OBLON, obloane, s. n. 1. Dispozitiv format din unul sau mai multe panouri de lemn sau de metal, așezat în fața sau în spatele unei ferestre, a unei uși sau deschizături, pentru a constitui o închizătoare mai sigură, o protecție contra intemperiilor, a luminii prea mari etc. Închise obloanele și pofti pe domni să-l informeze ce-ar dori pentru cină. SADOVEANU, A. R. 26. Trage definitiv oblonul ghișeului. SEBASTIAN, T. 191. Ne-a dus deoparte, într-o odaie mare cu obloane la ferești. CREANGĂ, O. A. 81. 2. (Regional) Deschizătură în formă de fereastră într-un perete (mai ales al podului); tăblie de lemn care închide această deschizătură. Au sfătuit ce-au sfătuit, apoi... au coborlt pe scara proptită sub oblon. GALAN, Z. R. 270. 3. (Învechit) Ușă a trăsurii; portieră a unui cupeu. Sosi într-o trăsură închisă, cu patru cai, întovărășită de doi călăreți la oblon. GANE, N. III 59. El mi-a deschis oblonul trăsurii. ALECSANDRI, T. I 352.