PREMONIȚIE, premoniții, s. f. Presimțire, fără un motiv rațional, a unui fapt viitor și care, uneori, se realizează prin intermediul viselor (vise premonitive). – Din fr. prémonition.

premoniție sf [At: DEX / Pl: ~ii / E: fr prémonition] Presimțire a unor fapte viitoare, în general fără motivare rațională.

PREMONIȚIE, premoniții, s. f. Nume dat fenomenului de presimțire a unor fapte viitoare, în general fără motivare rațională. – Din fr. prémonition.

PREMONIȚIE s.f. 1. Figură retorică prin care oratorul prepară auditoriul în vederea unui anumit fapt care ar putea să displacă; premuniție (2) [în DN]. 2. Senzație care precedă, care anunță un fapt; prevestire, avertisment. [Var. premonițiune s.f. / < fr. prémonition, lat. praemonitio].

PREMONIȚIE s. f. presimțire, presentiment. (< fr. prémonition)

PREMONIȚIE ~i f. Presimțire inexplicabilă a unui fapt viitor. /<fr. prémonition

PREMONIȚIUNE s.f. v. premoniție.

premoniție (desp. -ți-e) s. f., art. premoniția (desp. -ți-a), g.-d. art. premoniției; pl. premoniții, art. premonițiile (desp. -ți-i-)

premoniție (-ți-e) s. f., art. premoniția (-ți-a), g.-d. art. premoniției; pl. premoniții, art. premonițiile (-ți-i-)

premoniție s. f. (sil. -ți-e), art. premoniția (sil. -ți-a), g.-d. art. premoniției; pl. premoniții, art. premonițiile (sil. -ți-i-)