pervertire sf [At: VLAHUȚĂ, O. A. I, 238 / Pl: ~ri / E: perverti] 1 Schimbare în rău Si: degradare, stricare. 2 Determinare a unei evoluții spre cruzime, spre plăcerea de a face rău Si: corupere, degradare. 3 (Spc) Deviere de la normal a judecății morale Si: corpuție, depravare, stricare. 4 Denaturare a funcției normale a unui simț, a unui organ. 5 (Spc) Deviere a instinctului sexual a funcției de perpetuare a speciei, căutând satisfacție fără partener sau în relații însoțite de acte de cruzime.

PERVERTÍRE, pervertiri, s. f. Acțiunea de a perverti și rezultatul ei; perversiune. ♦ Schimbare în rău, denaturare a funcției normale a unui organ. În această boală nu este o pervertire a funcției glandulare, ci o insuficiență sau lipsă totală de glandă. ANATOMIA 245.

PERVERTÍRE s.f. Acțiunea de a perverti și rezultatul ei; stricare, depravare, corupere. [< perverti].

pervertire s. f., g.-d. art. pervertirii; pl. pervertiri

pervertíre s. f., g.-d. art. pervertírii; pl. pervertíri

PERVERTÍRE s. 1. v. corupere. 2. v. seducere. 3. v. corupție.

PERVERTIRE s. 1. corupere, decădere, depravare, stricare, viciere, (înv.) degradație. (~ moravurilor.) 2. corupere, corupție, seducere, seducție. (~ unei minore.) 3. corupție, decadență, decădere, depravare, desfrînare, desfrîu, destrăbălare, dezmăț, imoralitate, perditie, perversitate, perversiune, pierzanie, pierzare, stricăciune, viciu, (rar) deșănțare, (înv.) aselghiciune, aselghie, desfătare, preacurvie, preacurvire, preaiubire, (fig.) descompunere, putreziciune, (rar fig.) putrefacție, (înv. fig.) putrejune. (Starea de ~ din înalta societate.)