13 definiții pentru poruncitor poroncitor


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PORUNCITÓR, -OÁRE, poruncitori, -oare, adj. 1. Care poruncește (1), ordonă; căruia îi place să poruncească, să domine. Om poruncitor. 2. Care exprimă o poruncă, un ordin; p. ext. autoritar. Ton poruncitor. [Var.: (reg.) poroncitór, -oáre adj.] – Porunci + suf. -tor.

PORUNCITÓR, -OÁRE, poruncitori, -oare, adj. 1. Care poruncește (1), ordonă; căruia îi place să poruncească, să domine. Om poruncitor. 2. Care exprimă o poruncă, un ordin; p. ext. autoritar. Ton poruncitor. [Var.: (reg.) poroncitór, -oáre adj.] – Porunci + suf. -tor.

PORUNCITÓR, -OÁRE, poruncitori, -oare, adj. Care exprimă o poruncă, un ordin; p. ext. autoritar. Arendașul nu putu răbda privirea aceea stăruitoare, sfredelitoare, poruncitoare, ci plecă ochii în jos și înțelese că de data asta era bătut. SANDU-ALDEA, D. N. 216. Mișcările lui repezi și poruncitoare zoreau lucrul, oamenii urcau și coborau schelele. ANGHEL, PR. 57. ◊ (Adverbial) Căpitanul se încruntă mînios, ridică poruncitor mîna. CAMIL PETRESCU, U. N. 335. Mașina repeta, stăruitor și poruncitor, același avertisment ascuțit ca un țipăt mînios. REBREANU, R. II 45. ♦ Expr. Imperios. Simțea o dorință poruncitoare de a se apropia, de a se uita în ochii lor, de a le cerceta fețele de aproape de tot. DUMITRIU, V. L. 59. ◊ (Substantivat) Stăpîn. Tu ești, după port, un poruncitor și omul acesta e poruncit de veacuri. ARGHEZI, P. T. 10. – Variantă: (regional) poroncitór, -oáre (HOGAȘ, M. N. 28) adj.

PORUNCITÓR1 adv. Cu ton de poruncă. /a porunci + suf. ~tor

PORUNCITÓR2 ~oáre (~óri, ~oáre) Care exprimă o poruncă; imperativ. Glas ~. /a porunci + suf. ~tor

poruncitór, -oáre adj. Care poruncește. Imperativ: ton poruncitor.

PORONCITÓR, -OÁRE adj. v. poruncitor.

PORONCITÓR, -OÁRE adj. v. poruncitor.

PORONCITÓR, -OÁRE adj. v. poruncitor.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

poruncitór adj. m., pl. poruncitóri; f. sg. și pl. poruncitoáre

poruncitór adj. m., pl. poruncitóri; f. sg. și pl. poruncitoáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

PORUNCITÓR adj. v. autoritar.

PORUNCITÓR adj., s. v. imperativ.

PORUNCITOR adj. autoritar, imperativ. (Cu ton ~.)

poruncitor adj., s. v. IMPERATIV.

Intrare: poruncitor
poruncitor adjectiv
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • poruncitor
  • poruncitorul
  • poruncitoru‑
  • poruncitoare
  • poruncitoarea
plural
  • poruncitori
  • poruncitorii
  • poruncitoare
  • poruncitoarele
genitiv-dativ singular
  • poruncitor
  • poruncitorului
  • poruncitoare
  • poruncitoarei
plural
  • poruncitori
  • poruncitorilor
  • poruncitoare
  • poruncitoarelor
vocativ singular
plural
poroncitor adjectiv
adjectiv (A66)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • poroncitor
  • poroncitorul
  • poroncitoru‑
  • poroncitoare
  • poroncitoarea
plural
  • poroncitori
  • poroncitorii
  • poroncitoare
  • poroncitoarele
genitiv-dativ singular
  • poroncitor
  • poroncitorului
  • poroncitoare
  • poroncitoarei
plural
  • poroncitori
  • poroncitorilor
  • poroncitoare
  • poroncitoarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)