oca sf [At: (a. 1642). GCR I, 95/27 / V: ocă, (înv, nob) ~ai smp / A și: oca / Pl: ~le și oca / E: tc okka] (Îvp) 1-2 Veche unitate de măsură pentru masă și volum, egală cu aproximativ (un kilogram sau) un litru și un sfert. 3 (Pex) Cantitate de marfă, de obiecte etc. egală în greutate cu această unitate de măsură. 4 (Pex) Vas cu care se măsoară această cantitate. 5 (Îs) ~ mică Măsură falsă, mai mică decât cea legală. 6-7 (Pop; îe) A prinde (pe cineva) cu ~ (sau ~ua) mică sau a prinde (pe cineva) cu ~ua A prinde pe cineva cu (o minciună sau) cu o faptă necinstită. 8 (Îae) A prinde pe cineva în flagrant. 9 (Pop; îe) A umbla cu ~ua mică A înșela. 10 (Îvp; îe) A da (ceva) cu ~ua lui Cuza A da ceva cu generozitate. 11 (Olt; d. cai îe) A duce cu ~ua plină (sau rasă) A merge repede și ușor. 12 (Pfm; îe) Mai mare daraua decât ~ua (sau nu face daraua cât ~ua) A nu merita efortul. 13 (Mun; Mol; pan) Kilogram. 14 (Reg; pan) Litru. 15 (Reg; pex) Cântar.

OCA, ocale, s. f. (Învechit și popular) 1. Unitate de măsură de greutate, cu valorile de 1260 de grame (în Transilvania), 1271 de grame (în Muntenia) și 1291 de grame (în Moldova); p. ext. cantitate de marfă, de obiecte etc. egală cu această unitate de măsură. Văzui apă mare și-mi năluciră subt undă crapi de zece ocale. SADOVEANU, P. M. 310. Du-te acum degrabă... în tîrg, și-mi cumpără o oca de zaharicale. ALECSANDRI, T. I 35. 2. Unitate de măsură de capacitate, cu valorile de 1288 de mililitri (în Moldova și Transilvania) și 1520 de mililitri (în Muntenia); p. ext. conținutul acestei unități de măsură; vasul cu care se măsoară. E o corabie austriacă ce are șase sute de ocale praf de pușcă de vînzare. CAMIL PETRESCU, O. II 552. Reîncingîndu-și șorțurile verzi, ei clăteau ocalele și litrele coclite. MACEDONSKI, O. III 50. ◊ Expr. Oca mică = măsură falsă, mai mică decît cea legală. A prinde (pe cineva) cu ocaua mică = a prinde (pe cineva) cu o minciună, cu o pungășie; a prinde asupra faptului. De te-oi prinde cu oca mică, greu are să-ți cadă. CREANGĂ, P. 206. I-am prins... cu oca mică, la picioarele fetelor în genunchi. ALECSANDRI, T.150. – Pl. și:(învechit și regional) oca. - Variantă: (învechit și regional) ocă (NEGRUZZI, S. I 250), pl. oca (SADOVEANU, O. VII 156, TEODORESCU, P. P. 341) și oci (SADOVEANU, O. I 67, ȘEZ. VII 37), s. f.

OCA ~le f. înv. 1) Unitate de măsură a greutății și capacității (egală, aproximativ, cu un kilogram sau cu un litru și jumătate). ◊ ~ mică măsură falsă, mai mică decât cea legală. A prinde pe cineva cu ~ua mică a prinde pe cineva cu o minciună. 2) Vas care corespunde acestei unități de măsură. 3) Cantitate de marfă măsurată cu acest vas. [Art. ocaua; G.-D. ocalei] /<turc. okka

OCA s. f. (Mold., ȚR, Ban.) Veche unitate de măsură a capacității și greutății. A: Să nu mai ie pârcălabii tidve și oce de vin și de horilcă. NECULCE. Povestea de un călugăru ce au mîncat 10 ocă de carne. PATERIC 1725. B: Acum vinul să vinde ocaoa 5 bani sau Zece. ÎNVĂȚĂȚURI, 1642; cf. LEX. 1683, 35^r. C: Oka. Libra. AC, 357. Forme gramaticale: pl. ocă (PATERIC 1725), oce (NECULCE). Variante: ocă (NECULCE). Etimologie: tc. okka.

ocà f. 1. veche măsură de capacitate (1,520 sau 1,288) și de greutate (1 kg. 272 sau 1 kg. 291): ocaua era împărțită în 400 dramuri; 2. oca mică, cumpănă falsă; fig. înșelătorie: a prinde cu ocaua mică, a surprinde asupra faptului, a da de gol (proverb rămas din epoca fanariotă când brutarii și măcelarii, prinși cu ocaua mică, erau țintuiți în piață de sfârcul urechii): câți s’au prins cu mâna în sac, cu ocaua mică, toți au pupat duba ISP. [Turc. OKA, forma Mold. ocă vine din rusește].

ocá (Munt.) și ócă (Mold.) f., pl. tot ocá și ocă (turc. oka și okka [ar. ukiia, vgr. ugkia, d. lat. úncia], ngr. bg. sîrb. oká, ung. oka, rus. óko [mold. ocă]. V. uncie). O veche măsură de greutate (în Munt. = 1 kg. 271 gr., în Mold. = 1 kg. 291) și de capacitate (în Munt. = 1 litru și 520, în Mold. = 1 litru și 288). A prinde pe cineva cu ocaŭa (mold. oca) mică, a-l descoperi că înșeală. – Pl. articulat e munt. ocalele, ĭar îld. ocale, care e pl. nearticulat, se zice ob. oca: doŭă oca. Tot așa în Mold.: o ocă, doŭă ocă, inuzitat doŭă ocĭ, dar toate ocile.

ocai² smp vz oca

ocă² sf vz oca

OCĂ² s. f. v. oca.

ócă f. Mold. (pl. oci) ocà: multe óci de bere AL. câteva òcă de pește sărat CR. [V. ocà].

oca s. f., art. ocaua, g.-d. art. ocalei; pl. ocale

oca s. f., art. ocaua, g.-d. art. ocalei; pl. ocale, art. ocalele

oca s. f., art. ocaua, g.-d. art. ocalei; pl. ocale

oca (= oca) s. f., pl. oca

oca, art. ocaua

oca, ocale.

oca (ocale), s. f. – 1. Greutate înv., egală cu 1271 g în Munt. și 1201 g în Mold. – 2. Măsură înv. de capacitate pentru lichide, valorînd 1,25 l în Munt. și 1,288 l în Mold. – Var. (Mold.) ocă. Mr., megl. ocă. Tc. oka (Roesler 600; Șeineanu, II, 273; Lokotsch 1590), cf. ngr. ὀϰά, alb. okë, bg., pol. oka; are la bază arab. ukia < gr. οὐγϰία, cf. sp. onza.

ocă s.f. (reg., înv.) cauză, motiv, pricină.

OCÁ (< tc.) s. f. 1. Unitate de măsură pentru masă folosită în trecut, egală cu 1,271 kg în Țara Românească și cu 1,291 kg în Moldova; p. ext. cantitate de marfă, de obiecte etc. egală cu această unitate de măsură. 2. Unitate de măsură a volumului folosită în trecut; a) pentru lichide, egală cu 1,288 l în Țara Românească și cu 1,520 l în Moldova; b) pentru cereale, egală cu 1,698 l în Țara Românească și cu 1,791 l în Moldova; p. ext. conținutul acestei unități de măsură, vasul în care se măsoară. ◊ Expr. Oca mică = măsură falsă, mai mică decât cea legală. A prinde (pe cineva) cu ocaua mică = a prinde (pe cineva) cu o minciună, cu o înșelătorie.

Cu ocaua mică – Ocaua, precum se știe, a fost pe vremuri la noi o măsură de greutate și de capacitate. Dar nu puțini erau negustorii ce foloseau pe atunci „ocaua mică”, adică un cîntar fals. „Pe măcelari și pe brutari – povestește lon Ghica – cînd îi prindea cu ocaua mică, îi țintuia d-o ureche în mijlocul tîrgului”. De atunci expresia: „A prinde cu ocaua mică” înseamnă a prinde pe cineva cu o înșelăciune, a-l descoperi cu o minciună, cu o pungășie. „De te-o prinde cu oca mică, greu are să-ți cadă” – scrie și lon Creangă. Domnitorul Cuza luase măsuri severe, spre a stîrpi păgubitorul obicei. Vinovații fiind aspru pedepsiți, negustorii, de teamă, începură să dea ocaua plină, ba chiar peste măsura reglementară. Astfel „ocaua lui Cuza” a rămas, în vorbire, sinonimă nu numai cu „măsura justă”, ci și cu noțiunea de „mult”, peste ceea ce se cuvine. Vasile Alecsandri consemnează acest lucru în poezia Hora lui Cuza-Vodă: „De cînd Cuza s-a domnit/ Pînele s-au mai dospit/ Ocele s-au mai mărit”. IST.

a prinde (pe cineva) cu mâța în sac / cu ocaua mică / cu rața-n gură expr. a surprinde (pe cineva) în flagrant delict; a(-i) dovedi (cuiva) vinovăția / necinstea etc.