omenire sf [At: DOSOFTEI, V. S. febmarie 50^v/26 / Pl: (rar) ~ri / E: omeni] 1 (Rel; înv) Întrupare. 2 (Înv; îoc dumnezeire) Natură omenească. 3 (Îoc fiară) Ființă umană Si: om. 4 Totalitate a oamenilor de pe glob Si: umanitate. 5 Specie umană. 6 Mulțime mare de oameni Si: lume, public. 7 Venerare. 8 Primire ospitalieră. 9 Ospătare. 10 (Bis; înv) Omenie (1).

OMENIRE sf. Neamul omenesc, umanitate: aibi milă de biata ~, căci ea este făptura mîinilor noastre (ISP.) [oameni].

OMENIRE, omeniri, s. f. Întreaga populație a globului, totalitatea oamenilor de pe pămînt, neamul omenesc; umanitatea. Zadarnic timpul trece c-un zbor neobosit, În sînul omenirii vărsînd a iernii gheață. ALECSANDRI, P. I 125. Misia istoriei este a ne arăta, a ne demonstra această transformație continuă, această mișcare progresivă a omenirii. BĂLCESCU, O. II 10. ♦ Mulțime mare de oameni; lume, public. Ascultau în puterea nopții frămîntul atîtor omeniri în mers, omeniri sleite de un marș lung. CAMILAR, N. II 51. Dădeau tîrcoale fabricei... ca să vezi cam ce fel de omenire intră acolo. PAS, Z. I 292. Omenirea împrejuru-i scotea țipete de jale. NEGRUZZI, S. II 6.

OMENIRE f. Totalitate a oamenilor de pe globul pământesc; neamul omenesc; umanitate; lume. [G.-D. omenirii] /Din om

omenire f. neamul omenesc.

omeníre f. (d. oamenĭ). Neamu omenesc: istoria omeniriĭ. – Ardeleniĭ (dar nu poporu!) zic omenime.

omenire s. f., g.-d. art. omenirii

omenire s. f., g.-d. art. omenirii

omenire s. f., g.-d. art. omenirii

THAT’S ONE SMALL STEP FOR A MAN, ONE GIANT LEAP FOR MANKIND (engl.) este un pas mic pentru om, un salt uriaș pentru omenire – Primul mesaj adresat pământenilor de Neil A. Armstrong la pășirea pe solul lunar (21 iul. 1969).

OMENIRE s. lume, umanitate, (înv. și reg.) omenime. (Întreaga ~.)

OMENIRE s. v. incarnare, incarnație, întrupare, omenie.

omenire s. v. INCARNARE. ÎNTRUPARE. OMENIE.

OMENIRE s. lume, umanitate, (înv. și reg.) omenime. (Întreaga ~.)

OMENIRE s. f. 1. (Învechit, în texte religioase) Faptul de a se omeni (1); întrupare, naștere. Trecînd 40 de dzîle după mîntuitoarea omenire și-ntrupare și naștere a D[o]mn[u]lui... fu adusul în bisearică. dosoftei, v. s. februarie 50^v/26, cf. id., în bv i, 213. Icoana omenirii lui h[risto]s. mineiul (1776), 69^rl/28. De pogorîrea lai și de omenirea lui. varlaam-ioasaf, 89^r/13, cf. pravila (1814), 157/1. 2. (Învechit, în opoziție cu dumnezeire) Natură omenească. Is[us] h[risto]s n-au pătimit cu d[u]mnezeirea nimic... ci cu omenirea. mineiul (1776), 144^rl/13. ♦ (În opoziție cu fiară) Ființă umană, om. Acela a fost o hiară de mare în chip de omenire. gorjan, h. ii, 65/30. O fiară-mfricoșată au trimis, ...Parcă ar fi omenire, nu știm cum s-o socotim. pann, e. iv, 55/15. 3. Întreaga populație a globului, totalitatea oamenilor de pe pămînt; neamul omenesc, umanitatea. Eu voiu birui ajutînd judecata omenirii (a. 1773). gcr ii, 87/21, cf. budai-deleanu, lex., lb. I-a fost lesne unui geniu ca dînsul să descrie pe omenire și patimile ei. heliade, o. ii, 14. Mersul general al omenirei... aduce acele minunate reînnoiri ce se fac pe pămînt. bălcescu, m. v. 4. Singure voi dați omenirei Vii simțiciuni, dulci, fericite. millo, în pr. dram, 316, cf. negruzzi, s. ii, 6. Și eu sînt mică parte din trista omenire. alexandrescu, o. i, 86. Zădarnic timpul trece c-un zbor neobosit, în sînul omenirei vărsînd a iernii gheață. alecsandri, p. i, 125. Voi sînteți urmașii Romei ? Niște răi și niște fameni! I-e rușine omenirii să vă zică vouă oameni! eminescu, o. i, 151. Frate, rămîi în locul meu și aibi milă de biata omenire. ispirescu, u. 90. O știu, cel mai culpabil în fața omenirii Sînt eu. macedonski, o. i, 253, cf. gherea, st. cr. ii, 62, ddrf, barcianu, cdde. În viața omenirii, femeia are un rol tot atît de mare ca și bărbatul. ibrăileanu, s. l. 46. Trec vagabonzii, ...Trec anonimii omenirii. minulescu, v. 66. Cu mine omenirea, Părinte, se va stinge? Dă-mi pacea și răbdarea s-o caut și s-o cînt. arghezi, vers. 104. N-a fost vis mai larg de fericire Să cuprindă fiecare rob, De cînd biata noastră omenire Tot visează rătăcind pe glob. beniuc, v. 42. ♦ Mulțime mare de oameni; lume, public. Țară și eparhie ce este locuită de omenirea acea închinătoare dumnezeirei (a. 1820). uricariul, i, 259. La Caranasuf, a spus în omenire ce și cum a descoperit. Sadoveanu, o. xvi, 47. Catargiu... ieși, drept și semeț, privind peste omenirea din juru-i. pas, l. i, 282. Atunci, omenirile se foiesc ca furnicarii. camilar, n. ii, 101. 4. (Învechit) Omenie (2); umanitarism. Sufletul acela carele zace în păcat... n-are chip, fiindcă i-au căzut din obraz icoana omenirii cea dumnezeiască. molnar, ret. 54/5. Voi n-aveți omenire, a legei sînteți vrășmași. beldiman, e. 25/21, cf. lh. Nemilostivul..., pierde orice sentiment de omenire. marcovici, d. 69/22. Nu vor săvîrși o faptă mustrătoare de cuget, împotriva omenirei și a cinstei. i. ionescu, c. 250/17. Povățuiți de spiritul secolului, de legile omenirii, un număr de boieri bâtrîni și tineri au întreprins de a spăla patria lor de rușinea sclaviei. kogălNlCEANU, S. A. 193, cf. ALEXI, W., TDRG. 5. (Rar) Ospitalitate. cf. ddrf, alexi, w. – PI.: (3, rar) omeniri. – v. omeni. cf. omenime.