OBSERVATOR¹ s. n. (De obicei urmat de determinări) 1. Clădire special amenajată pentru observații științifice asupra corpurilor cerești, fenomenelor astronomice, meteorologice etc.; instituția respectivă aflată în această clădire. Observatoriul astronomic, cr (1830), 110²/22, cf. valian, v. Observatoriu (turnul astronomic). universul (1846), 5/7, cf. stamati, d., polizu, ddrf, barcianu. Se întrebuințează acuma, în observatoriile meteorologice termometri cari înregistrează singuri rezultatele observațiunilor lor. poni, f. 171. Observator meteo. leg. ec. pl. 300. Un eveniment important în istoria geodeziei ruse este înființarea observatorului astronomic de la Pulkovo. probl. Geogr. ii, 23. 2. Loc, amplasament special amenajat, de unde se pot observa cele ce se întîmplă pe o mare distanță în jur și unde se pot adăposti oamenii și instrumentele necesare observației. Apostol Bologa, de veghe în observatorul din șanțurile infanteriei, îl aștepta însă mereu cu atenția încordată. rebreanu, p. s. 71. – pl.: observatoare. - Și: (învechit) observatoriu, observatorium (sp i, 162) s. n.; observătoare (laurian, m. iii, 93/4, pl. observători), observatorie (elem. g. 102, fabian-bob, 94) s. f. – Din lat. observatorium, fr. observatoire, germ. Observatorium.