poámă (oa dift.) f., pl. e (lat. pôma, pl. d. pomum, „fruct”, uzitat ca f. sing.; it. sp. pg. poma, fr. pomme, V. pom). Fruct, maĭ ales dulce (mere, pere, cireșe, zarzăre) saŭ și alt-fel (nucĭ, alune): măcieșu face poame roșiĭ. Est. Col. Strugurĭ, fructele vițeĭ de vie: am cules poamă, un chilogram de poamă. Viță de vie: am plantat poamă. Fig. Iron. Sculă, tacîm, bucățică, persoană nu prea recomandabilă: te știu eŭ ce poamă eștĭ și tu (V. tarbă)! Poamă acră, persoană rea, cicălitoare: soacră, soacră, poamă acră (Prov. pop.). Poama vulpiĭ, răsfug. V. bolbotine, gorgoaze, poricale.