POAMĂ, poame, s. f. 1. Rodul comestibil al pomilor fructiferi; p. gener. fruct. ◊ Expr. Poamă acră = persoană urâcioasă, cicălitoare, rea. ♦ Fruct fals cu endocarpul membranos și mezocarpul cărnos, provenit din dezvoltarea și modificarea receptaculului florii. 2. (La pl.) Fructe tăiate felii, uscate la soare sau în cuptoare (speciale) pentru a fi păstrate pentru iarnă. 3. (Reg.; la sg. cu sens colectiv) Struguri. ♦ Stafidă. ♦ Viță-de-vie. ♦ (La pl.) Coacăz. 4. Fig. Persoană lipsită de seriozitate și de caracter; om de nimic, ticălos, derbedeu. ♦ Femeie imorală, ușuratică, stricată. 5. Compuse: (Bot.; reg.) poama-câinelui = a) verigar; b) barba-caprei; poame-de-runc = zmeur; poama-vulpii = a) dalac; b) remf; poama-momiței = vuietoare; poamele-mâței = arăriel; poame-de-pământ = cartof. – Lat. poma.

poamă sf [At: PSALT. HUR. 1^v/13 / Pl: ~me / E: ml poma] 1 Fruct comestibil al arborilor fructiferi. 2 (Pgn) Fruct al oricărei plante. 3 (Îs) ~ acră Persoană urâcioasă, cicălitoare și rea. 4 (Reg; îc) ~-boierească Coacăză. 5 (Reg; îc) ~me-de-runc Zmeură. 6 (Reg; îc) ~ (sau ~me)-de-pământ Cartof (Solanum tuberosum). 7 (Mol; îrg; lsg csc; șîs ~ de struguri, ~ din vie, ~ de vie) Strugure. 8 (Bot; reg; pex) Viță de vie (Vitis). 9 (Reg; spc) Prună. 10 (Buc; reg) Fragă. 11 (Lpl) Fructe tăiate felii, uscate la soare sau în cuptoare speciale și păstrate pentru iarnă. 12 (Spc; reg; mpl; șîs ~ de strugure) Stafidă. 13 (Atm; Trs; Mar.; șîs ~ma lui Adam, ~ma grumazului, ~ de la grumaz) Mărul lui Adam. 14 (Atm; reg; îs) ~ma obrazului Pomeți. 15 (Fig) Persoană lipsită de seriozitate și de caracter. 16 (Fig; pex) Om de nimic Si: derbedeu, haimana. 17 (Fig; pex; d. oameni) Desfrânat. 18 (Spc) Femeie de moravuri ușoare, imorală, ușuratică. 19 (Pex) Fapt lipsit de trăinicie, de seriozitate, care nu prezintă garanție. 20 (Bot; reg; îc) ~ma-câinelui Verigar (Rhamnus cathartica). 21 (Bot; reg; îac) Lăsnicior (Solanum dulcamara). 22 (Bot; reg; îac) Barba-caprei (Tragopopon dubius major). 23 (Bot; reg; îac) Mutătoare (Bryonia dioica). 24 (Bot; reg; îc) ~me-de-runc Zmeur (Rubus idaeus). 25 (Bot; reg; îc) ~ma-vulpii Dalac (Paris quadrifolia). 26 (Bot; reg; îac) Mărul-lupului (Aristolochia clematitis). 27 (Bot; reg; îc) ~ma-momiței Vuietoare (Empetrum nigrum). 28 (Bot; reg; îc) ~mele-mâței Arăriel (Cynoglossum officinale). 29 (Reg; îc) ~ma-șoarecelui Plantă nedefinită mai îndeaproape. 30 (Bot; reg; lpl) Coacăz (Ribes rubrum).

POAMĂ, poame, s. f. 1. Rodul comestibil al arborilor fructiferi; p. gener. fruct. ◊ Expr. Poamă acră = persoană urâcioasă, cicălitoare, rea. ♦ Fruct fals cu endocarpul membranos și mezocarpul cărnos, provenit din dezvoltarea și modificarea receptaculului florii. 2. (La pl.) Fructe tăiate felii, uscate la soare sau în cuptoare (speciale) pentru a fi păstrate pentru iarnă. 3. (Reg.; la sg. cu sens colectiv) Struguri. ♦ Stafidă. ♦ Viță de vie. ♦ (La pl.) Coacăz. 4. Fig. Persoană lipsită de seriozitate și de caracter; om de nimic, ticălos, derbedeu. ♦ Femeie imorală, ușuratică, stricată. 5. Compuse: (Bot.; reg.) poama-cânelui = a) verigar; b) barba-caprei; poame-de-runc = zmeur; poama-vulpii = a) dalac; b) remf; poama-momiței = vuietoare; poamele-mâței = arăriel; poame-de-pământ = cartof. – Lat. poma.

POAMĂ, poame, s. f. 1. Rodul arborilor fructiferi, al pomilor; fruct, roadă. Găsi pomi plini cu poame și izvoare răcoroase și bău și mîncă cu poftă. POPESCU, B. II 91. De zece zile caii n-au ros decît coaja copacilor și oamenii s-au hrănit numai cu poame. NEGRUZZI, S. I 167. Poamele [Bîrsei] sînt cireșele, vișinile, perile, merile, prunele, nucile. GOLESCU, Î. 26. După poamă se cunoaște pomul, și după faptă omul. 2. (La pl.) Fructe (în special mere și pere) uscate la soare sau în cuptoare speciale și păstrate pentru iarnă. 3. (Mold., numai la sg., cu sens colectiv) Struguri. Spînzură din ramuri nalte vițele cele de vie, Struguri vineți și cu brumă, poamă albă-aurie. EMINESCU, O. IV 132. Dealurile și toate locurile era îmbrăcate cu vii mult roditoare, avînd cea mai aleasă poamă. DRĂGHICI, R. 28. 4 (Rar; la pl.) Bob de strugure uscat; stafidă. Voinicelul le împarte poame (stafide). SEVASTOS, N. 77. 4. Fig. Om de nimic, rău, netrebnic, ticălos, derbedeu; femeie stricată. Aflase ea de mult ce fel de poamă-i boierul. MIRONESCU, S. A. 92. Dădu fata cu ochii închiși, fără să cerceteze ce poamă era acel Peneș-impărat de al cărui nume nici n-auzise pînă atunci. POPESCU, B. III 109. Ți-am aflat eu blăstămățiile, știu eu în sfîrșit ce poamă ești. ALECSANDRI, T. 1278. ◊ (Determinat prin «a dracului», prin «rea» sau, ironic, prin «bună») Nevasta, poamă bună. Fetele, poame bune și ele. STANCU, D. 189. Tache ieșea poamă rea, după zisa tuturor. D. ZAMFIRESCU, la TDRG. Hei-hei! Nu știți d-voastră ce poam-a dracului e Harap-Alb. CREANGĂ, P. 230.

POAMĂ¹ ~e f. 1) Rod comestibil al unor pomi; fruct. 2) la sing. reg. Fruct în formă de ciorchine al viței de vie; struguri. 3) la pl. Fructe preparate pentru iarnă (tăiate și uscate). 4) fig. Persoană viciată din punct de vedere moral. /<lat. poma

POAMĂ² ~e f. mai ales art. 1) Dans popular, executat într-un tempo vioi, cu pași săltați, care redă tescuitul. 2) Melodie după care se execută acest dans.

POAMĂ s.f. (Mold., ȚR) Strugure; și în sintagma Poamă de vie = strugure. A: Poamă de vie. PSEUDO-AMIRAS. B: Culeagere struguri sau poamă. ST. LEX. ◊ Fig. Strugurul lor, strugur de hiare, poamă de amărăciune. BIBLIA (1688). Etimologie: lat. poma. Cf. a u ă.

poamă f. 1. fruct: poama nu cade departe de tulpina ei; 2. poamă acră, aguridă: frunză verde poamă acră; poama-vulpii, plantă din locuri umede cu proprietăți purgative sau vomitive (Paris quadrifolia); 3. fig. și fam. om, nu glumă: e poamă bună; 4. Mold. strugure. [Lat. POMA].

poámă (oa dift.) f., pl. e (lat. pôma, pl. d. pomum, „fruct”, uzitat ca f. sing.; it. sp. pg. poma, fr. pomme, V. pom). Fruct, maĭ ales dulce (mere, pere, cireșe, zarzăre) saŭ și alt-fel (nucĭ, alune): măcieșu face poame roșiĭ. Est. Col. Strugurĭ, fructele vițeĭ de vie: am cules poamă, un chilogram de poamă. Viță de vie: am plantat poamă. Fig. Iron. Sculă, tacîm, bucățică, persoană nu prea recomandabilă: te știu eŭ ce poamă eștĭ și tu (V. tarbă)! Poamă acră, persoană rea, cicălitoare: soacră, soacră, poamă acră (Prov. pop.). Poama vulpiĭ, răsfug. V. bolbotine, gorgoaze, poricale.

poamă s. f., g.-d. art. poamei; pl. poame

poamă s. f., g.-d. art. poamei; pl. poame

poamă s. f., g.-d. art. poamei; pl. poame

POAMĂ s. v. categorie, fel, gen, prună, soi, specie, speță, stafidă, strugure, tip, viță de vie.

POAMĂ s. (BOT.) fruct, rod, (Mold.) poricale (pl.), (înv.) plod. (Arbore cu multe ~.)

POAMĂ s. (BOT.) fruct, rod, (Mold.) poricale (pl.), (înv.) plod. (Arbore cu multe ~.)

poamă s. v. CATEGORIE. FEL. GEN. PRUNĂ. SOI. SPECIE. SPEȚĂ. STAFIDĂ. STRUGURE. TIP. VIȚĂ-DE-VIE.

poamă (poame), s. f. – 1. Fruct, rod. – 2. Fruct comestibil. – 3. (Trans.) Conservă de fruct uscat. – 4. (Mold.) Strugure; viță-de-vie. – 5. Castă, rasă, specie. – Mr. poame. Lat. pōma, pl. de la pōmum, interpretat ca sing. f. (Pușcariu 1345; Candrea-Dens., 1419; REW 6645), cf. it. poma, fr. pomme, alb. pemë. – Der. pomiță, s. f. (fructă, bobiță de fruct); pomușoară, s. f. (bobiță; coacăză, Ribes rubrum); pomar, s. m. (vînzător de struguri); pomar, s. n. (uscător de fructe); pomărie, s. f. (cantitate de fructe); pomoroage, s. f. pl. (Banat, cantitate de fructe).

poamă, poame s. f. 1. persoană lipsită de seriozitate și de caracter, om de nimic / ticălos / derbedeu 2. femeie ușuratică

poamă bună expr. v. poamă.

poamă rea expr. persoană cu deprinderi urâte.