onomatopeic, ~ă a [At: IBRĂILEANU, S. L. 178 / Pl: ~ici, ~ice / E: fr onomatopéique] (D. cuvinte, fraze, versuri etc.) 1 Privitor la onomatopee Si: onomatopoetic (1). 2 Cu caracter de onomatopee Si: onomatopoetic (2). 3 Format din onomatopee Si: onomatopoetic (3). 4 Imitativ.

*ONOMATOPEIC adj. 📖 Format prin onomatopee.

ONOMATOPEIC, -Ă, onomatopeici, -e, adj. (Despre un cuvînt, o frază, un vers etc.) Cu caracter de onomatopee; imitativ. Ghicitorile care conțin elemente onomatopeice îmbogățesc sfera de cunoștințe a copilului. L. ROM. 1953, nr. 2, 54.

ONOMATOPEIC, -Ă adj. Cu însușiri de onomatopee; imitativ. [Pron. -pe-ic. / cf. fr. onomatopéique].

ONOMATOPEIC, -Ă adj. cu caracter de onomatopee; imitativ. (< fr. onomatopéique)

ONOMATOPEIC ~că (~ci, ~ce) lingv. Care ține de onomatopee; propriu onomatopeei; imitativ. [Sil. -pe-ic] /<fr. onomatopéique

onomatopeic a. relativ la, compus din onomatopee.

*onomatopéic, -ă adj. (d. onomatopeĭe). Relativ la saŭ format pin onomatopeĭe, imitativ: a cîrîi e un cuvînt onomatopeic. Adv. Pin onomatopeĭe.

onomatopeic (desp. -pe-ic) adj. m., pl. onomatopeici; f. onomatopeică, pl. onomatopeice

onomatopeic (-pe-ic) adj. m., pl. onomatopeici; f. onomatopeică, pl. onomatopeice

onomatopeic adj. m. (sil. -pe-ic), pl. onomatopeici; f. sg. onomatopeică, pl. onomatopeice

onomatopeic.

ONOMATOPEIC, -Ă adj. (cf. fr. onomatopéique): în sintagmele cuvânt onomatopeic și teorie onomatopeică (v.).

ONOMATOPEIC adj. imitativ. (Cuvânt ~.)

ONOMATOPEIC adj. imitativ. (Cuvînt ~.)

ONOMATOPEIC, -Ă adj. (Despre cuvinte, fraze, versuri etc.) Privitor la onomatopee, cu caracter de onomatopee, format din onomatopee; imitativ. Onomatopeicul „ropot” e întărit, în sonoritatea lui, ...prin sonoritatea „clopot”. ibrăileanu, s. l. 178. Sînt limbi, cum e bunăoară cea bască, în care coloritul onomatopeic are un rol fonologie. pușcariu, l. r. i, 99, Cf. 202. Numărul creațiilor onomatopeice este cu atît mai mare, cu cît vorbirea are caracter mai familiar și mai popular. iordan, stil. 93. Ghicitorile care conțin elemente onomatopeice îmbogățesc sfera de cunoștințe a copilului. l. rom. 1953, nr. 2, 54. La verbele onomatopeice cu infinitivul în -i se constată existența unor variante cu -îi (-ăi) și -ii după consoanele ș, j și ț. scl 1956, 139. Stăruie... asupra teoriei onomatopeice a lui Leibniz. l. rom. 1959, nr. 2, 111. – Pl.: onomatopeici, -ce. – Din fr. onomatopéique.