14 definiții pentru ocină


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÓCINĂ, ocini, s. f. (În Evul Mediu, în Țara Românească și Moldova.) Bucată de pământ stăpânită cu drept ereditar. ♦ P. ext. Loc de baștină. – Din sl. otĭcina.

ocină sf [At: (a. 1525) N. A. BOGDAN / V: (îvp) ocenă / Pl: ~ne, (reg) ~ni / E: slv отчина] 1-2 Bucată de pământ (moștenită) Si: proprietate, (înv) moșie. 3 (Îvp) Moștenire. 4 (Reg; îe) A-i merge pe ~ A moșteni o boală. 5 (Reg; îs) ~ de casă Loc de casă. 6 (Pop) Loc de baștină Si: patrie.

ÓCINĂ, ocini, s. f. (Înv. și pop.) Bucată de pământ moștenită; moștenire, proprietate. – Din sl. otĩcina.

ÓCINĂ, ocini, s. f. (Învechit și arhaizant) Bucată de pămînt moștenită; moștenire, proprietate. A pierit ucis de buzdugan mișelesc, pentru că s-a ridicat pentru drepturile și ocinile noastre strămoșești. SADOVEANU, O. VII 62. Să-i fie ocină lui și urmașilor săi în veci, cu tot cu casa noastră de vînătoare ce se află pe acea moșie. id. B. J. 714.

ÓCINĂ ~e f. înv. Pământ moștenit de cineva. /<sl. otițina

òcină f. o parte din moșie [Slav. OTĬČINA, patrimoniu, din OTEȚŬ, tată].

ócină f., pl. e și i (v.sl. očina, din otĭčina, patrimoniŭ, patrie, otĭčinŭ, părintesc, otĭcĭ, otecĭ, otecŭ, tată). Vechĭ. Moștenire. Moșie părintească inalienabilă (baștină): ocinele boĭereștĭ și mînăstireștĭ eraŭ scutite de bir și angarale și se numeaŭ și „moșiĭ ohabnice”. Patrie. – Și ócenă. V. ohabă și feud.

otcină[1] sf vz ocină

  1. Variantă neconsemnată în definiția principală — LauraGellner

Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

ócină (înv., pop.) s. f., g.-d. art. ócinii; pl. ócini

ócină s. f., g.-d. art. ócinii; pl. ócini


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

ócină (ócine), s. f. – Patrimoniu, moștenire. Sl. otičina (Miklosich, Slaw. Elem., 34; Cihac, II, 233), cf. oteț.Sec. XVI, înv., ca și toate der.Der. ocinaș, s. m. (moștenitor, proprietar rural); ocina, vb. (a moșteni); ocinătoare, s. f. (înv., teren); ocinător, s. m. (înv., proprietar).

Intrare: ocină
ocină1 (pl. -i) substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ocină
  • ocina
plural
  • ocini
  • ocinile
genitiv-dativ singular
  • ocini
  • ocinii
plural
  • ocini
  • ocinilor
vocativ singular
plural
ocină2 (pl. -e) substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ocină
  • ocina
plural
  • ocine
  • ocinele
genitiv-dativ singular
  • ocine
  • ocinei
plural
  • ocine
  • ocinelor
vocativ singular
plural

ocină

  • 1. în Evul Mediu Țara Românească Moldova Bucată de pământ stăpânită cu drept ereditar.
    exemple
    • A pierit ucis de buzdugan mișelesc, pentru că s-a ridicat pentru drepturile și ocinile noastre strămoșești. SADOVEANU, O. VII 62.
      surse: DLRLC
    • Să-i fie ocină lui și urmașilor săi în veci, cu tot cu casa noastră de vînătoare ce se află pe acea moșie. SADOVEANU, B. J. 714.
      surse: DLRLC

etimologie: