OROARE, (2) orori, s. f. 1. Sentiment de groază, de dezgust; repulsie, aversiune, scîrbă. Bolnav de o prea mare sensibilitate, poetul avea o oroare fizică de accesul altora de milă, de compătimire sau de familiaritate. CAMIL PETRESCU, N. 57. Avea oroare de bărbații mici. REBREANU, I. 85. 2. Faptă sau vorbă care inspiră groază, repulsie; grozăvie. De ce să ne spunem orori în care nici unul nu crede. DEMETRIUS, C. 54. Oroare!... Capul zboară rostogolit departe Și corpul i se-nfige cu furie-n pămînt. MACEDONSKI, O. I 255. O, durerea de a spune ducă o dată asemenea orori. VLAHUȚĂ, O. A. III 97.