15 definiții pentru ocară


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

oca sf [At: CORESI, EV. 197 / V: ~re / Pl: ocări și (înv) ~re, ocără, ocăruri / E: pvb ocărî] 1-3 Vorbă sau faptă care (mustră) (rușinează sau) supără pe cineva Si: umilire (înv) înfruntare. 4 Defăimare. 5 Batjocură. 6 (Înv; îlav) Cu ~ În chip jignitor. 7 (Îla) De ~ Compromițător. 8-9 (Pop; îe) A ajunge (sau a (se) face, a fi etc.) de (râs și de) ~ A ajunge sau a (se) face, a fi etc. demn de dispreț, de batjocură Si: a (se) compromite. 10 (Înv; îe) A ridica pe cineva ~ A defăima. 11 (Rar; îe) A da de ~ cu... A se face de râs. 12 Situație rușinoasă, dezonorantă, în care se află cineva Si: dezonoare, rușine. 13 (Îs) ~ra lumii Persoană demnă de dispreț.

OCÁRĂ, ocări, s. f. (Pop.) Vorbă sau faptă care mustră, ceartă, rușinează pe cineva; ocărâre; umilire, înfruntare; defăimare, jignire, insultă; situație rușinoasă, dezonorantă în care se află cineva; rușine, dezonoare. ◊ Loc. adj. De ocară = compromițător, jignitor, rușinos. ◊ Expr. A ajunge sau a (se) face, a fi, a (se) lăsa, a rămâne de râs și de ocară = a ajunge (sau a se face, a fi etc.) demn de dispreț, de batjocură; a (se) compromite. (Rar) A da de ocară cu... = a (se) face de râs cu... – Din ocărî (derivat regresiv).

OCÁRĂ, ocări, s. f. (Pop.) Vorbă sau faptă care mustră, ceartă, rușinează pe cineva; ocărâre; umilire, înfruntare; defăimare, jignire, insultă; situație rușinoasă, dezonorantă în care se află cineva; rușine, dezonoare. ◊ Loc. adj. De ocară = compromițător, jignitor, rușinos. ◊ Expr. A ajunge sau a (se) face, a fi, a (se) lăsa, a rămâne de râs și de ocară = a ajunge (sau a se face, a fi etc.) demn de dispreț, de batjocură; a (se) compromite. (Rar) A da de ocară cu... = a (se) face de râs cu... – Din ocărî (derivat regresiv).

OCÁRĂ, ocări, s. f. Vorbă sau faptă care mustră, ceartă, supără pe cineva; rușinare, umilire, înfruntare; defăimare, jignire, insultă. Limbuta-i vanitate... nu mai putea îndura asemenea ocară. C. PETRESCU, A. R. 31. Începură a-l împroșca cu pietre, urmîndu-l cu sudălmi și cu ocări pînă acasă, NEGRUZZI, S. I 225. Duceți-vă de muriți mai bine slobozi, decît să trăiți în robie și ocară. RUSSO, O. 34. ◊ Loc. adj. De ocară = compromițător, rușinos. Țin ei. de ocară numirea de valah, nevrînd a fi chemați altfel decît romîni. BĂLCESCU, O.II 176. ◊ Expr. A ajunge (sau a (se) face, a fi, a (se) lăsa, a rămîne de rîs și) de ocară = a ajunge (sau a (se) face etc.) demn de dispreț, de batjocură. Era de rîs și de ocară pretutindeni. GALACTION, O. I 86. O învăță să nu se lase... căci altfel se face de ocară. STĂNOIU, C. I. 213. Aceste creaturi Nice rușine n-au să ieie în smintitele lor guri Gloria neamului nostru spre-a o face de ocară. EMINESCU, O. I 151. A da de ocară = a ajunge, a se face de rîs. Fără prietenia și ocrotirea lui Mușat, Constantin ar fi dat de ocară cu milităria. GALACTION, O. I 135.

OCÁRĂ ocări f. Mustrare umilitoare; dojană jignitoare; batjocură. Cuvinte de ~.A ajunge de ~a se face de râs. v. A OCĂRÎ. /Din a ocărî

ocară f. rușine mare, necinste. [Slav. OKARŬ, mustrare].

ocáră f., pl. ărĭ (vsl. *u-kara, kara, ceartă, d. karati, a lovi, a pedepsi, sîrb. [rut. rus.] kára, pedeapsă, kárati, a ocărî. V. ocărăsc). Vechĭ. Rușine, înjosire: a suferi o ocară, ocărĭ. Azĭ. Mustrare cu vorbe aspre (unuĭ inferior): a trage o ocară unor copiĭ obraznicĭ. A ajunge (de rîs și) de ocară, a ajunge într’o stare proastă. A da, a face de ocară, a compromite, a face să simtă rușine.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

ocáră (pop.) s. f., g.-d. art. ocắrii; pl. ocắri

ocáră s. f., g.-d. art. ocării; pl. ocări


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

OCÁRĂ s. 1. blestem, imprecație, (livr.) maledicție. (Poeziile conțineau multe ~.) 2. batjocură, rușine, (înv. și pop.) mascara, (înv.) necinste. (S-a făcut de ~.) 3. afront, injurie, insultă. jignire, ofensă, rușine, umilință, (livr.) ultraj, vexațiune, (pop.) hulă, sudalmă, suduitură, (înv.) băsău, dosadă, înfruntare, necinste, obidă, (fig.) atingere, (livr. fig.) lezare. (Nu poate suporta ~ ce i s-a adus.)

OCÁRĂ s. v. admonestare, ceartă, certare, dezonoare, dojană, dojenire, imputare, înjurătură, morală, mustrare, necinste, observație, reproș, rușine.

oca s. v. ADMONESTARE. CEARTĂ. CERTARE. DEZONOARE. DOJANĂ. DOJENIRE. IMPUTARE. ÎNJURĂTURĂ. MORALĂ. MUSTRARE. NECINSTE. OBSERVAȚIE. REPROȘ. RUȘINE.

OCA s. 1. blestem, imprecație, (livr.) maledicție. (Poeziile conțineau multe ~.) 2. batjocură, rușine, (înv. și pop.) mascara, (înv.) necinste. (S-a făcut de ~.) 3. afront, injurie, insultă, jignire, ofensă, rușine, umilință, (livr.) ultraj, vexațiune, (pop.) hulă, sudalmă, suduitură, (înv.) băsău, dosadă, înfruntare, necinste, obidă, (fig.) atingere, (livr. fig.) lezare. (Nu poate suporta ~ ce i s-a adus.)

Intrare: ocară
substantiv feminin (F51)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • oca
  • ocara
plural
  • ocări
  • ocările
genitiv-dativ singular
  • ocări
  • ocării
plural
  • ocări
  • ocărilor
vocativ singular
plural

ocară

  • 1. popular Vorbă sau faptă care mustră, ceartă, rușinează pe cineva; situație rușinoasă, dezonorantă în care se află cineva.
    exemple
    • Limbuta-i vanitate... nu mai putea îndura asemenea ocară. C. PETRESCU, A. R. 31.
      surse: DLRLC
    • Începură a-l împroșca cu pietre, urmîndu-l cu sudălmi și cu ocări pînă acasă, NEGRUZZI, S. I 225.
      surse: DLRLC
    • Duceți-vă de muriți mai bine slobozi, decît să trăiți în robie și ocară. RUSSO, O. 34.
      surse: DLRLC
    • exemple
      • Țin ei... de ocară numirea de valah, nevrînd a fi chemați altfel decît romîni. BĂLCESCU, O.II 176.
        surse: DLRLC
    • 1.2. expresie A ajunge sau a (se) face, a fi, a (se) lăsa, a rămâne de râs și de ocară = a ajunge (sau a se face, a fi etc.) demn de dispreț, de batjocură; a (se) compromite.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: compromite 3 exemple
      exemple
      • Era de rîs și de ocară pretutindeni. GALACTION, O. I 86.
        surse: DLRLC
      • O învăță să nu se lase... căci altfel se face de ocară. STĂNOIU, C. I. 213.
        surse: DLRLC
      • Aceste creaturi Nice rușine n-au să ieie în smintitele lor guri Gloria neamului nostru spre-a o face de ocară. EMINESCU, O. I 151.
        surse: DLRLC
    • 1.3. expresie rar A da de ocară cu... = a (se) face de râs cu...
      surse: DEX '09 DLRLC un exemplu
      exemple
      • Fără prietenia și ocrotirea lui Mușat, Constantin ar fi dat de ocară cu milităria. GALACTION, O. I 135.
        surse: DLRLC

etimologie: