împricinat, ~ă smf, a [At: (a. 1839) URICARIUL XIV, 216 / V: (înv) pricinat / Pl: ~ați, ~e / E: împricina] 1-2 (Persoană) care este acuzată într-un proces. 3-4 (Persoană) care participă la un proces. 5-6 (Pex) (Persoană) învinuită de ceva.

pricinaș, ~ă [At: CARAGIALE, O. I, 55 / Pl: ~i, ~e / E: pricină + -aș] 1-2 smf, a (Pop) (Om) certăreț. 3 smf (Pop) Parte într-un proces. 4 smf (Îvr) Reclamant. 5 smf (Rar) Autor al unei infracțiuni Si: făptaș.

PRICINAȘ, -Ă, pricinași, -e, s. m. și f. 1. Persoană care caută pricină; certăreț, gîlcevitor. ◊ (Adjectival) Măriuca lui moș Andrei ne e arătată ca femeie pricinașă. CĂLINESCU, I. C. 19. Oamenii sînt răi și pricinași în Podeni. CARAGIALE, O. I 284. 2. Persoană implicată într-un proces; împricinat. Se aflau alți pricinași care așteptau în picioare... strigarea aprozilor. SADOVEANU, Z. C. 81. Pricinașii lăsaseră drumurile judecății și buna înțelegere domnea între toți poporenii. ANGHEL-IOSIF, C. L. 178. Pricinașii au trebuit să se supună la judecata împărătesei. RETEGANUL, P. IV 32. ♦ (Rar) Făptuitor; vinovat. Dar fugăritul degeaba aștepta minunea să vadă găsindu-se adevăratul pricinaș. POPA, V. 89.

PRICINAȘ ~ă (~i, ~e) m. și f. pop. 1) Persoană înclinată să caute pricină (ceartă); om gâlcevitor; cârcotaș. 2) v. ÎMPRICINAT. /pricină + suf. ~aș

împricinát, -ă adj. și s. Care are o pricină, un proces: advocatu l-a apărat pe împricinat. – Și pricinaș, maĭ vechĭ și împricinaș.

pricinaș (pop.) adj. m., s. m., pl. pricinași; adj. f., s. f. pricinașă, art. pricinașa, pl. pricinașe

pricinaș (pop.) adj. m., s. m., pl. pricinași; adj. f., s. f. pricinașă, art. pricinașa, pl. pricinașe

PRICINAȘ adj., s. v. arțăgos, certăreț, gâlcevitor, scandalagiu.

PRICINAȘ s., adj. v. acuzat, inculpat, împricinat, învinuit, pârât.

pricinaș adj., s. v. ARȚĂGOS. CERTĂREȚ. GÎLCEVITOR. SCANDALAGIU.

pricinaș s., adj. v. ACUZAT. INCULPAT. ÎMPRICINAT. ÎNVINUIT. PÎRÎT.