OBLON, obloane, s. n. 1, Dispozitiv format dintr-unul sau mai multe panouri de metal, lemn sau material plastic, așezat în fața ori în spatele unei ferestre, al unei uși sau al unei deschideri și servind pentru protecție sau pentru reglarea luminii care pătrunde în camera respectivă. 2. (Reg.) Deschizătură în formă de fereastră într-un perete, în special în peretele podului; tăblie de lemn care închide această deschizătură. 3. (Înv.) Ușă la trăsură; portieră a unui cupeu. – Et. nec.

oblon sn [At: I. IONESCU, C. 168/9 / V: (reg) ~oană sf / Pl: ~oane / E: nct] 1 Dispozitiv format din unul sau mai multe panouri de lemn sau de metal, așezat în fața sau în spatele unei ferestre, unei uși etc., pentru a constitui o închizătoare mai sigură, o protecție contra intemperiilor, a luminii prea mari etc. Vz jaluzea, persiană. 2 (Reg; pex) Fereastră. 3 (Pop) Deschizătură în formă de fereastră în peretele sau la podul grajdului, prin care se hrănesc vitele. 4 (Pop) Panou de lemn care închide oblonul (3). 5 (Reg) Gură a hornului. 6 (Înv) Portieră a unui cupeu. 7 (Reg) Fiecare dintre dispozitivele verticale mobile ale stăvilarului, care, coborându-se, opresc apa. 8 (Reg) Parte din spate, mobilă, a căruțelor. 9 (Reg) Fiecare dintre cele două clape ale buzunarelor cioarecilor. 10 (Rar; lpl) Apărători de piele care se pun în jurul gleznelor la cai spre a-i feri să se lovească umblând. 11 (Reg; lpl) Ochelari la cai. 12 (Pcf) Oblânc. corectat(ă)

OBLON, obloane, s. n. 1. Dispozitiv format din unul sau din mai multe panouri de metal, de lemn sau de material plastic, așezat în fața sau în spatele unei ferestre, al unei uși sau al unei deschideri și servind pentru protecție sau pentru reglarea luminii care intră în camera respectivă. 2. (Reg.) Deschizătură în formă de fereastră într-un perete, în special în peretele podului; tăblie de lemn care închide această deschizătură. 3. (Înv.) Ușă la trăsură; portieră a unui cupeu. – Et. nec.

OBLON, obloane, s. n. 1. Dispozitiv format din unul sau mai multe panouri de lemn sau de metal, așezat în fața sau în spatele unei ferestre, a unei uși sau deschizături, pentru a constitui o închizătoare mai sigură, o protecție contra intemperiilor, a luminii prea mari etc. Închise obloanele și pofti pe domni să-l informeze ce-ar dori pentru cină. SADOVEANU, A. R. 26. Trage definitiv oblonul ghișeului. SEBASTIAN, T. 191. Ne-a dus deoparte, într-o odaie mare cu obloane la ferești. CREANGĂ, O. A. 81. 2. (Regional) Deschizătură în formă de fereastră într-un perete (mai ales al podului); tăblie de lemn care închide această deschizătură. Au sfătuit ce-au sfătuit, apoi... au coborlt pe scara proptită sub oblon. GALAN, Z. R. 270. 3. (Învechit) Ușă a trăsurii; portieră a unui cupeu. Sosi într-o trăsură închisă, cu patru cai, întovărășită de doi călăreți la oblon. GANE, N. III 59. El mi-a deschis oblonul trăsurii. ALECSANDRI, T. I 352.

OBLON ~oane n. 1) Panou special, plasat în fața sau în spatele unei uși sau ferestre, ca mijloc de protecție sau de reglare a luminii. 2) Tăblie de lemn, cu care se închide gura podului. 3) înv. Ușiță la o trăsură. [Sil. o-blon] /Orig. nec.

oblon n. 1. fereastră la un grajd astupat cu o scândură pe care se dă hrana vitelor; 2. ușă ce se ridică; 3. portieră, la o trăsură. [Rut. OBLON, jaluzea].

oblón n., pl. oane (V. blană). Fereastră saŭ ușă opacă (de lemn orĭ de fer) pusă peste altă fereastră saŭ ușă ca s’o ferească de loviturĭ. Fereastră opacă de lemn). Chepeng, capac, ușă orizontală la un becĭ. Argot. Ochĭ. A face cu oblonu saŭ din oblon, a face (semn) cu ochĭu.

obloană sf vz oblon

oblon (desp. o-blon) s. n., pl. obloane

oblon (o-blon) s. n., pl. obloane

oblon s. n. (sil. -blon), pl. obloane

OBLON s. (rar) chepeng, (reg.) lod, (prin Ban., Transilv. și Maram.) șpalet, (Ban. și Transilv.) tablă. (~ la o vitrină, la o ușă, la o fereastră.)

OBLON s. (rar) chepeng, (reg.) lod, (prin Ban., Transilv. și Maram.) șpalet, (Ban. și Transilv.) tablă. (~ la o vitrină, la o ușă, la o fereastră.)

oblon (obloane), s. n. – 1. Obiect de lemn, metal etc. care apără o ușă sau o fereastră. – 2. Încuietoare metalică. – 3. (Arg.) Ochi. – 4. (Înv.) Ușiță, portiță. Origine îndoielnică. Pare să rezulte dintr-o confuzie a sl. obląku „arc, oblînc”, cf. oblînc, cu blană „scîndură”; cf. bg. oblon „apărătoare de fereastră”, care ar putea proveni din rom. Der. numai din sl. obląku (Miklosich, Slaw. Elem., 32; Cihac, II, 220) nu pare posibilă. – Der. obloni, vb. (a pune obloane, a închide).

oblon, obloane, s.f. – 1. Panou de lemn, așezat în fața unei ferestre, servind ca și protecție. 2. Ușiță (deschizătură, fereastră, din tăblie de lemn) care face legătura dintre șură și grajd, pe care se dă fân la animale: „Șueră voinic Ion / Cu coatele pe oblon” (Papahagi, 1925: 271). – Et. nec. (DER, DEX, MDA); din ucr. oblon „jaluzea” (Șăineanu).

oblon, obloane, s.f. – 1. Panou de lemn, așezat în fața unei ferestre, servind ca și protecție. 2. Ușiță (deschizătură, fereastră, din tăblie de lemn) care face legătura dintre șură și grajd, pe care se dă fân la animale: „Șueră voinic Ion / Cu coatele pe oblon” (Papahagi 1925: 271). – Et. nec. (DER, DEX).

oblon, obloane s. n. 1. ochi. 2. (prst.) virginitate.

a face oblonul expr. a face cu ochiul.

a trage cu oblonul (la ceva sau cineva) expr. a privi, a se uita.