11 definiții pentru prihană


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PRIHÁNĂ, prihane, s. f. (Rar) Faptă care încalcă morala; vină morală, necinste; păcat. ◊ Loc. adj. Fără (de) prihană = curat, pur2, nevinovat; cast. – Din ucr. pryhana.

PRIHÁNĂ, prihane, s. f. (Rar) Faptă care încalcă morala; vină morală, necinste; păcat. ◊ Loc. adj. Fără (de) prihană = curat, pur2, nevinovat; cast. – Din ucr. pryhana.

PRIHÁNĂ, (rar) prihane, s. f. (Astăzi rar) Pată morală, necinste; păcat. Cartea sufletelor?... De-i căta, Pentru-o foaie luminoasă cum ești tu, iubite bane, Cîte altele mînjite de-ale răului prihane. Ghemuiesc, în mii de cute, vechi dureri în veci aprinse. DAVILA, V. V. 61. ◊ (Mai ales în loc. adj.) Fără (de) prihană = curat, pur, nepătat, nevinovat; cast. Lăsați împăratului cununa sa fără de prihană. SADOVEANU, D. P. 139. Bunătate fără de margini și cinste fără prihană. HOGAȘ, H. 46. Tu, Ileană Cosinzană, Suflețel fără prihană, Și tu soare luminate, Trupșor făr-de păcate. ALECSANDRI, P. P. 29.

PRIHÁNĂ f. Vină morală. ◊ Fără ~ curat; nevinovat; neprihănit. /<ucr. pryhana

prihană f. pată sufletească; fig. fără prihană, curat la inimă, cast, prob. [Ceh PRIHANA, mustrare].

prihánă f., pl. inuz. e (rut. prigana, pron. -hana; ceh. prihana și hana, oprobriŭ [d. vgerm. hūna, ngerm. hohn, oprobriŭ, de unde și fr. honnir, a reproba], infl. de vsl. -gonĭatĭ, goniti, a goni). Vechĭ. Oprobriŭ, pată morală. Fără prihană, neprihănit, nepătat, imaculat.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

prihánă (rar) s. f., g.-d. art. prihánei; pl. priháne

prihánă s. f., g.-d. art. prihánei; pl. priháne


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

PRIHÁNĂ s. v. abatere, acuzare, acuzație, blam, blamare, condamnare, culpabilitate, culpă, dezaprobare, eroare, greșeală, imputare, imputație, înfierare, învinovățire, învinuire, neaprobare, păcat, pângărire, profanare, reprobare, reproș, respingere, spurcare, stigmatizare, vină, vinovăție.

priha s. v. ABATERE. ACUZARE. ACUZAȚIE. BLAM. BLAMARE. CONDAMNARE. CULPABILITATE. CULPĂ. DEZAPROBARE. EROARE. GREȘEALĂ. IMPUTARE. IMPUTAȚIE. ÎNFIERARE. ÎNVINOVĂȚIRE. ÎNVINUIRE. NEAPROBARE. PĂCAT. PÎNGĂRIRE. PROFANARE. REPROBARE. REPROȘ. RESPINGERE. SPURCARE. STIGMATIZARE. VINĂ. VINOVĂȚIE.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

prihánă (prihắni), s. f.1. (Înv.) Acuzație, vină. – 2. Pată, defect, cusur, meteahnă. Sl. dar lipsește etimonul exact, cf. ceh. prihana, pol. przygana, rut. prigana (Miklosich, Slaw. Elem., 39; Cihac, II, 237; Tiktin), cf. prigoni. Trecerea lui gh nu a fost explicată. – Der. prihăni, vb. (a păta); prihanie, s. f. (pată, dezonoare); neprihănit, adj. (pur, curat, cast).


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

CHEVALIER SANS PEUR ET SANS REPROCHE (fr.) cavaler fără teamă și fără prihană – Apelativ al ilustrului cavaler medieval Bayard. Astăzi folosit mai mult cu sens ironic.

Intrare: prihană
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • priha
  • prihana
plural
  • prihane
  • prihanele
genitiv-dativ singular
  • prihane
  • prihanei
plural
  • prihane
  • prihanelor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F51)
Surse flexiune: DER
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • priha
  • prihana
plural
  • prihăni
  • prihănile
genitiv-dativ singular
  • prihăni
  • prihănii
plural
  • prihăni
  • prihănilor
vocativ singular
plural