~ literele pe rând.) 3. a (se) spune. (În Moldova, „picior” se ~ „chicior”.) 4. v. scoate. 5. v. formula. 6. (JUR.) a rosti. (A ~ sentința.) 7. a rosti, a ține. (A ~ un discurs.) 8. (rar) a se rosti. (Se ~ într-o problemă.) 9. v. declara.

PRONUNȚA vb. 1. a articula, a emite, a rosti. (A ~ deslușit sunetele.) 2. a rosti, (înv.) a proforisi. (~ literele pe rînd.) 3. a (se) spune. (În Moldova se ~ „chicior”.) 4. a articula, a grăi, a rosti, a scoate, a spune, a vorbi, a zice, (prin Mold.) a blești. (N-a ~ nici un cuvînt la aflarea veștii.) 5. a exprima, a formula, a rosti, a spune, a zice. (A ~ următoarea opinie...) 6. (JUR.) a rosti. (A ~ sentința.) 7. a ține. (A ~ un discurs.) 8. (rar) a se rosti. (Se ~ într-o problemă.) 9. a se declara, a opina. (Se ~ în favoarea proiectului.)

Intrare: pronunța
verb (VT1)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • pronunța
  • pronunțare
  • pronunțat
  • pronunțatu‑
  • pronunțând
  • pronunțându‑
singular plural
  • pronunță
  • pronunțați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • pronu
(să)
  • pronu
  • pronunțam
  • pronunțai
  • pronunțasem
a II-a (tu)
  • pronunți
(să)
  • pronunți
  • pronunțai
  • pronunțași
  • pronunțaseși
a III-a (el, ea)
  • pronunță
(să)
  • pronunțe
  • pronunța
  • pronunță
  • pronunțase
plural I (noi)
  • pronunțăm
(să)
  • pronunțăm
  • pronunțam
  • pronunțarăm
  • pronunțaserăm
  • pronunțasem
a II-a (voi)
  • pronunțați
(să)
  • pronunțați
  • pronunțați
  • pronunțarăți
  • pronunțaserăți
  • pronunțaseți
a III-a (ei, ele)
  • pronunță
(să)
  • pronunțe
  • pronunțau
  • pronunța
  • pronunțaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)