25 de definiții pentru portret patret potree potret potrit putret


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PORTRÉT, portrete, s. n. 1. Pictură, desen, sculptură, fotografie etc. care înfățișează figura unei persoane. Portret-robot = desen al figurii unei persoane realizat pe baza relatărilor victimei sau ale martorilor. Portret-vorbit = procedeu de identificare criminalistică bazat pe descrierea semnalmentelor infractorului de către victimă sau de către martori. 2. Prezentare fizică și morală a unui personaj într-o operă literară; operă literară cu un asemenea conținut. [Pl. și: (înv.) portreturi] – Din fr. portrait.

portret sn [At: PLEȘOIANU, AB. 72/10 / V: (îvp) pot~, (reg) potree sf, pat~, potrit, put~ / Pl: ~e, (înv) ~uri / E: fr portrait cf rs портрет] 1 Pictură, desen, sculptură, fotografie etc. care înfățișează chipul unei persoane Si: (înv) obraz. 2 (Pex; îc) ~-robot Desen care înfățișează trăsăturile unui criminal căutat, realizat pe baza relatării victimei sau a martorilor. 3 (Pgn) Imagine tip. 4 (Pex; îc) ~-vorbit Procedeu de identificare criminalistică bazat pe descrierea semnalmentelor infractorului de către victimă sau de către martori. 5 (Îvr) Chip. 6 (Rar; pan) Persoană care seamănă perfect la chip cu alta, de obicei, rudă. 7 Prezentare a aspectului fizic sau moral al cuiva într-o operă literară, mai ales epică. 8 (Pex) Specie literară epică ce cultivă portretul (6). 9 (Pgn) Prezentare în scris a unei epoci, societăți, stări de lucruri.

PORTRÉT, portrete, s. n. 1. Pictură, desen, sculptură, fotografie etc. care înfățișează chipul unei persoane. ◊ Portret-robot = desen al chipului unei persoane realizat pe baza relatărilor victimei sau ale martorilor. Portret-vorbit = procedeu de identificare criminalistică bazat pe descrierea semnalmentelor infractorului de către victimă sau de către martori. 2. Înfățișare a aspectului fizic și moral al unui personaj într-o operă literară; operă literară cu un asemenea conținut. [Pl. și: (înv.) portreturi] – Din fr. portrait.

PORTRÉT, portrete, s. n. 1. Pictură, desen sau fotografie care redă chipul unei persoane. V. tablou, efigie. Într-o ramă, lîngă sobă, portretul unei femei frumoase. Într-un colț, cîteva jucării de copii, SADOVEANU, O. VIII 22. Ochii portretului părură că se uită mirați la el, și în același timp șăgalnici. ANGHEL-IOSIF, C. L. 17. 2. Descriere (într-o operă literară) a înfățișării fizice sau a caracterului cuiva. Portretele lui Bălcescu sînt construite mai ales din trăsături interioare, din însușirile de caracter și din deprinderile modelelor lui. VIANU, A. P. 32. Scrierea... va desemna portretele oamenilor mari ce am văzut la acea epocă. ALECSANDRI, S. 29. – Pl. și: (învechit) portreturi (ALECSANDRI, T. 1422, NEGRUZZI, S. I 77, KOGĂLNICEANU, S. 12).

PORTRÉT s.n. 1. Desen, pictură, fotografie etc. care înfățișează chipul unei persoane. ♦ Portret-robot = portret care întrunește trăsăturile unui criminal căutat, alcătuit după semnalmentele furnizate de mai mulți informatori, decupându-se părți din diferite fotografii ale altor oameni; (p. ext.) schemă umană, imagine-tip. 2. Înfățișare a aspectului fizic și moral al unui personaj, într-o operă literară. [Pl. -te, -turi. / cf. fr. portrait].

PORTRÉT s. n. 1. desen, pictură, fotografie etc. care înfățișează chipul unei persoane. ♦ ~-robot = portret care întrunește trăsăturile unui criminal căutat, după semnalmentele furnizate de mai mulți informatori. 2. înfățișare a aspectului fizic și moral al unui personaj într-o operă literară. (< fr. portrait)

PORTRÉT ~e n. 1) (în artele plastice) Reprezentare (prin desen, pictură, gravură) a unei persoane; chip. 2) Descriere orală sau scrisă a unei persoane. 3) (în literatură) înfățișare și tipizare artistică a personajului unei opere. ◊ ~ literar schiță sau nuvelă documentară despre viața și activitatea unei persoane de vază. /<fr. portrait

portret n. 1. imaginea unei persoane reprodusă prin pictură, desen sau fotografie; 2. fig. asemănare perfectă: acest copil e portretul tatălui său; 3. fig. descrierea exteriorului sau a caracterului unei persoane.

*portrét n., pl. e (fr. portrait, d. portraire, a zugrăvi, îld. pour-traire, compus al luĭ traire, care corespunde cu rom. tragere). Figură, chip, imagine a uneĭ persoane reproduse pin pictură, desemn, fotografie orĭ altele: Iacint Rigaud a fost un pictor de portrete. Fig. Asemănare perfectă: acest băĭat e portretu luĭ tată-su (V. leit). Descrierea unuĭ caracter, uneĭ epocĭ: La Bruyère excelează în portrete. – Vulg. potret și patret (rut. patrét).

emisiúne-portrét s. f. Emisiune TV în care se prezintă portretul unei personalități ◊ „[...] figura savantului român [Gh. Țițeica] ni s-a înfățișat în adânca ei complexitate [...] duminică, 5 februarie, când [...] televiziunea a difuzat [...] o convingătoare emisiune-portret [...]” R.lit. 9 II 84 p. 17 (din emisiune + portret)

film-portrét s. n. Film în care se schițează portretul unei personalități ◊ „«Cimarron» este un film-portret. I.B. 10 XII 66 p. 2. ◊ „«Singurătatea unui cântăreț de fond» este titlul filmului portret, cum îl denumesc ziarele franceze, pe care regizorul C.M. l-a consacrat lui Yves Montand.” I.B. 11 II 75 p. 4. ◊ „Un film-portret: portretul unui om al zilelor noastre.” Sc. 30 I 76 p. 4. ◊ Film-portret, evocare a personalității unuia dintre pionierii aviației germane de la sfârșitul secolului trecut.” R.l. 30 VII 84 p. 4; v. și Săpt. 28 II 69 p. 1, I.B. 18 IV 74 p. 2, Sc. 12 VI 74 p. 6; v. și videocasetofon (din film + portret; cf. fr. film-portrait; DMC 1974)

portrét-robót s. n.1. Portret schematic reconstruit din elemente-tip pentru a identifica pe cineva (ceva) ◊ „După ce presa britanică i-a publicat «portretul-robot», acest păianjen de dimensiuni neobișnuite pe continent a fost observat în mai multe rânduri în centrul Basildonului [...]” R.l. 14 IX 77 p. 6. ♦ 2. Ansamblul trăsăturilor caracteristice unei categorii de persoane sau de lucruri ◊ Portretul-robot al telespectatorului nu se poate face pentru [...] că în fața micului ecran [...] nu există un public, ci publicuri.” Cont. 5 V 78 p. 9. ◊ „Cercetătorii [...] au întocmit un veritabil «portret-robot» al longevivului, în care punctele-cheie sunt următoarele [...]” I.B. 13 VII 82 p. 4. ◊ „Studiind aptitudinile unor jucători europeni, amintita revistă a stabilit un portret-robot al marcatorului-tip [...]” R.l. 25 X 94 p. 15; v. și 20 III 78 p. 6, 1 XII 79 p. 6, Săpt. 26 VI 81 p. 6 (din fr. portrait-robot; DMN 1950; DN3)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

portrét s. n., pl. portréte

portrét s. n., pl. portréte

*portrét-robót s. n., pl. portréte-robót


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

PORTRÉT s. (ARTE) chip, (înv.) obraz. (I-a făcut ~ul în ulei.)

PORTRET s. (ARTE) chip, (înv.) obraz. (I-a făcut ~ în ulei.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

portrét (portréte), s. n. – Imagine care reprezintă chipul unei persoane. Fr. portrait.Der. portretist, s. m. (pictor de portrete), din fr. portraitiste; portretiza, vb. (a realiza un portret, a face portretul literar).


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

PORTRET (< fr. portrait) Descriere, în proză sau în versuri, în care sînt înfățișate trăsăturile fizice sau morale ale unei persoane. Portretul este folosit ca modalitate de individualizare în operele epice de sine stătătoare. Astfel de portrete le aflăm în scrierile din antichitate (Caracterele lui Teofrast), apoi în etapa clasicismului (Caracterele lui La Bruyère), iar în literatura noastră, Oameni cari au fost de N. Iorga. Portretul poate fi fizic, psihic sau moral. În portretul fizic sau prosopografia, predomină îndeosebi trăsăturile fizice (înfățișare, port, gesturi etc.). Ex. Portretul lui Petru cel Mare de I. Neculce, din Letopisețul țării Moldovei. „Iară împăratul era om mare, mai înalt decît toți oamenii, iară nu gros, rătund la față și cam smad, și care arunca cîteodată din cap fluturînd.” BUNICA Cu părul nins, cu ochii mici Și calzi de duioșie, Aevea parc-o văd aici Icoana firavei bunici Din frageda-mi pruncie. Torcea, torcea, fus după fus, Din zori și pînă-n seară, Cu furca-n brîu, cu gîndul dus, Era frumoasă de nespus În portu-i de la țară. Căta la noi așa de blînd, Senină și tăcută, Doar suspina din cînd în cînd, La amintirea vreunui gînd Din viața ei trecută. De câte ori priveam la ea, Cu dor mi-aduc aminte Sfiala ce mă cuprindea, Asemuînd-o-n mintea mea Duminecii prea sfinte. (ȘT.O. IOSIF, Poezii) În portretul psihic sau moral, denumit și ethopee, sînt înfățișate mai ales trăsăturile sufletești (calități, defecte, obiceiuri etc.). Ex. „Natura s-a sfiit să scadă prin chinurile și slăbiciunile bolii pe acel tînăr de șaizeci de ani, voinic, frumos, sigur, vesel – tot numai siguranță și energie – care era, pentru noii prieteni care-l vedeau des, ca și pentru prietenii cei mai vechi și poate nu din cei mai răi, Ioan Luca Caragiale... Acest om cu impresionantul glas de impunere a credințelor și capriciilor sale, cu gesturile stăpînitoare, zguduitoare, nimicitoare de genial actor, capabil de intenții ironice și de capricii rafinate.” (N. IORGA, Oameni cari au fost) Ethopeea este folosită adesea șt ca procedeu stilistic și în retorică. Ex. Dezvăluirea degradării morale a lui Calilina: „Într-adevăr a fost vreodată în vreun om atîta putere de seducție a tinereții, cît a fost de mare în acesta? El care, în chip prea nerușinat, îndrăgea pe unii, ajutora în chip nespus de criminal amorul altora, promitea unora rodul pasiunilor lor, altora moartea părinților lor, nu numai instigîndu-i, dar chiar ajutîndu-i.” (Cicero, Catilinara a II-a) Uneori, într-un portret sînt îmbinate și trăsăturile fizice și cele psihice, rezultând portretul integral. Ex. Clasicul portret al lui Ștefan cel Mare din Letopisețul țării Moldovei de Gr. Ureche. „Fost-au acest Ștefan vodă om nu mare de stat, mînios și degrab vărsătoriu de sînge nevinovat: de multe ori la ospețe omora fără județ. Amintrilea era om întreg la fire, neleneș și lucrul său îl știa a-l acoperi și unde nu gîndeai, acolo îl aflai.” Prin extensiune, obiectul portretului îl mai pot forma și animalele (portretul animalier). Ex. Portretul Pisicuței din În munții Neamțului de C. Hogaș „Parcă-o văd și acum; castanie peste tot, cu botul mic și cu nările largi, cu capul fin și tăiat pe niște linii dulci și bine hotărîte, cu ochii negri, mari și vioi, cu coama bogată, cu gîtul gros și puternic, cu pieptul lat, cu trupul sprinten și subțire, cu șoldurile largi, cu piciorul fin și nervos, cu copitele mici și ușor înclinate, Pisicuța mea avea mai mult înfățișarea unul lucru de artă, decît a unui cal de ham.” Un exemplu de portret animalier în versuri este acela al libelulei din Rapsodii de toamnă de G. Topîrceanu: „Mic, cu solzi ca de balaur, Trupu-i fin se clatină, Juvaer de smalț și aur, Cu sclipiri de platină...” În afara portretului individual, portret în care-i zugrăvită o singură persoană, există și portretul colectiv sau caracterizarea, portretul unui grup, al unei colectivități, cu caractere comune, caracterizare ce poate fi realizată fie prin zugrăvirea unei întregi categorii de ființe în ceea ce privește trăsăturile comune caracteristice (Negustorii de altădată de N. Iorga), fie un singur individ ca tip reprezentativ al colectivității (Românul de Alecsandri, Fiziologia provințialului de G. Negruzzi etc.). O altă formă a portretului și a caracterizării este caricatura, deformare intenționată, ca și în pictură și desen, a portretului unei persoane, în care trăsăturile mai izbitoare, îndeosebi defectele, sînt exagerate, în tendința de a stîrni rîsul cititorului. Ex. „Soțul lui Carmen era înalt, slab, plat – păpălugă -, cu degete prea lungi și dinți prea mari – de cal -, cu ochii albaștri, spălăciți și bulbucați, cu păr țepos de un blond mort de pui plouat, cu nas pornit parcă să împungă, roș ca venit din ger popesc, eu gura pungită, bărbie teșită, gît de pasăre picioroangă, excaladat de un melc de bulbucătura mărului lui Adam, cap țuguiat, urechi lălîi. Bereta bască parcă afirma o pretenție juvenilă, ștrengărească, bufonizînd și mai intens capul care ar fi putut purta pe umeri o chivără de hîrtie, un fes de eunuc sau o scufă cu clopoței și zulufi multicolori.” (Din Arca lui Noe de IONEL TEODOREANU) Asemeni autoportretului pictural, și în literatură apare autoportretul, frecvent în proză, mai puțin folosit în versuri, în care autorul ne înfățișează propriile-i trăsături fizice și psihice, uneori cu o nuanță de umor. Ex. de autoportret în proză: „Știu că eram atunci un băiet sfrijit, prizărit și fricos și de umbra mea...” (ION CREANGĂ, Fragment de biografie) Ex. autoportret în versuri: AUTOBIOGRAFIE POSTUMĂ Cît mi-am purtat prin lumea voastră pasul, Povestea-mi fu povestea tuturora: Născut la anul, luna, ziua, ora... Și mort la anul, luna, ziua, ceasul... Mușteți și barbă, rare. Fruntea, nasul Și gura – potrivite. Prea sonora Și fastuoasa muză, mi-a fost sora; Parnasul, – patrie... și cal, Pegasul. Nu mai rămîne nici o îndoială C-am suferit mereu de plictiseală Ca un englez cu splina ostenită... Și-așa m-am vînturat ca o nălucă Miop și slut, cu haina-n veci cernită; Iar semn particular, – purtam perucă. (M. CODREANU, Cîntecul deșertăciunii)

Intrare: portret
portret (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • portret
  • portretul
  • portretu‑
plural
  • portrete
  • portretele
genitiv-dativ singular
  • portret
  • portretului
plural
  • portrete
  • portretelor
vocativ singular
plural
portret (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • portret
  • portretul
  • portretu‑
plural
  • portreturi
  • portreturile
genitiv-dativ singular
  • portret
  • portretului
plural
  • portreturi
  • portreturilor
vocativ singular
plural
patret
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
potree
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
potret
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
potrit
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
putret
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)