15 definiții pentru pocitură păcitură potcitură


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

pocitu1 sf [At: LB / V: (reg) păc~, potc~ / Pl: ~ri / E: poci2 + -tură] 1 Urâțire. 2 Desfigurare. 3 (Îvp) Denaturare. 4 (Ccr) Pocitanie (1). 5 (Pex; ccr) Monstru. 6 (Prc) Parte urâtă, deformată a unei ființe. 7 (Prc) Obiect deformat, urâțit. 8 (Mtp; reg) Pocitor (5). 9 (Pop) Boli ale oamenilor care se manifestă prin sluțirea, strâmbarea, paralizarea acestora ori ale unor părți ale corpului și care sunt cauzate, în credințele populare, de pocitori (5).

pocitu2 sf [At: DDRF / Pl: ~ri / E: poci3 + -tură] 1 Arac. 2 Țăruș.

POCITÚRĂ, pocituri, s. f. 1. Faptul de a poci sau de a fi pocit; schimonosire, desfigurare, poceală. 2. Pocitanie. – Poci + suf. -tură.

POCITÚRĂ, pocituri, s. f. 1. Faptul de a poci sau de a fi pocit; schimonosire, desfigurare, poceală. 2. Pocitanie. – Poci + suf. -tură.

POCITÚRĂ, pocituri, s. f. 1. Ființă pocită, pocitanie. O pocitură de om ca pădurarul nu poate să-i fie piedică. AGÎRBICEANU, S. P. 114. Făt-Frumos întoarse capul să vază cine-l cheamă, și cînd colo ce să vezi, o pocitură de bătrîn, gîrbov, cocoșat. POPESCU, B. II 28. Și deasupra tuturora, oastea să și-o recunoască, își aruncă pocitura bulbucații ochi de broască. EMINESCU, O. I 150. 2. Faptul de a poci sau de a fi pocit; lucru diform, pocit. Dregerile lui Manole au fost mai mult pocituri. ODOBESCU, S. II 513. Nu te uita-n pocitura-i, Ci vezi ce iese din gura-i. PANN, P. V. II 139.

POCITÚRĂ ~i f. 1) Ființă pocită; momâie; monstru. 2) Lucru bizar. /a (se) poci + suf. ~tură

pocitură f. efectul pocirii: 1. lucru pocit; 2. paralizie subită, boală ca din senin: descântec de pocitură.

pocitúră f., pl. ĭ. Defect fizic. Persoană pocită, pocitanie: îșĭ aruncă pocitura bulbucațiĭ ochĭ de broască (Em.). Pop. Paralizie subită.

potcitu sf vz pocitură1


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

pocitúră s. f., g.-d. art. pocitúrii; pl. pocitúri

pocitúră s. f., g.-d. art. pocitúrii; pl. pocitúri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

POCITÚRĂ s. 1. v. monstru. 2. hâdoșenie, monstru, monstruozitate, pocitanie, schimonositură, sluțenie, sluțitură, urâciune, urâțenie, (pop.) hâzenie, potcă, stropșitură, (reg.) znamenie, (Ban.) năhoadă. (Ce e ~ asta?) 3. v. stârpitură.

POCITU s. 1. arătare, monstru, pocitanie, (pop. și fam.) bîzdîganie, (reg.) arătanie, budihace, buduhoală, (înv.) blaznă. (O ~ cu două capete.) 2. hîdoșenie, monstru, monstruozitate, pocitanie, schimonositură, sluțenie, sluțitură, urîciune, urîțenie, (pop.) hîzenie, potcă, stropșitură, (reg.) znamenie, (Ban.) năhoadă. (Ce e ~ asta?) 3. pocitanie, stîrpitură, (reg.) sterpăciune, (livr. fig.) avorton. (O ~ de copil.)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

pocitúră, pocituri, (poceală), s.f. – 1. (med.) Congestie cerebrală; paralizie facială; epilepsie. 2. Om urât. 3. Pocitanie. – Din poci „a desfigura, a sluți” + suf. -tură (DEX, MDA).

pocitúră, -i, (poceală), s.f. – (med.) Congestie cerebrală; paralizie facială; epilepsie. – Din poci „a desfigura, a sluți” + -tură.

Intrare: pocitură
pocitură substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pocitu
  • pocitura
plural
  • pocituri
  • pociturile
genitiv-dativ singular
  • pocituri
  • pociturii
plural
  • pocituri
  • pociturilor
vocativ singular
plural
păcitură
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
potcitură
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.