olac [At: NECULCE, L. 140 / V: (nob) ~ă sf / Pl: (1-2) ~aci și (3-15) ~ace, (rar) ~uri / E: tc ulak] (Îrg) 1 smn Curier special care ducea, de obicei călare, vești sau corespondență în țară și peste hotare Si: mesager, sol. 2 sm (Pex) Mesaj. 3 sn Serviciu de transport pentru călători și pentru corespondență folosit înainte de introducerea căilor ferate Si: menzil, poștă. 4 sn Poștalion. 5-6 sn (Îla) De ~ Care aparținea (poștei sau) poștalionului. 7 sn (Îal) Care era folosit pentru necesitățile transportului călătorilor și al corespondenței. 8 sn (D. cai; îal) Datorat de săteni trimișilor domnești în țară, ca prestație temporară, în sec. XV-XVIII. 9 sn (Îljv) De ~ Iute. 10 sn (Îlav) De ~ Suficient. 11 sn (D. cai; îla) De ~ De corvoadă. 12 sn (D. oameni; îal) Obligat să muncească peste puteri. 13 sn (Îlav) În cai de ~ Prin poștă. 14 sn (Îal; pex) Urgent. 15 sn (Îe) A lua (pe cineva) de ~ A grăbi. 16 sn Cal de poștă. 17 sn Impozit perceput asupra cailor.

OLAC (pl. -ace) sn. ‡Curier, ștafetă; cal de poștă; cărucior de poștă cu caii și surugiul lor: doi lipcani de ~ se trămiseră cu această veste banului (ODOB.); (P): boala vine cu ~ul și se duce cu carul mocănesc; încă astăzi: de ~, în fuga mare, într’o goană nebună: surugiii... mînau de ~, de scăpărau copitele cailor (GN.) [tc. ulak].

OLAC, (1) olaci, s. m., (2) olace, s. n. (învechit) 1. Curier special (călare); sol, ștafetă. Ce fugă! Ce primblare de olac... cale de-o poștă călare. ALECSANDRI, T. 601. Spre noi vine Un olac; în drum ne ține. De praf negru ca arapul, Sare, dă să-și spargă capul. VĂCĂRESCU, P. 337. ◊ Lipcan de olac = curier poștal călare. Doi lipcani de olac se trămiseră cu această veste banului. ODOBESCU, S. A. 100. 2. Căruță de poștă; poștalion, diligență. Înhămase la olac cînd mă vesti Moghilă. DELAVRANCEA, A. 108. Dînd ei printr-un lac Să răstoarnă-ntr-însul micul lor olac, PANN, P. V. I 43. Cal de olac = a) cal de poștă. Și noi ne-am luat, Din conac în conac, Pe cai de olac. SEVASTOS, N. 100. Butca e gata; pe drum așteaptă cai de olac din poște-n poște. CARAGIALE, O.III 45; b) cal datorat de săteni trimișilor domnești în țară (ca prestație temporară în secolele XV-XVIII). ◊ Expr. A fi cal de olac = a fi muncit peste, măsură. ♦ Cal de poștă. Unde te rătăciși? Crezi c-avem picioare de olac? Te căutăm de-un ceas. CONTEMPORANUL, VI_II 204.

OLAC¹ ~ce n. înv. 1) Serviciu de curieri domnești. 2) Serviciu de transport pentru personal și corespondență; trăsură de poștă. /<turc. ulak

olac m. 1. curier: sosiră olacii dela împăratul BĂLC.; 2. cal de poștă: boala vine cu olacul și se duce cu carul mocănesc; de olac, iute, întins: ce plimbare de olac AL. [Turc. ULAK].

olác m. (turc. ulak, stafetă, curier). Curier călare. S. n., pl. urĭ și e. Trăsură postală rapidă. Caĭ de olac, caĭ ĭuțĭ de poștă. Lipcan de olac, curier postal călare. A mîna de olac, a mîna foarte răpede. A lua un lucru de olac, a-l lua ca să te foloseștĭ de el cît maĭ mult și numaĭ tu singur.

olacă² sf vz olac

olac¹ (poștalion) (înv.) s. n., pl. olace

olac² (poștalion) (înv.) s. n., pl. olace

olac (poștalion) s. n., pl. olace

olac (olace), s. n. – Poștă, oficiu poștal. Tc. ulak (Roesler 600; Șeineanu, II, 277), cf. ngr. ỏλάϰης, bg., sb. olak. – Der. olăcar, s. m. (sol, trimis); olăcărie, s. f. (înv., expediere, poștă); olăcește, adv. (rapid); olăcări, vb. (Mold., a îndeplini slujba de olăcar); olăcaș, s. m. (însoțitor al mirelui la nunțile tradiționale).

OLAC s. v. curier, diligență, mesager, poștalion, poștă, ștafetă.

olac s. v. CURIER. DILIGENȚĂ. MESAGER. POȘTALION. POȘTĂ. ȘTAFETĂ.

(Ca un) Cal de poștă (sau de olac) – Pe vremea diligențelor, caii de poștă străbăteau drumuri lungi și anevoioase. De aceea, calul de poștă – sau de olac, cum i se mai spunea pe atunci – ajunsese termen de comparație pentru oamenii istoviți de muncă și de alergătură. „Am obosit ca un cal de poștă ce nu-și are tainul la vreme” – scrie Alecsandri. Astăzi, poștalioanele și olacii au dispărut de mult. Comparația s-a păstrat însă pentru cineva care e întrebuințat la toate, aleargă mult de colo pînă colo, fiind trimis în toate părțile. Astfel, în „Contemporanul” (nr. 204) se putea ciți: „Unde te rătăcești? Crezi că avem picioare de olac? Te căutăm de-un ceas!”

OLAC s. m., s. n., subst. (Învechit și regional) 1. s. m. și (rar) n. Curier special care ducea (de obicei călare) vești sau corespondență în țară și peste hotare; sol, mesager; p. ext. solie, veste, mesaj. Au trimis la Sparți un străgătoriu athineu, învățat de olacu a înbla pedestru. herodot (1645), 344. Să apucă cu mare sîrguială de gătire la oaste, pornind îndată oștile de pretutindene, în chip de olac înaintea sa la Buda. m. costin, o. 296. Brîncovanul cădzusă în mare grijă pentru acel olac al lui. neculce, l. 140. N-au trecut vreme multă, ci veniră de la împăratul olaci la viziriul (sfîrșitul sec. XVII). mag. ist. i, 378/18. Au răpezit olac la lași de au dat știre domnului de luarea mucarelului (sfîrșitul sec. XVIII), let. iii, 204/2. El au venit în București cu olac la prințiul Cobor. dionisie, c. 180. Veniră olace de la tine vestindu-ne cum că te-ai cununat. gorjan, h. ii, 210/12. Spre noi vine Un olac; în drum ne ține. i. văcărescul, p. 337/8. Poruncă trimisă de la București la toate căpităniile de poștă, prin ștafetă anume adusă de un olac. macedonski, o.iii, 19. Olacii (curierii) să nu se abată din drumul lor și să nu ceară cai mai mulți decît cei trebuitori. n. a. bogdan, c. m. 55. Olacul că mi-și sosea Și pe Corbea mi-l lua. mateescu, b. 37. Trimet olac măriei sale. rădulescu-codin, i. 25. Și la ea că-mi trimetea. Tot olac După olac, Tot olac Cu braț de fag. pamfile, cr. 90. 2. s. n. Serviciu de transport pentru călători și pentru corespondență folosit înainte de introducerea căilor ferate; poștă, menzil. cf. polizu, barcianu, șio ii_1, 277. ♦ Căruță de poștă; poștalion, diligență. Acel pod... pe unde trec olacile împărătești și domnești... este făcui din vechime (a. 1826). doc. ec. 365. Contracciul să îndatorează... să fie cu îngrijire a ținea prin poștii suma hotărîtă de cai în bună stare și desăvîrșit destoinic a purta olace. cr (1833), 932/17. Dînd ei printr-un lac, Să răsturnă-ntr-însul micul lor olac. pann, p. v. i, 43/6. Dar și el, să fi avut ori să nu fi avut de dusușoarele olacuri ale stăpinirii ori grelele trăsuri..., că tot odihnă și liniște n-avea. macedonski, o. iii, 131. Înhămase la olac, cînd mă vesti Moghilă. delavrancea, o. ii, 52. A sărutat pe jupînesele și fetele curții și s-a suit în olac. id. ib. 174. Trimesei șeapte olace, Nu-mi aduci pe mîndra-ncoace? Mat. folk. 428, cf. graiul, i, 343. Boala vine cu olacul și se duce cu carul mocănesc. zanne, p. ii, 492. ◊ De olac = a) loc. adj. care aparținea poștei sau poștalionului; care era folosit pentru necesitățile transportului călătorilor și al corespondenței. Au trimis sol de olac la Ianăș, craiul unguresc. simion dasc., let. 149. 21 menziluri, pentru cei ce călătoresc cu cai de olac (a. 1735). cat. man. i, 492. Butca e gata; pe drum așteaptă cai de olac din poște-n poște. caragiale, o. ii, 238. Doi lipcani de olac se trămiseră cu această veste banului și vătafului Neagu. odobescu, s. i, 85. O mare ușurare era că și drumul cel nou de olac era străbătut de caraule de dorobanți. camil petrescu, o. ii, 146. Și-nainte ne-au trimes Din conac în conac Cu cai de olac. marian, nu. 468. De ți-e-n secerat, Trimite cai de olac Să mi-l aducă legat. Mat. folk. 72, cf. i. cr. i, 17; b) loc adj. (despre cai) datorat de săteni trimișilor domnești în țară (ca prestație temporară, în secolele al XV-lea – al XVIII-lea). Să n-aib[ă] treab[ă] a merge să-i judece sau să-i prade intru ei, și de cai de olac și de toate slujbele dumnii-meale (a. 1602). cuv. d. bătr. i, 127/4. Să fie în pace de lucrul domnesc și de bani de județ și de mertice și de cai de olac și de podvoade (a. 1630). bul. com. ist. v, 55, cf. ib. ii, 225. Cu cai de olac și cu alte dări ș[i] angării (a. 1779). iorga, s. d. vii, 128. Deosebit poroncim domniea me ca niciodată se nu fie ei supărați cu cai de olac (a. 1802). uricariuL, i, 304. Nici caii sau căruțele lor de olac, ori carăle și boii la podvezi să nu li se ia (a. 1825). doc. ec. 348. Erau siliți să facă podvezi (transporturi) pentru domnie și pentru împărăție, să dea cai de olac pentru cei ce călătoreau în slujba stăpinirii. oțetea, t. v. 68. Țărănimea mai avea obligația de a da caii de olac „rechiziția cailor țărănești pentru serviciile de corespondență” cv 1949, nr. 5, 24; c) loc. adj. și adv. iute, repede, grabnic. De olac să-mi trimiteți omul (a. 1600). iorga, C i. ii, 236. Lui fiindu-i caii gata la gazdă, au purces de olac și s-au dus de s-au împreunat la Bacău cu toate oștile (a. 1633). mag. ist. i, 300/6. Oprea armașul, după învățătura lui Aron Vodă, de olac au venit și seara au intrat în Iași. simion dasc., let. 267. S-au făcut omul a merge de olac pe dinaintea împăratului, anume să-l vadze. m. costin, o. 118. Au purces de olac de s-au dus de au trecut Oltul. ist. ț. r. 68. Oprea armașul..., viind de olac, au intrat în Iași seara. n. costin, l. 569, cf. 219. Și îndată au răpedzit de olac și l-au adus la Petru Alexievici, împăratul Moscului. neculce, l. 122. Surugii... cari mirosiseră bacșișul gras, mînau de olac, de scăpărau copitele cailor. gane, n. iii, 131. A doua zi... îi veni de olac veste din Țara Românească cum că Alexandru Vodă Ipsilanti fusese mazilit. c. gane, tr. v. ii, 129. Să mă duc la mama de olac. pamfile, j. ii, 105, cf. zanne, p. v, 457; d) loc. adv. de ajuns, destul. Ajunge, băiete, ai scris de olac. zanne, P. v, 457. ◊ expr. Cal de olac = a) cal de corvoadă. cf. dr. v, 215; b) om pus să muncească peste măsură. cf. zanne, p. v, 458. În cai de olac = prin poștă, cu poștalionul ; p. ext. repede, urgent. Atunce au trecut pen Ieși, de la Poartă, un agă împărătescu la margine, la Cernăuți, în cai de olac. neculce, l. 249. Să trimiți, în cai de olac, doaoă șfeșnice de argint (a. 1787). iorga, s. d. viii, 14. Să-i trimet cuțitele în cai de olac La casa cui le-a dat. Mat. folk. i, 577. Brîu, brîușoru meu... astă noapte te fac colac Și te mîn în cai de olac Și la scrisa mea în sat. i. cr. iv, 194. A lua (pe cineva) de olac = a grăbi (pe cineva). cf. zanne, p. v, 457. ♦ Cal de poștă. cf. BUDAI-DELEANU, LEX., LB, ȘIO IT₁, 277, PĂSCULESCU, L. P. 365. 3. s. n. Impozit perceput asupra cailor. Acești armeni bogați au mijloacele ce trebuie pentru a face ca domnii, unul după altul, să li întărească privilegiile: scutirea de olacuri, havalele și angarii. iorga, c. i. ii, 201. 4. subst. (Cu sens neprecizat, în poezii populare și în descîntece) Păsăruică din olac, Nu-mi cînta mie să zac. hodoș, p. p. 93. Meargă-și cal pe lîngă cal Și olac de pe olac. păsculescu, l. p. 55. Toate paturile să le strîngi, Colac de olac, Pe capul cui a dat. id. ib. 125. – PI.: (m.) olaci și (n.) olace, (rar) olacuri. – Și: (neobișnuit) olacă s. f. ddrf. – Din tc. ulak.