opțiuni
  • info

11 definiții pentru probatoriu (adj.)

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PROBATORIU, -IE, probatorii, s. n., adj. 1. S. n. Procedură de culegere a probelor (1) în justiție; totalitatea probelor adunate și prezentate într-un litigiu. 2. Adj. Probator. – Din lat. probatorium.

PROBATORIU, -IE, probatorii, s. n., adj. 1. S. n. Procedură de culegere a probelor (1) în justiție; totalitatea probelor adunate și prezentate într-un litigiu. 2. Adj. Probator. – Din lat. probatorium.

probatoriu, ~ie [At: CADE / Pl: ~ii / E: lat probatorius, -a, -um] 1 sn (Jur) Procedură de culegere a probelor (1) în justiție. 2 sn Totalitate a probelor adunate și prezentate într-un litigiu. 3 a Care are calitatea de a dovedi ceva Si: probator (1).

PROBATORIU, -IE adj. Care este propriu să dovedească ceva. // s.n. Procedură de culegere a probelor în justiție. [Pron. -riu, var. probator, -oare adj. / cf. fr. probatoire].

PROBATORIU, -IE I. adj. propriu să dovedească ceva; probator. II. s. n. procedură de culegere a probelor în justiție. (< lat. probatorium, fr. probatoire)

PROBATORIU1 ~e (~i, ~e) Care probează; care poate dovedi. Argumente ~i. /<lat. probatorius, ~a, ~um

probatoriu a. Jur. propriu a constata: act probatoriu.

*probatóriŭ, -ie adj. (lat. probatorius). Care probează. Act probatoriŭ, act pin care se constată capacitatea unuĭ aspirant la un grad universitar.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

probatoriu1 [riu pron. rĭu] adj. m., f. probatorie (desp. -ri-e); pl. m. și f. probatorii

probatoriu1 [riu pron. rĭu] adj. m., f. probatorie (-ri-e); pl. m. și f. probatorii

probatoriu adj. m. [-riu pron. -riu], f. probatorie (sil.-ri-e); pl. m. și f. probatorii

probatoriu

Intrare: probatoriu (adj.)
probatoriu1 (adj.) adjectiv
  • pronunție: probatorĭu
adjectiv (A109)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • probatoriu
  • probatoriul
  • probatoriu‑
  • probatorie
  • probatoria
plural
  • probatorii
  • probatoriii
  • probatorii
  • probatoriile
genitiv-dativ singular
  • probatoriu
  • probatoriului
  • probatorii
  • probatoriei
plural
  • probatorii
  • probatoriilor
  • probatorii
  • probatoriilor
vocativ singular — —
plural — —
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

probatoriu, probatorieadjectiv

  • 1. Care probează; care poate dovedi. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN MDN '00 NODEX
    sinonime: probator
    • format_quote Argumente probatorii. NODEX
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.