poloboc sn [At: NECULCE, L. 244 / V: bo~, (reg) ~oacă sf, poro~, boloboacă sf / Pl: ~oace, (îvr) ~oci sm / E: ucr полубок] 1 (Pop) Butoi. 2 (Pop) Epitet pentru un om gras. 3 (Reg) Nivelă cu bulă de aer.

POLOBOC, poloboace, s. n. 1. Butoi. Pe trepte de stejar, urca acum a doua oară moș Chirilă, din hruba cu poloboace, ducînd în mînă o oală mare smălțuită, plină de vin învechit la întuneric. SADOVEANU, O. VII 52. Lemne la trunchi sînt, slănină și făină în pod este... curechi în poloboc, slavă domnului. CREANGĂ, A. 38. Decît să cărăm apă cu poloboacele, mai nemerit ar fi să iau puțul în spinare... și să-l duc în bucătărie o dată pentru totdeauna. ALECSANDRI, T. I 448. 2. Nivelă cu bulă de aer, montată într-un cadru de lemn, de care se servesc zidarii. – Variantă: (Munt.) boloboc (ISPIRESCU, L. 354, TEODORESCU, P. P. 142) s. n.

POLOBOC ~oace n. pop. 1) Vas făcut din doage cercuite, cu capetele mai înguste decât mijlocul, în care se păstrează vinul; butoi. 2) Conținutul unui astfel de vas. /cf. ucr. polybok

POLOBOC s.n. (Mold.) Butoi. Să le care apă ... cu poloboace. NECULCE. Etimologie: ucr. polubok.

poloboc n. V. boloboc: de nu mi-ar deșerta poloboacele AL.

polobóc n., pl. oace (rus. polubóčka, d. polu-, jumătate, și bočka, butoĭ. V. poală, pol 1 și 3, boșcă și polomeac). Est. Butoĭ. – În vest (rar) bolobóc.

boroboc sn vz poloboc

poloboacă sf vz poloboc

poroboc² sn vz poloboc

boloboc s.n. v. poloboc.

BOLOBOC s. n. Cumpănă cu bulă de aer folosită de zidari, lemnari etc. pentru a verifica poziția orizontală sau verticală a suprafeței lucrărilor. – V. poloboc.

boloboc (poloboc) n. Mold. vas de vin sau de rachiu mai mic decât butia și mai mare decât butoiul (între 70-100 vedre): de nu mi-ar deșerta boloboacele AL. [Rus. POLUBOČKA, jumătate butie].

bolobóc V. poloboc.

poloboc (pop.) s. n., pl. poloboace

poloboc (pop.) s. n., pl. poloboace

poloboc s. n., pl. poloboace

poloboc

poloboc, -boace.

POLOBOC s. v. butoi.

poloboc s. v. BUTOI.

BOLOBOC s. v. cumpănă.

BOLOBOC s. (TEHN.) cumpănă, nivelă cu bulă de aer.

poloboc (poloboace), s. m. – 1. Butoi, bute. – 2. Nivel de apă. – Var. (Munt.) boloboc. Bg. polobok (Conev 64), cf. rus. polubočka „jumătate de butoi” (Tiktin).

poloboc, poloboace, s.n. – Butoi, bute: „Ieși, ursât, din poloboc, / C-om mere și noi la joc” (Memoria, 2001: 17). – Et. nec. (DEX); din bg. polobok (Conev, cf. DER), cf. rus. polubočka „jumătate de butoi” (Tiktin, cf. DER); din ucr. polubok (MDA).

poloboc, -oace, s.n. – Butoi, bute: „Ieși, ursât, din poloboc, / C-om mere și noi la joc” (Memoria 2001: 17). – Cf. bg. polobok (Conev), cf. rus. polubočka „jumătate de butoi” (Tiktin); Din ucr. polubok (MDA).