MANIFEST, -Ă, manifești, -ste, s. n., adj. 1. S. n. Declarație prin care șeful statului, guvernul, un partid politic, o grupare literară etc. își fac cunoscute în mod public programul, hotărârile, concepțiile, intențiile etc.; text cu conținut politic, răspândit pentru a determina acțiuni imediate. 2. Adj. (Adesea adverbial) Vădit, clar, evident; indiscutabil. ♦ Care a fost declarat, exprimat în mod categoric; fățiș. – Din lat. manifestum, fr. manifeste.

manifest, ~ă [At: (a. 1703) FN 153 / V: (înv) manef~ / Pl: ~e, (înv) ~uri / E: lat manifestum, fr manifeste] 1 sn Declarație publică scrisă, în care se formulează un punct de vedere de interes general, se face o chemare la o acțiune de masă etc. Si: proclamație. 2 sn Hârtie pe care este scris un manifest (1) Si: proclamație. 3 sn Profesiune de credință Si: crez. 4 a Evident (1). 5 a Declarat în mod categoric.

MANIFEST, -Ă, manifești, -ste, s. n., adj. 1. Declarație prin care șeful statului, guvernul, un partid politic, o grupare literară etc. își face cunoscute în mod public programul, hotărârile, concepțiile, intențiile etc.; text cu conținut politic, răspândit pentru a determina acțiuni imediate. 2. Adj. (Adesea adverbial) Vădit, clar, evident; indiscutabil. ♦ Care a fost declarat, exprimat în mod categoric; fățiș. – Din lat. manifestum, fr. manifeste.

MANIFEST¹, manifeste, s. n. Declarație scrisă, cu conținut de program, prin care un guvern, un partid politic, o grupare literară etc. își fac cunoscute în mod public profesiunea de credință și intențiile pentru viitor sau își justifică atitudinea din trecut; text cu conținut politic, răspîndit pentru a determina acțiuni imediate. Manifestul Partidului Comunist. ▭ Scoase manifestul din buzunar și începu să-l citească. DUMITRIU, B. F. 12. La 1769 se iviră manifestele împărătesei Rusiei, Ecaterina a II-a, chemînd pe toate popoarele supuse Turciei la arme, făgăduindu-le libertate și independență. BĂLCESCU, O. I 85.

MANIFEST s.n. 1. Declarație sau program scris prin care un guvern, un suveran, un partid politic, o grupare literară etc. își arată public intențiile sau își modifică conduita; text politic răspîndit în scop de agitație. 2. (Mar.) Document de transport în care se înscriu mărfurile încărcate pe o navă. [< fr. manifeste, engl. manifest].

MANIFEST, -Ă I. adj. (și adv.) vădit, evident, vizibil. II. s. n. 1. declarație cu caracter program prin care de un guvern, un suveran, un partid politic, o grupare literară etc. își fac cunoscute public intențiile, profesiunea de credință. ◊ text politic răspândit în scop de agitație. 2. document de transport în care se înscriu mărfurile încărcate pe o navă. ◊ listă a pasagerilor și bagajelor îmbarcate pe o (aero)navă sau alt mijloc de transport. (< fr. manifeste, lat. manifestum)

MANIFEST¹ ~e n. 1) Declarație publică solemnă prin care un guvern, o personalitate sau o grupare politică își propune programul său sau își justifică poziția sa. 2) Expunere teoretică lansată de o mișcare literară. /<lat. manifestum, fr. manifeste corectat(ă)

manifest a. învederat, notoriu: eroare manifestă ║ n. declarațiune publică făcută de un principe, de un general, de un guvern.

1) manifést n., pl. e (fr. manifeste, it. manifesto). Declarațiune publică scrisă făcută de un suveran, un om politic, un partid: manifestu duceluĭ de Braunschweig (1792) provocă indignarea Franciiĭ.

manefest sn vz manifest

manifest² s. n., pl. manifeste

manifest² s. n., pl. manifeste

manifest s. n., pl. manifeste

MANIFEST s. proclamație. (~ către mase.)

MANIFEST s. proclamație. (~ către mase.)

MANIFEST LITERAR (< fr. manifeste littéraire) Scurtă scriere, cu valoare de document pentru începutul unui curent sau mișcare literară, prin care se afirmă o nouă concepție orientativă a literaturii. Manifestul estetic este socotit ca „afirmarea polemică a unei concepții noi despre artă, practicată îndeosebi în cadrul curentelor care s-au ridicat împotriva unor mișcări anterioare”. (S. Iosifescu, Construcție și lectură). Începînd cu prefața la drama Cromwell de V. Hugo (manifestul romantismului), mișcările, curentele și școlile literare următoare și-au marcat începutul prin cîte un manifest literar. Prefețele unor volume (ex. prefața la volumul Poezii al lui Macedonski), precum și articolele program ale unor publicații (exemplu, Dacia literară – Introducția, Sămănătorul, Viața Românească) au uneori valoare de manifest literar. Alte articole programatice care au avut rol de manifest literar: Logica poeziei de Al. Macedonski, pentru simbolism, Primele vorbe (Prima verba) de Al. Vlahuță și, Uniți de G. Coșbuc, pentru curentul semănătorist. Ex. „Ca orișice element realmente vital, arta nu-și poate avea rădăcinile decît în viată, să întrupeze viața, să se adreseze vieții. Atîta vreme cît viața este o luptă, atîta vreme cît omenirea întreagă este vrăjmășită în două tabere fundamental adverse, cînd conflictul dintre ele a atins punctul culminant, nu se poate vorbi despre o artă ”pură„, fără preocupări sociale, fără atitudini. În asemenea condiții, cei care vor să trișeze, spunînd că fac literatură pură, fără interes actual, cu preocupări ”eterne„ și ”abstracte„, nu sînt decît reprezentanții în artă ai acelora care sînt mulțumiți cu actuala situație, ai profitorilor. Fixați în cealaltă parte a baricadei, înțelegem să facem adevărata artă, literatură a realității groaznice, mascată prin multiplele legende și teoriile care au dăinuit prea mult. Literatura activistă, literatura critică, literatura proletară își face prin noi, prin ”Bluze albastre„, primii pași. (”Bluze albastre" Nr. 1 1932)

manifest, manifeste s. n. (intl.) recurs.

MANIFÉST, -Ă s. n., adj. 1. S. n. Declarație publică scrisă, în care se formulează un punct de vedere de interes general, se face o chemare la o acțiune (de masă) etc.; text scris răspîndit în acest scop; proclamație. Un gabinet, să dobîndească folos pentru ale sale hotârîri, manefesture spedeluiaște (a. 1703). FN 153. Trimis-au craiul și o carte de se cheamă manifest, întru care poroncea oștenilor să nu facă nimică afară din cale. AXiNTE URICARIUL, LET. II, 148/15. Țara. . . s-au arătat ascultătoare numai la vocea manifestului (a. 1774). URICARIUL, I, 176, cf. IORGA, L. I, 133. Rakoți. . . au dat un manifest în care spunea pricinile și condițiile supt care se lasă de domnie. ȘINCAi, HR. III, 70/22, cf. 4/33. Manifestul sau fermanul craiului perșilor. MOLNAR, I. 297/10, cf. BV III, 81, AR (1829), 209¹/1. A Apublicat manifestul de război. BARIȚIU, P. A. I, 507, cf. II, 376. Manifestul din Petersburg din iulie 1848. ap. GHICA, A. 773. Alexandru Ipsilanti însuși era urmat de o tipografie, care-i multiplica manifestele. OȚETEA, T. V. 138. Prin manifeste, articole, rezoluții și hotârîri, P.C.R. chema la luptă masele muncitoare. CONTEMP. 1953, nr. 357, 2/5. Partidul ne-a însărcinat să redactăm un manifest. BENIUC, M. C. i, 91. Au fost prinși cu manifeste comuniste în chimire. CAMILAR, N. I, 205. Manifestul se ocupă pe larg de ocrotirea vieții omului și de avîntul măreț pe care l-a luat învățămîntul de toate gradele, GL 1961, nr. 9, 1/3. ♦ Punct de vedere, profesiune de credință; crez. Într-un fel de manifest lingvistic, Asachi spunea că foile (ziarele) au menirea de a forma limba. IBRĂILEANU, SP. CR. 49. Anul 1946 a adus pentru mulți din poeții noștri necesitatea unei arte poetice, a unui manifest poetic. V. ROM. ianuarie 1954, 153. 2. Adj. Vădit, clar, evident; indiscutabil. Eroarea lor era de la început manifestă. MAIORESCU, CR. III, 142, cf. id. D. I, 75. Producțiile ei. . . aveau multe calități manifeste, pe care nu le-aș fi putut tăgădui. CARAGIALE, O. III, 104, cf. id. N. S. 18. Între lirismul „Hanului Ancuții” și între realismul viguros al autorului lui „lon” diferențele erau mai mult decît manifeste. PERPESSICIUS, M. III, 231. Bolnava a prezentat o paralizie manifestă a mușchilor. PARHON, O. A. I, 153. Formațiile de acest fel (în special nopticică, ziulică etc., la care nuanța augmentativă e manifestă) au echivalente. IORDAN, STIL. 186. Medicului. . . care dă dovadă manifestă a lipsei de cunoștințe și de capacitate i se poate retrage dreptul de practică. BO 1953, 169. ♦ Declarat, exprimat în mod categoric; fățiș. Feminitatea. . . devine o însușire creatoare, manifestă nu numai în vibrația femenină. . . , dar și în paza autoarei de a da pe față secretul ultim al sufletului femeiesc. IBRĂILEANU, S. L. 145. Freud distinge, într-un vis, conținutul lui latent și conținutul lui manifest. VIANU, M. 50. Romanul. . . se particularizează prin poziția manifestă de observator a autorului. GL 1958, nr. 7,2/1. ◊ (Adverbial) Aceste lămuriri topografice le datoresc chelneriței, care, manifest indispusă c-am deranjat-o, mi le dă scurt. CARAGIALE, M. 298. - Pl.: (1) manifeste și (învechit) manifesturi, (2) manifești, -ste. – Și: (învechit) manefest (pl. manefesture) s. n. – Din lat. (1) manifestum, fr. (1, 2) manifeste.@

MANEFÉST s. n. v. manifest.