PROMISIUNE. Subst. Promisiune, promitere, juruință (înv. și reg.), juruită (reg.), făgăduială, făgăduință, făgadă (reg.), făgădaș (reg.). Obligație, angajament, angajare, angajament solemn, legămînt (pop.), jurămînt, jur (pop.), cuvînt, cuvînt de onoare (de cinste); asigurare, încredințare, garantare. Om de cuvînt. Vb. A promite, a face promisiuni, a făgădui, a jurui (înv. și reg.), a da făgăduință, a da speranțe; a se angaja, a se îndatora, a se făgădui (înv.), a-și lua angajamentul, a se obliga, a-și lua obligația, a se lega (fig.), a-și da cuvîntul (de onoare); a da garanție, a garanta, a da asigurări, a făgădui marea cu sarea, a făgădui (a promite) cerul și pămîntul, a făgădui cîte în lună și în stele, a făgădui munți de aur, a făgădui luna de pe cer. A se ține de cuvînt, a-și ține cuvîntul, a se ține de promisiune. V. cinste, obligație, siguranță.