13 definiții pentru poruncitor poroncitor


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PORUNCITÓR, -OÁRE, poruncitori, -oare, adj. 1. Care poruncește (1), ordonă; căruia îi place să poruncească, să domine. Om poruncitor. 2. Care exprimă o poruncă, un ordin; p. ext. autoritar. Ton poruncitor. [Var.: (reg.) poroncitór, -oáre adj.] – Porunci + suf. -tor.

PORUNCITÓR, -OÁRE, poruncitori, -oare, adj. 1. Care poruncește (1), ordonă; căruia îi place să poruncească, să domine. Om poruncitor. 2. Care exprimă o poruncă, un ordin; p. ext. autoritar. Ton poruncitor. [Var.: (reg.) poroncitór, -oáre adj.] – Porunci + suf. -tor.

PORUNCITÓR, -OÁRE, poruncitori, -oare, adj. Care exprimă o poruncă, un ordin; p. ext. autoritar. Arendașul nu putu răbda privirea aceea stăruitoare, sfredelitoare, poruncitoare, ci plecă ochii în jos și înțelese că de data asta era bătut. SANDU-ALDEA, D. N. 216. Mișcările lui repezi și poruncitoare zoreau lucrul, oamenii urcau și coborau schelele. ANGHEL, PR. 57. ◊ (Adverbial) Căpitanul se încruntă mînios, ridică poruncitor mîna. CAMIL PETRESCU, U. N. 335. Mașina repeta, stăruitor și poruncitor, același avertisment ascuțit ca un țipăt mînios. REBREANU, R. II 45. ♦ Expr. Imperios. Simțea o dorință poruncitoare de a se apropia, de a se uita în ochii lor, de a le cerceta fețele de aproape de tot. DUMITRIU, V. L. 59. ◊ (Substantivat) Stăpîn. Tu ești, după port, un poruncitor și omul acesta e poruncit de veacuri. ARGHEZI, P. T. 10. – Variantă: (regional) poroncitór, -oáre (HOGAȘ, M. N. 28) adj.

PORUNCITÓR1 adv. Cu ton de poruncă. /a porunci + suf. ~tor

PORUNCITÓR2 ~oáre (~óri, ~oáre) Care exprimă o poruncă; imperativ. Glas ~. /a porunci + suf. ~tor

poruncitór, -oáre adj. Care poruncește. Imperativ: ton poruncitor.

PORONCITÓR, -OÁRE adj. v. poruncitor.

PORONCITÓR, -OÁRE adj. v. poruncitor.

PORONCITÓR, -OÁRE adj. v. poruncitor.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

poruncitór adj. m., pl. poruncitóri; f. sg. și pl. poruncitoáre

poruncitór adj. m., pl. poruncitóri; f. sg. și pl. poruncitoáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

PORUNCITÓR adj. v. autoritar.

PORUNCITÓR adj., s. v. imperativ.

poruncitor adj., s. v. IMPERATIV.

PORUNCITOR adj. autoritar, imperativ. (Cu ton ~.)

Intrare: poruncitor
poruncitor adjectiv
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • poruncitor
  • poruncitorul
  • poruncitoru‑
  • poruncitoare
  • poruncitoarea
plural
  • poruncitori
  • poruncitorii
  • poruncitoare
  • poruncitoarele
genitiv-dativ singular
  • poruncitor
  • poruncitorului
  • poruncitoare
  • poruncitoarei
plural
  • poruncitori
  • poruncitorilor
  • poruncitoare
  • poruncitoarelor
vocativ singular
plural
poroncitor adjectiv
adjectiv (A66)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • poroncitor
  • poroncitorul
  • poroncitoru‑
  • poroncitoare
  • poroncitoarea
plural
  • poroncitori
  • poroncitorii
  • poroncitoare
  • poroncitoarele
genitiv-dativ singular
  • poroncitor
  • poroncitorului
  • poroncitoare
  • poroncitoarei
plural
  • poroncitori
  • poroncitorilor
  • poroncitoare
  • poroncitoarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)