obrejă sf [At: (a. 1458), ap. BOGDAN, D. ȘT I, 22 / V: (reg) ~eajă, ~rijă, ~eajie, ~jie / Pl: ~je și (rar) ~ji / E: slv обрѣжиѥ, srb obrežja] (Pop) 1 Loc neted și nisipos pe marginea unei ape sau pe un deal Si: platou. 2 Mal înalt al unui râu. 3 (Trs) Loc neted care rămâne după retragerea apelor unui râu. 4 (Reg) Adăpost de iarnă pentru oi, făcut din bârne și acoperit cu șindrilă.

obréjă (est) și -je (vest) f., pl. ĭ (sîrb. obrežje, mal, cheŭ, d. breg, dîmb, deal, vsl. brĭegŭ, d. vgerm. berg, munte; pol. pobrzeže, plajă). Est. Rar. Costișă pe malu unuĭ rîŭ. Trans. Loc pe mal rămas după retragerea apeĭ. Loc șes, podiș. V. renie.^[1]

obreajă sf vz obrejă

obreajie sf vz obrejă

obrejie sf vz obrejă

obrijă sf vz obrejă

obreajă f. loc așezat pe un deal. [Origină necunoscută].

obrejă, obreje, s.f. (pop.) loc pe malul unui râu; teren șes.

obrejă, obreje, s.f. – Pantă, deal. ♦ (top.) La Obreja, deal în Bârsana, Nănești, Ieud, Rozavlea, Săcel (Vișovan, 2005); Obreja, toponim în Dămăcușeni, descoperire arheologică, epoca bronzului; Obreja, deal în Ieud (Papahagi, 1925). ♦ (onom.) Obreja, Obrejan, nume de familie (11 persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Din sl. (srb.) obrežje „mal, chei” (Scriban, DER, MDA) < breg „deal”, vsl. brǐegǔ < vgerm. berg „munte” (Scriban).

obrejă, -e, s.f. – Pantă, deal. Obreja, toponim în Dămăcușeni, descoperire arheologică, epoca bronzului. Obreja, deal în Ieud (Papahagi 1925). – Din sl. obrežje (DER).

OBREJA 1. Com. în jud. Caraș-Severin, pe râul Bistra, în zona de confl. cu râul Timiș, la poalele de NV ale Muntelui Mic; 3.293 loc. (2003). Stație (în satul O.) și haltă de c. f. (în satul Iaz). Pomicultură. În satul O., menționat documentar în 1547, se află biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel (1780, cu picturi murale interioare din 1834). În arealul satului Iaz au fost descoperite urmele unei așezări neolitice aparținând Culturii Starčevo-Criș (5000-3500 î. Hr.). precum și ale uneia din perioada de tranziție de la Neolitic la Epoca Bronzului (2500-1800 î. Hr.). 2. Sat în com. Mihalț (jud. Alba), pe terit. căruia a fost descoperită, pe lângă două așezări datând din Neolitic și Epoca Bronzului, o importantă așezare, cu cimitir aparținând populației daco-romane (sec. 2-4).